Les Misérables - Victor Hugo partea a V-a "Jean Valjean"

6 iunie 1832 "Când ești sprijinul celor apropiați ție, nu mai ai dreptul să te jertfești'. În cârciuma care a devenit baricadă sunt 37 de insurgenți. Poporul nu le este aproape, sunt singuri. In jurul baricadei este concentrată toată armata Parisului. Insurgentii sunt deznădăjduiți. Cineva povestește despre cazul unui copil care a murit de foame și în stomacul căruia s-a găsit noroi. Marius nu-si mai doreste decât să moară iar cineva ii spune: "Pierind tu, nu-ti este interzis să salvezi pe cineva." Jean Valjean intră in baricadă ca guard national; este enigmatic si impunător.

Revoluțiile luminează toată omenirea; aduc adevăr, libertate, suveranitatea omului asupra sa, egalitate, fraternitate - "protecția tuturor asupra fiecăruia". Baricada e făcută din idei și din dureri, este locul în care mizeria se întâlnește cu idealul. 

Vergilius: Deznădejdea dă uneori victoria.

Gavroche iese afară să adune cartuse sub ploaia de gloanțe. Insurgenții au parte de un "spectacol groaznic si încântător". Baricada tremura, el cânta. Este ucis de doua gloanțe.

Marius il aduce in baricadă pe Gavroche. Este așezat pe masă, lângă Mabeuf. Se ia decizia ca ultimul care va iesi il va impusca pe Javert. Enjolras spune că iubita lui e patria și că baricada are doi salvatori: Marius si Jean Valjean. Acesta din urmă ii cere, în semn de multumire, să fie lăsat să-l ucidă pe Javert. Știind că va fi ucis, Javert are un zambet trufas. Jean Valjean ii spune că e liber. La auzul acestor vorbe, Javert simte o emotie puternică după care îl roagă să-l ucidă însă Jean Valjean trage un glont in aer. Baricada ii avea la un capăt pe Enjolras, la celălalt pe Marius. Asediatorii au avantajul superiorității numerice. Bossuet, Courfeyrac, Feuilly, Jolly, Combeferre sunt uciși. Marius este ranit la cap. Soldatii incep asediul baricadei. Enjolras sărută mana bătrânului Mabeuf; in ajun ii sarutase fruntea - au fost singurele două sărutări pe care le-a dat in viată. Soldatii vor să-l ucidă. El isi păstrează mandria. Grantaire care este beat striga: "Vive la République!" Enjolras si Grantaire sunt ucisi. 

Jean Valjean îl duce în spate pe Marius, care și-a pierdut cunoștința. Acesta îl duce în spate prin canalele Parisului, umblă prin beznă, umezeală, nămol, printre șoareci. Doar instinctul îl călăuzește. Imaginea este asemănătoare cu cea a lui Iisus care își duce în spate crucea. Inima lui Marius nu mai bate. Jean Valjean si-a rupt cămașa pentru a-i pansa rănile lui Marius, să nu-i mai curgă sângele. Însă în sufletul lui simte "o ură de negrăit". 

Găsește in buzunarul lui Marius un bilet in care cerea să fie dus la bunicul lui. Jean Valjean nu mai stie dacă Marius mai trăiește. Nămolul ii ajunge pană la cap. Se împiedică, cade in genunchi, se ridică; are in suflet o lumina ciudată si nu se gândește decat la Cosette. Ajunge la un loc pe unde ar fi putut să iasă dacă nu ar fi fost inchis. Acolo se află Thenardier care are cheia. Nu-l recunoaste pe Jean Valjean si crede că e un asasin care vrea să-si ascundă victima. Vrea jumătate din ce a furat de la Marius. Ii dă un bolovan si o frânghie să-l arunce pe Marius in rau. Jean Valjean tace și rămâne in intuneric. Thenardier ia tot ce ii dă Jean Valjean. Când Jean Valjean iese afara, il vede pe inspectorul Javert. Ii spune acestuia cine este și că nu se va opune arestării și ii cere timp să  il ducă pe Marius la bunicul lui (str Filles du Calvaire, no6). Jean Valjean vrea să se ducă acasă (str l'Homme arme, no7). Se gândește să se sinucidă dar își amintește de episcopul Myriel ii vorbise despre moartea sufletului. Javert ii spune că il va astepta jos si pleacă. Bunicul crede că Marius e mort, se gândește că in loc să se distreze pentru că e tânăr, s-a dus să lupte, să moară pentru republică. Marius deschide ochii. 

Javert merge pentru prima dată cu capul in jos si cu mainile la spate, semn de nesiguranță, de suferință. Când l-a prins pe Jean Valjean pe cheiul Senei, a fost in el ceva de "lup care-si prinde iar prada si de caine care isi regăsește stăpânul". Nu poate să-l aresteze, simte admirație pentru el: "mizerabilul era sublim". 

Asa ceva il tulbura profund. Jean Valjean nu l-a împușcat atunci când a avut ocazia. Idealul lui Javert era să fie fără cusur. Începe să se gandeasca la Dumnezeu, își pierde judecata și se îneacă in Sena. 

Marius rămâne rece la afecțiunea pe care i-o arată bunicul lui, nu ii iartă faptul că nu a fost drept cu tatăl său. Tot ce-si doreste este să o aiba alături pe Cosette pe care o numește "îngerul lui" sau să moară. Ii spune iar bunicului că vrea să se insoare, acesta e de acord. 

Jean Valjean ii face lui Cosette acte în care o cheamă Euphrasie Fauchelevent și ii dă drept cadou de nuntă 584 mii de franci. Marius și Jean Valjean nu-si vorbesc. Marius nu stie cine l-a salvat și ar da orice să afle. Jean Valjean spune că el nu a fost la baricadă și nu știe.

16-17 februarie 1833 nunta lui Marius și a lui Cosette. "Nu aveau impreuna 40 de ani". Dl Gillenormand (92 de ani) o conduce pe Cosette pentru că Jean Valjean pretinde că e ranit la mană. Cosette este numită "dna baroană". Jean Valjean rade pentru că ii zice Cosette să radă. Apoi se ascunde si pleacă. 

Jean Valjean avea mereu o "lădiță inseparabilă" pe care o tinea lângă pat. In ea avea vesmintele negre cu care venise Cosette in urma cu 10 ani din Montfermeil. Pe atunci ea nu-l avea decat pe el. Opera lui a fost să-i ajute pe Cosette si pe Marius să se căsătorească și să le dea bani, să le asigure un viitor. Are mustrari de conștiință că a fost ocnaș, ii povestește lui Marius că a stat 19 ani la ocnă pentru furt și că a fost condamnat pe viată, că a evadat și că nu este ruda cu Cosette. Pentru ca el să se respecte, trebuie să fie disprețuit. I-e teamă să nu apară politia la auzul numelui său, se consideră un mizerabil. 

Se plimbă zilnic pană la casa unde locuiesc Cosette și Marius dar nu intră niciodată. Tristețea, apoi deznădejdea își fac pe rând loc în sufletul lui. Plânge, nu mai doarme, nu mai mănâncă. O vede pe Cosette, ii spune să-i zică "dl Jean", el la rândul lui i se adresează cu "dumneata''. Fericirea ei a fost scopul vietii lui. Cosette devine din ce in ce mai putin afectuoasă fată de el, se distanțează, ii spune: "dacă nu te-as sti asa de bun, mi-ar fi frică de dumneata." Se simte uitat, alungat de cei la a căror fericire a contribuit, își ia "adio" de la Cosette. "Pe suflet parcă era un cheag de deznădejde."

Jean Valjean află că ei nu au o trăsură, nu au cameristă, nu au o casă a lor. Marius fată de Jean Valjean are sentimente contradictorii de groază, milă, uimire si consideră că e prea slab ca să-l alunge. Nu vrea să se atingă de averea suspectă pe care le-a dat-o Jean Valjean, preferă să rămână săraci.

Jean Valjean are un crucifix deasupra patului. Într-o zi nu mai sfarseste drumul pe care il face pană la casa lui Cosette. Doctorul care il consultă spune că lui ii lipsește o ființă dragă. Se gândește că nu o va mai vedea. Își pierde cunoștința. Marius ii spune lui Thenardier ca Jean Valjean l-a furat pe Madeleine si că l-a ucis pe Javert. Thenradier neagă, ii spune că Madeleine este Jean Valjean si ii arată în ziar un articol despre sinuciderea lui Javert.

Thenardier povesteste despre un ocnas care a umblat prin canalele Parisului ca să scape de un cadavru. Thenardier ii arată si o bucată ruptă din haina victimei. Marius își dă seama că Jean Valjean este cel care l-a salvat pe el. 

"Marius était éperdu. Il commençait à entrevoir dans ce Jean Valjean on ne sait quelle haute et sombre figure. Une vertu inouïe lui apparaissait, suprême et douce, humble dans son immensité. Le forçat se transfigurait en Christ, Marius avait l'éblouissement de ce prodige. Il ne savait pas au juste ce qu'il voyait, mais c'était grand".

Thenardier vrea să plece în America, să se facă negustor de sclavi. Marius și Cosette se duc la Jean Valjean care e pe moarte. Privind spre crucifix, acesta spune "el e adevăratul martir". Nu vrea sa aibă niciun nume pe piatra, este sărac, cei 500 de franci care ii mai rămăseseră i-a dat săracilor. Ii iarta pe Thenardieri, ii spune lui Cosette numele mamei ei - Fantine, și că aceasta a suferit mult si a iubit-o foarte mult. Moare si e ingropat intr-un loc retras. Pe piatra lui nu este trecut numele, doar niste versuri.

Les Misérables - Victor Hugo partea a IV-a "L'idylle rue Plumet et l'épopée rue Saint-Denis"

1830, 1831, 1832 - revoluția din iulie. Restaurația contesta națiunii suveranitatea, iar cetățeanului libertatea. Louis-Philippe d'Orléans are o individualitate complexă, intrupand revolutia si stabilitatea, "cunoaste toate limbile Europei", reprezentant al clasei mijlocii, corect, atent, curajos, este propriul său prim-ministru, fusese sărac, trăise din munca sa. Sub domnia lui presa a fost liberă, a avut respect pentru popor. 
1832 - an marcat de sărăcie. Revoluționarii cer sfarsitul asupririlor, instructie, liberté, égalité, fraternité, progrès. Thenardier este închis. Marius ii trimite 5 franci pe săptămână. Pentru prima dată împrumută bani, de la Courfeyrac. Dl Mabeuf are 80 de ani, Eponine il ajută, ii stropeste grădina. Acesta ii spune că este ea un inger, ea spune că e diavolul. Eponine ii dă lui Marius adresa lui Cosette, el vrea să o plătească, ea refuză. Jean Valjean (60 de ani) închiriază o casă retrasă, stă cu Cosette si cu servitoarea Toussaint. Ia numele "Ultime Fauchelevent" in amintirea celui care l-a ajutat si care a murit. Mai închiriază două apartamente la Paris. In camera lui nu se face niciodata focul. Cosette (14 ani) este urată, slabă, timidă. Jean Valjean mănâncă paine neagră. Cosette refuză si ea focul si painea albă, fiind obișnuită să se mulțumească cu putin, si atunci Jean Valjean face focul si mănâncă amandoi pâine albă. Cand Cosette il intreba numele mamei ei, prima dată Jean Valjean tăcea, a doua oară zambea, a treia oară ii dădea o lacrimă. Alături de Cosette, Jean Valjean simte o "bucurie îngerească, nu suferise indeajuns ca să merite o fericire atat de mare." El se considera pe sine un mizerabil (nefericit). Nu doreste decât să-l iubească Cosette. Ea este melancolică, surâzătoare, nu știe ce e iubirea, cântă cantece triste. La mănăstire nu auzise niciodata cuvantul "amour", il iubea pe Marius fără să-si dea seama. Jean Valjean nu-l poate suferi pe Marius, de aceea schimba mereu ora când se ducea in parc cu Cosette, banca, batista, uneori venea singur in grădina Luxemburg. 


Jean Valjean si Cosette suferă unul din cauza altuia fără să-si spună, fără să-si poarte ciudă, zâmbind. 


Când văd pe drum căruțe cu ocnasi, Cosette spune că dacă s-ar intalni cu un ocnas ar muri doar văzându-l.
Ea găsește sub bancă o hartie in formă de inimă pe care scrie "stropi de suflet". Marius vine noaptea la Cosette si își mărturisesc iubirea.
Soții Thenardier au mai avut 2 copii pe care nu i-au dorit. In 1832 Gavroche ii găsește pe cei 2 copii (frații lui). El poartă un fular la gat, pe care i-l dă apoi unei cersetoare. Le cumpară copiilor paine si ii adăpostește. Napoleon a avut ideea să se construiască un elefant, simbol al fortei populare, elefantul Bastiliei. In timpul unei furtuni copiii se adăpostesc in elefant unde sunt sobolani. Thenardier pune la cale evadarea din inchisoare alături de alti banditi. Gavroche il ajută pe tatăl lui să evadeze. 
Marius întoarce ochii când vede gatul lui Cosette. 
3 iunie 1832 - Cosette ii spune lui Marius că va pleca în călătorie în Anglia. 


Bătrânul Gillenormand (91 de ani) după 4 ani in care l-a asteptat pe Marius să se întoarcă, simte deznadejdea care il cuprinde. Marius (21 de ani) vine la el pentru a-i cere permisiunea de a se căsători cu Cosette. Bătrânul nu vrea sa își arate slăbiciunea, îl întâmpină cu o voce aspră, ii spune că nu isi va da niciodată consimțământul. Marius ii spune "tată", încearcă să îl convingă, sa îl emoționeze. Bunicul, binevoitor ii spune să si-o facă metresă. Marius nu-i iartă acestuia că i-a ultragiat pe tatăl lui si pe femeia iubită si se desparte definitiv de el. 


Thenardier dă târcoale casei din strada Plumet unde locuiesc Jean Valjean si Cosette. Eponine ii avertizează printr-un bilet să se mute. 
Primăvara 1832 - 3 luni de holeră. In ultimii 2 ani au avut loc multe răscoale in Paris, 800 de persoane au fost arestate, este o perioadă agitată. Multimea se adună in strada Saint Denis, la carciuma "Corintul". Hugo pune accentul pe "fraternitatea dintre necunoscuti". Omul din strada Billetes observă totul. Gavroche le spune celorlalti ca este un politist - Javert, este prins si legat. Gavroche ia pusca lui Javert, pușca nu e încărcată. Steagul rosu cade, Mabeuf (80 de ani) este impuscat. Enjolras îl sărută pe frunte si haina lui Mabeuf devine steagul lor. Marius ii salveaza pe Gavroche si pe Courfeyrac. 


O mană astupă pușca să nu-l impuste pe Marius. Eponine îmbrăcată bărbătește, are o gaură in palmă. Cade cu capul pe genunchii lui Marius. Ii spune acestuia să o sărute pe frunte după ce va muri. Stătea nemișcată; ii spune că a fost "putin îndrăgostită de el' si zambeste.


Eponine i-a dejucat planurile tatălui ei, Thenardier și ale bandiților cu care acesta era complice. S-a dus în strada Plumet și l-a anunțat pe Jean Valjean să se mute. Marius primeste de la Cosette o scrisoare in care ii spune că il iubeste. Jean Valjean o iubeste pe Cosette ca un parinte.

Les Misérables - Victor Hugo partea a III-a "Marius"

Ștrengarul care stă în Paris nu are nicio răutate în inimă, este liber, merge la teatru când are bani, se amuză tocmai pentru că e nefericit. Lucrurile care ii stârnesc respectul sunt pumnul și uitătura crucișă. O anume stare violentă ii e pe plac. Ștrengăria este o nuanță a spiritului galic, spune Hugo. 

Gavroche nu avea parte de dragoste, de afecțiune, nu avea pâine, dar era voios pentru ca era liber. 

Locuia la hardughia Gorbeau. Dna Burgon era portăreasa. Cel mai nevoiaș era Jondrette, locuia într-o odaie murdară și întunecată. Lângă Jondrette locuia Marius. Dl Luc-Esprit Gillenormand avea mai mult de 90 de ani, mergea drept, vorbea tare, avea 32 de dinți în gură :D , o fiică trecută de 50 de ani, nemăritată. El își boteza toți servitorii Basque și toate servitoarele Nicolette. A avut două soții, fiecare i-a dat câte o fiică. Fiica pe care a avut-o de la a doua soție a fost mama lui Marius. Cealaltă fiică, dra Gillenormand - "o tristețe obscură, nu avea nici ea însăși secretul; o viată sfârșită fără să fi început". Tatal lui Marius - Georges Pontmercy, a fost numit de Napoleon ofițer al legiunii de onoare, colonel și baron. Regele Louis XVIII nu i-a recunoscut titlurile pentru care a luptat la Waterloo. Bunicul i-a spus că dacă i-l va lua pe Marius, îl va dezmoșteni pe copil, iar tatăl alege să își sacrifice fericirea pentru viitorul fiului. De două ori pe an, Marius ii scrie tatălui său scrisori de felicitare: de 1 ianuarie și de Saint Georges. 
1827 - Marius (17 ani) e convins ca tatăl lui nu l-a iubit niciodată, că l-a părăsit. Simte că nici el nu-l iubește. Bunicul ii spune să-l viziteze, dar ajunge prea tarziu, medicul si preotul erau deja acolo. Pe chipul tatălui se zărește o lacrimă. Colonelul ii lasă un bilet fiului in care ii spune ca Thenardier i-a salvat viata. Marius afla de la epitropul Mabeuf-Pontmercy ca tatăl lui il privea de departe, cu lacrimi în ochi, de fiecare dată cand se ducea la biserică. Află și despre dezmostenire. Marius începe să-si adore tatăl, are regrete, remușcări. Devine revolutionar, democrat si isi ia titlul de baron. Începe să simtă aversiune fată de bunicul lui si se departează de el. Il caută pe Thenardier. Locotenentul Theodule Gillenormand ii da cutiuta in care se afla biletul de la tatal lui, prin care ii cedeaza titlul de baron. Marius se gandeste ca greseala tatălui său a fost că a iubit doi nerecunoscători: tara si pe el, fiul lui. Bunicul lui consideră că toti republicanii sunt niste mizerabili. Marius părăsește casa bunicului său. 
Prietenii "ABC"-ului avea în aparentă scopul de a-i educa pe copii, de fapt avea in vedere ridicarea oamenilor, a-i face să fie constienti de situatia in care se afla tara, societatea. Membrii se intalneau la cârciumă, la cafenea si in mare parte erau studenti, lucratori. Printre cei care veneau la intalniri erau: Enjolras (22 de ani) studia Dreptul, era pentru libertate, Combeferre care vroia să aibă loc revoluția si oamenii să fie mai civilizati, era pentru ridicarea nivelului intelectual si moral, Jean Prouvaire care avea calitatea de baza bunătatea, era un erudit care credea in Dumnezeu, Feuilly care cunostea foarte bine istoria altor țări, Courfeyrac reprezenta verva tineretii, Bahorel cugetătorul, Grantaire scepticul, Laigle care era numit "Bossuet" pentru că avea elocinta si claritatea exprimării teologului francez.
Marius (20 de ani) era democrat bonapartist. Este visător, hotărât, energic, demn. Înapoiază mătușii cei 30 de ludovici, nu are nevoie de nimic. Pentru el datoria înseamnă sclavie. Poarta mereu doliu. De 3 ani bunicul său nu mai stie nimic de el si simte ''o pustietate neagră''. Marius are doi prieteni: Courfeyrac si dl Mabeuf cu care împărtășește pasiunea pentru lectură. Marius ii plătește chiria lui Jondrette fără ca acesta să afle că el i-a plătit-o. Courfeyrac ii numește pe Jean Valjean "dl Leblanc" si pe Cosette "dra Lanoire". Marius timp de 6 luni nu se mai duce in grădina Luxemburg. Cosette (15 ani) este frumoasă, șatenă cu ochi albastri, poarta o rochie neagra simplă si elegantă. Marius ii urmărește, este îndrăgostit, voios. Găsește batista lui Leblanc cu initialele "U.F.", crede că pe Cosette o cheamă "Ursula'', sărută batista, o pune la inimă. Cand vantul i-a ridicat un pic fusta Cosettei, a fost "prima lor ceartă". Leblanc stă pe banca de langa Gladiator să vadă dacă Marius ii urmărește, dar acesta nu mai stă dacă Leblanc este singur. Leblanc il priveste țintă pe Marius, apoi se hotărăște să se mute.
4 banditi: Claquesous, Gueulemer, Babet, Montparnasse (20 de ani) formează "Patron-Minette". Marius este singur, trist. Găsește 4 scrisori adresate oamenilor bogați și miloși, același scris, un singur semnatar. Eponine știe să scrie si să citească. Marius ii dă 5 franci. 


"Există un punct unde nefericiții și infamii se amestecă într-un singur cuvânt fatal: mizerabilii".

Dna Thenardier este foarte înaltă, are maini mari. Dl Thenardier are o barbă lungă. Cand vine Jean Valjean cu Cosette, Thenardier stinge focul, sparge geamul. Marius o vede pe Cosette ; "avea impresia că si-a pierdut sufletul si că il regăsise." Dl Leblanc are o figură blândă si tristă. Marius ii spune Eponinei să-i dea adresa lui Cosette. Thenardier il recunoaste pe Jean Valjean chiar dacă au trecut 8 ani de cand nu l-a mai văzut si ii cere 60 de franci. Javert ii da lui Marius 2 pistoale. Marius află că salvatorul tatălui său este un bandit. Vin 4 asasini si Marius are o dilemă: să tragă un foc de pistol care l-ar salva pe Leblanc si l-ar ucide pe Thenardier, in caz contrar Thenardier ar scăpa si Leblanc ar muri. Thenardier ii aminteste lui Leblanc de Montfermeil, in urmă cu 8 ani, in noaptea de Crăciun. Jean Valjean ii spune că nu il cunoaste. Tabloul este firma hanului lui Thenardier. Jean Valjean este legat de 6 banditi, păstrează linistea pentru că nu vrea să afle politia, dar Thenardier își dă seama că acesta ascunde ceva si ii cere 200 de mii de franci. Ii spune să-i scrie o scrisoare lui Cosette să vină cu banii. El semnează "Urbain Fabre" si dă o adresa falsă. Jean Valjean se dezleagă cu ajutorul unei monede. Marius alungă hartia scrisă de Eponine în care îl atenționa: "sticletii'. Toti fug. Javert ii arestează pe cei 6 banditi iar Leblanc dispare.

Les Misérables - Victor Hugo partea a II-a "Cosette"

Locul: Waterloo. 18 iunie 1815. Thenardier jefuiește soldații căzuți la datorie. Un ofițer purta crucea de argint a Legiunii de Onoare. In timp ce Thenardier ii smulge cu brutalitate ceasul și punga, ofițerul se trezește și ii mulțumește că i-a salvat viata, ii spune că i-ar fi dat oricum punga și ceasul din recunoștință.
Jean Valjean e prins din nou. Ziarele spun că dl Madeleine care îmbogățise arondismentul Montreuil-sur-Mer este un fost ocnaș si nu se știe unde a ascuns averea pe care o depusese la Laffitte. Alt ziar spune că a fost condamnat la moarte dar regele i-a dat pedeapsa de muncă silnică pe viată la ocna din Toulon. După plecarea lui din Montreuil-sur-Mer, increderea a fost ucisă, șomajul și falimentul și-au făcut loc. Boulatruelle este pădurea unde este ascunsă comoara.
Octombrie 1823 - pe vasul Orion un marinar își pierde echilibrul și Jean Valjean își riscă viata pentru a-l salva. Cade in mare și nu i se mai găsește trupul. Cosette este servitoare la hanul Thenardierilor. Aceștia mai au și un băiat pe care nu-l iubesc. Dl Thenardier - viclean, ipocrit, atent, vroia să se îmbogățească. Dna Thenardier nu-și iubea decat fetele.


Cosette (8 ani) este bătută mereu, umblă iarna pe drumuri cu picioarele goale. Dna Thenardier ii spune "micul monstru". Nu are jucării. Ea crede că ar trebui să fie regină sau prințesă ca sa aibă o păpușă. Este trimisă iarna pe drum după apă, este îngrozită din cauza întunericului și a frigului. In fata ei are spectrul dnei Thenardier, in spatele ei fantomele noptii si ale pădurii. Alege pădurea. 


Moneda de 75 de centime pe care i-a dat-o dna Thenardier ii cade in apă și acest lucru o îngrozește încă și mai tare. Jean Valjean o ajută să care galeata cu apă. Cosette este urată, slabă, trăise groaza. Il privește pe Jean Valjean cu uimire și cu încredere. Cele doua fete ale Thenardier-ilor erau voioase, gălăgioase. Se apropie Craciunul. Jean Valjean pune un ludovic de aur in sabotul lui Cosette. Vrea să o ia de la Thenardier, aceștia ii spun că ei tin la ea. El nu le spune cum il cheamă. Thenardier nu vrea să amestece politia, spune că pe Cosette a luat-o bunicul ei. Păpușa și moneda de aur o înspăimântă pe Cosette. Jean Valjean ii aduce haine negre. Lui Cosette "i sa pare că se află langa Dumnezeu." Jean Valjean este îmbrăcat in galben (evadat de la ocnă). Lumea il crede mort pentru că nu i s-a mai gasit trupul. Dupa ce pleacă de la Thenardier, după mai multe ore de mers pe jos, Cosette este obosită dar nu se plânge. Se adăpostesc in hardughia Gorbeau. Jean Valjean ii sărută mâna lui Cosette care doarme.
Jean Valjean (55 de ani) nu iubise niciodată pe nimeni. Episcopul l-a învățat virtutea, Cosette iubirea care ii dă putere. El spune că ea e nepotica lui. Cosette ii spune "tată". Jean Valjean dă de pomană unui cerșetor. Javert care încă mai e pe urmele lui, ia locul cerșetorului. Portareasa de la hardughia Gorbeau îl anunță că Jean Valjean va pleca, dar nu-l arestează pentru că nu e sigur. Dacă ar fi comis o eroare ar fi fost destituit. Cosette nu pune niciodată intrebari, suferinta a imprimat caracterului ei pasivitatea. Jean Valjean pleacă din hardughia Gorbeau urmarit de 3 bărbați si de Javert. Ii spune lui Cosette că dacă o să plângă sau o să tipe o să o ducă inapoi la dna Thenardier. 
Ajung la mănăstirea din Petit-Picpus unde lucrează grădinarul Fauchelevent care ii este recunoscător lui Madeleine pentru că i-a salvat viata. Jean Valjean ii spune că e bunicul lui Cosette. Jean Valjean oficial este mort. Javert il recunoaște in timp ce il urmărește.
Locul: mănăstirea bernardinelor Adorației Perpetue. In mănăstire locuiesc 2 bărbați: arhiepiscopul și grădinarul care are un clopot la genunchi, astfel încât călugărițele să îl evite. Spovedania se face numai cu glas tare. Nici mamele nu au voie să le îmbrățișeze pe călugărițe. Stareța este maica Innocente, o fire veselă de obicei. Fauchelevent spune că are un frate care este grădinar si care are o nepoată. Maica Crucifixion este înmormântată sub altar. Stareța ii multumeste lui Fauchelevent că nu a spus nimănui ca îl va aduce pe fratele și pe nepoata lui acolo pentru ca nimeni nu trebuie să știe. Fauchelevent il va aduce in sicriu pe Jean Valjean. Groparul de la mănăstire este Gribier, Fauchelevent nu-l poate îmbăta pentru că acesta nu bea, are 7 copii, este un om responsabil. Ii cere legitimația. Stareta o primește din milă pe Cosette si uitandu-se la fetită spune ''va fi urâtă". Cosette începe să râdă.
Jean Valjean "se ruga în genunchi în fata sorei, nu cuteza să îngenuncheze direct in fata Domnului".
2 lăcașuri ale Domnului îl primiseră în 2 momente critice ale vieții lui: primul (la episcopul Myriel) atunci când toate porțile i se închideau, al doilea ca să scape de ocnă. Fără primul lăcaș ar fi săvârșit o crimă, fără al doilea ar fi sfârșit in chinuri.

Les Misérables - Victor Hugo partea I "Fantine"

Roman social și istoric, "Mizerabilii" de Victor Hugo a apărut în anul 1862 și este cartea mea preferată din mai multe motive dintre care cel mai important este faptul că mă regăsesc în ea și descopăr lucruri noi de fiecare data când o recitesc, în situațiile cu care se confruntă personajul principal, precum și în calitatea morală de care dă dovadă. Este o carte mereu actuala. Este o carte pentru copii și pentru adulți în egala măsură. Vorbește despre valori ca integritate, moralitate, sinceritate, altruism, onestitate, tenacitate, respect, care în societatea din zilele noastre se întâlnesc din ce în ce mai rar.
Este o carte pe care o recomand tuturor indiferent de vârstă, de ocupație și de situația materială: tineri, maturi, oameni politici etc. O sa încerc sa o prezint schematic (mai mult pentru cei care au citit deja cartea și care pot sa-și amintească fragmente fără sa dau prea multe detalii despre contextul respectiv) și o sa dau și niște citate, deși nu prea o sa reușesc, nu va fi prezentare prea scurtă având în vedere ca sunt foarte multe lucruri care mie mi-au plăcut foarte mult.


Partea I - "Fantine"


Locul: Digne (aka Digne-les-Bains). Myriel - episcop de Digne (75 de ani). Avea un fel propriu de a judeca lucrurile: "Să fii un sfânt este un lucru rar; să fii drept este o datorie. Fiți drepți!" 
"Ușa medicului și a preotului nu trebuie să fie niciodată închise."
Consideră că preotul trebuie să fie alături de săraci, îl caracterizează bunăvoința, nu cunoaște disprețul, "era indulgent cu creațiunea lui Dumnezeu". "Dădea impresia că din întreaga sa făptură țâșnește bucuria, voioșia." Durerea este pentru el ocazie de bunătate. Doctrina lui: "Iubiți-vă unii pe alții".
Jean Valjean (~47 de ani) intră în orășelul Digne. Este alungat de la hanul unde vrea să mănânce și să stea peste noapte. Se duce la închisoare dar și de acolo este alungat pentru că trebuie să fie arestat, altfel nu poate intra acolo. Ajunge la o casă unde stăpânul îl amenință cu pușca. Este noapte și frig. Nimerește în cușca unui câine. O femeie îl îndrumă către episcopul Myriel.
Jean Valjean - fost ocnaș, a stat 19 ani în ocnă, a mers 12 leghe pe jos, a fost gonit din cauza pașaportului galben arătat la primărie. "La libération n'est pas délivrance. On sort du bagne, mais non de la condamnation". A fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru furt prin efracție și a mai primit încă 14 ani de închisoare pentru că a încercat să evadeze de 4 ori. Are la el 109 franci și 75 centime.
Când ajunge la episcopul Myriel spune că preferă să stea în grajd. Se miră că episcopul ii spune "domnule".
Myriel: "Aici nu e casa mea, e casa lui Iisus".
Jean Valjean - povestea lui: mama lui - Jeanne Mathieu - fire gânditoare. El și-a pierdut părinții la o vârstă fragedă. Are o soră mai mare care are 7 copii și e văduvă. Copiii ei cereau de la o fermă vecină lapte iar Jean Valjean îl plătea. Într-o iarnă grea nu mai aveau pâine. Jean Valjean a spart geamul unui brutar și a furat o pâine. Când a văzut că brutarul era pe urmele lui, a aruncat pâinea, a fugit dar a fost prins. Deoarece era braconier și avea și o armă, a fost condamnat la 5 ani de munca silnică. In ocnă devine numărul 24601 și pierde legătura cu sora lui. Era anul 1796 iar Jean Valjean avea 25 de ani. A fost închis pentru că a spart un geam și a furat o pâine. Furtul unei pâini devine punctul de plecare în dezastrul unui destin.


Jean Valjean a intrat la ocnă tremurând, a ieșit calm. Urăște și condamnă societatea. Niciodată nu a întâlnit o vorbă sau o privire prietenoasă, nici măcar din partea mamei sau a surorii lui. Consideră ca viata este un război în care el este cel învins. Arma lui este ura.


La ocnă învață să scrie, să citească, să socotească. Condamnă Providenta care a facut societatea, devine rău, necredincios. ''Părea că priveste incontinuu ceva groaznic". I se părea absurd tot ce i se întâmplase. Simțea o amărăciune profundă pentru toate nedreptățile suferite. Era animat doar de ura contra legii umane și de dorința de a face rău oricui. 19 ani cât a stat în ocnă nu a vărsat nicio lacrimă. După eliberare, pentru ce lucra i se dădea mai putin decat oricarui alt muncitor și era numit mereu ''pușcăriaș".
La episcopul Myriel se trezește la 2 noaptea, patul e prea bun, nu poate dormi. Ajunge în camera episcopului care doarme si are pe fată o expresie de mulțumire. Jean Valjean este nehotărât pentru prima dată în viata lui: să-i zdrobească episcopului capul sau să-i sărute mana. Fură 6 tacâmuri de argint dar este prins de jandarmi care îl aduc înapoi la episcop. Acesta îl întreabă de ce nu a luat și sfeșnicele și i le dă si pe acelea spunandu-i: "Nu uita niciodată că mi-ai promis să intrebuintezi banii pentru a deveni un om cumsecade." Sfeșnicele sunt un simbol pentru lumina. Jean Valjean pleacă din Digne. 
Pe drum ii fură unui copil savoiard de 10 ani o moneda de 2 franci și i-o dă unui preot pentru săraci spunându-i să pună să fie arestat pentru ca el a furat. Preotul fuge speriat. Jean Valjean are mustrări de conștiință și plânge pentru prima dată după 19 ani. In sufletul lui se dă o luptă intre bunătate și răutate. Bunătatea înseamnă să fie mai bun decât episcopul iar răutatea înseamnă să devină un monstru. "Nu el furase, nu omul, ci fiara care din obișnuintă, din instinct pusese în mod prostesc piciorul pe ban, în timp ce inteligenta se zbătea în mijlocul atâtor obsesii noi. Cand se trezi inteligenta și văzu fapta brutei, Jean Valjean se trase inapoi si scoase un strigăt de groază." Fapta lui i se părea cu atât mai gravă cu cat venea după iertarea episcopului. Figura episcopului cucerește sufletul ocnașului.
1817 - al 22-lea an al domniei lui Louis XVIII.


Locul: Paris. 4 studenți - unul dintre ei este Felix Tholomyes (~30 de ani) - tânăr foarte bogat, știrb, zbârcit. Iubita lui este 


Fantine, zisa și Blonda-par-frumos. Despre ea autorul spune că s-a născut la Montreuil-Sur-Mer, nu și-a cunoscut părinții, cu toate astea este întruchiparea veseliei, are dinți frumoși, mâini fine și este modestă. I se spune ca nu cunoaște viata. 


Tholomyes este prima dragoste a lui Fantine. Studenții le spun fetelor că le-au pregătit o surpriză. Este vorba de o scrisoare în care li se spune că ei se întorc la familiile lor și li se dă un sfat, să-i înlocuiască repede. Fantine naște o fetită - Euphrasia aka Cosette. Se menționează în operă că Felix Tholomyes dupa 20 de ani, sub regele Louis Philippe ajunge un mare avocat.
Locul: Montfermeil (~ 25 Km la est de Paris). Soții Thenardier au un han "La sergentul de la Waterloo". Si au și 2 fetite. Fantine (22 de ani) nu mai știe nimic de Tholomyes. Deși ea e îmbrăcată sărăcăcios, are grijă de fetita ei, Cosette, să fie îmbrăcată foarte frumos. Doamna Thenardier este tipul femeii soldat. Fantine spune că e muncitoare iar soțul ei a murit. Cosette are 3 ani și este de-o seamă cu fata mai mare a Thenardier-ilor. Fantine nu poate găsi de lucru pentru că are un copil. Doamna Thenardier spune că poate să o tină la ea pe Cosette dacă ii dă 7 franci/lună + plata pe 6 luni inainte. Fantine plange si pleacă. Doamna Thenardier e cu 10-12 ani mai tânără decât soțul ei. Pe fiica ei mai mare o cheamă Eponine, pe cea mică Anzelma. In casa lor, Cosette este ținută din milă, mănâncă sub masă resturile rămase de la clienții care veneau la han, poartă zdrențe, era bătută, certată, pedepsită mereu. Thenardier-ii răspândesc zvonul că ei cresc un copil abandonat, deși Fantine le trimite mereu banii pentru Cosette iar ei ii cer mereu mai mult, 12 - 15 franci/lună. Cosette are aproape 5 ani și este ținută ca slugă, mătură, spală. Deși e slabă și palidă are ochi frumosi, era precum ciocarlia care nu canta niciodată.
Locul: Montreuil-Sur-Mer. Jean Valjean (~50 de ani) a salvat 2 copii ai căpitanului de jandarmerie din incendiu. I se spune "Papa Madeleine" deoarece toți îl percep ca fiind un om bun, generos. Construiește o fabrică unde oricine își poate găsi de lucru. Bărbaților le cerea bunăvoință, femeilor moravuri curate, tuturor corectitudine.
1820 - la 5 ani după sosirea în Montreuil-Sur-Mer - Jean Valjean are 630.000 franci plasați la Laffitte (bancă). Ajută săracii și se gândește foarte putin la el. Înființează o farmacie gratuită. In fiecare duminică se duce la biserică. In 1819 a fost propus primar și a refuzat. A fost numit de rege cavaler al legiunii de onoare pentru produsele fabricii inventate de el - a refuzat crucea. Faptul că era numit ''papa Madeleine" îl făcea cel mai ușor sa zâmbească. De cate ori trecea prin oraș un savoiard, ii dădea bani, ii părea rău că ii furase mai demult acelui copil savoiard moneda de 2 franci. Regele il propune iar primar si refuză. O bătrână ii spune sa se gândească dacă nu la el, atunci la binele pe care poate sa-l facă celorlalți din poziția de primar. Jean Valjean acceptă să fie primar.


Trăia singuratic, vorbea cu putină lume. Ii plăcea să se plimbe pe camp. Citește mult și are o vorbire aleasă, blândă. Jean Valjean - "un om bogat care nu e semeț; un om fericit care nu pare mulțumit.''


1821 - moartea episcopului Myriel, monseniorul Bienvenu (82 de ani). Jean Valjean poartă doliu.
Inspectorul Javert (40 de ani) - este autoritar, are o privire rece, pătrunzătoare, nu are niciun viciu și nu are încredere în papa Madeleine. S-a născut în închisoare dintr-o ghicitoare în cărți al cărei soț era la ocnă. El consideră că societatea cuprinde 2 clase de oameni: cei care o atacă și cei care o păzesc. Ce il caracterizează este respectul autorității, ura contra rebeliunii, credința oarbă în tot ce ocupă o funcție în stat, dispreț pentru tot ce depășise o data pragul răului. ''L-ar fi arestat și pe tatăl sau dacă ar fi evadat din ocnă și ar fi denunțat-o și pe mamă-sa.''
Fauchelevent - unul dintre putinii vrăjmași pe care ii avea Madeleine. A căzut sub căruță și Madeleine l-a ajutat să iasă de acolo. Javert spune că a cunoscut un singur om care a avut asemenea putere să ridice o căruță - un ocnas la ocna din Toulon. Madeleine îl plasează pe Fauchelevent ca grădinar într-o mănăstire de femei din Paris. Montreuil-Sur-Mer al cărui primar este Madeleine, este citat ca exemplu de ministrul finanțelor.
Fantine se angajează la fabrica lui Madeleine, este neîndemânatică, are salariu mic. Se află la fabrică despre Fantine că are un copil. O femeie cheltuiește 35 de franci să se ducă să o vadă pe Cosette. In urma acestui fapt, Fantine primeste 50 de franci și este data afară din fabrică. Ii plătește din ce în ce mai rar lui Thenardier. 


Neavând bani, Fantine își tunde parul și îl vinde pe 10 franci. Începe sa dușmănească totul în jurul ei. Își da jos dinții din fata și primește pe ei 40 de franci. Doamna Thenardier ii scrie (o minte) că fiica ei este bolnavă iar ei nu au bani de medicamente. Fantine îmbătrânește cu 10 ani. 


Are un zambet insângerat. Fantine umblă cu haine murdare, necârpite. Il urăște pe Madeleine. Thenardier ii scrie că ii trebuie 100 de franci, altfel o alungă pe Cosette de la ei. Fantine devine femeie de stradă. Suferința cumplită o face să se resemneze. 
1823 - Bamatabois o insultă, Fantine nu răspunde. El ii bagă un bulgare de zăpadă pe spate. Ea il lovește. Javert o arestează pentru că a atacat un burghez, primește 6 luni. Ii reproșează că e beată, ea ii spune că a băut rachiu din cauza mizeriei, ii spune să o ierte. Javert: "Nici Dumnezeu in persoană n-are putea să mai facă ceva." Primarul ii spune lui Javert să o pună in libertate. Fantine îl scuipă în obraz pe primar iar el ii repetă lui Javert să o elibereze. Fantine crede că Javert a zis să fie eliberată. Primarul il dă afară pe Javert, ii spune lui Fantine că ii va plăti datoriile și i-o va aduce pe Cosette. Ii spune că el crede că ea nu a încetat să fie virtuoasă, este un foarte bun cunoscător al firii oamenilor. Fantine îngenunchează in fata lui Madeleine si ii sărută mana. Apoi este dusă la infirmerie. Primarul le scrie Thenardier-ilor sa i-o aducă pe Cosette, le trimite bani. Fantine scrie că o încredințează pe Cosette primarului. 
Javert ii cere lui Jean Valjean destituirea lui pentru că l-a denunțat că a fost ocnaș. Din cauza mușchilor, iscusinței la tragere și a piciorului care se târâie putin, pentru toate astea il bănuiește ca el e Jean Valjean, cautat de 8 ani pentru că a furat de la episcop și a jefuit un savoiard. Apoi ii spune că adevăratul Jean Valjean a fost prins, este Champmathieu, un bătrân arestat pentru furt de mere. Doi ocnași spun că Champmathieu e Jean Valjean. Javert spune că si el l-a recunoscut pe Champmathieu și că e într-adevăr Jean Valjean. 4 persoane spun acelasi lucru, deci Champmathieu va fi condamnat. Javert ii spune că se va duce a 2-a zi la proces, a fost citat. Primarul nu-l destituie pe Javert pentru acuzația adusă anterior. Javert spune că ar fi un mizerabil dacă i-ar pedepsi pe alții, nu si pe el însuși.
Jean Valjean a păstrat de la episcop ca amintire sfeșnicele. Are 2 gânduri: să-si ascundă adevărata identitate și să-si sfințească viata. "Prima datorie nu e fată de sine."
In timp ce-l asculta pe Javert se gândise să se denunțe singur, să-l scape pe Champmathieu. Teama cea mai mare era să nu-si audă vreodata numele, pentru că acest lucru ii va nărui viata nouă si sufletul nou pe care il avea. "Nu va deveni sfânt in ochii lui Dumnezeu decat dacă va deveni un infam in ochii oamenilor." Episcopul Myriel a fost prima etapă a noii sale vieți, Champmathieu - a doua. "Accept, pentru binele altora, mustrările care nu mă încarcă decat pe mine, fapta rea care nu compromite decat sufletul meu. Aceasta e virtutea.'' Zdrentele, ciomagul, traista pe care le păstrase de cand iesise cu ele de la ocnă, le arde acum. Vrea să ajute, să fie cinstit, intre timp cineva va purta bluza rosie (Champmathieu). Dilema cu care se confruntă: să rămână in paradis si sa devină demon sau să intre in infern si să ajungă un inger. Indiferent de calea pe care o va alege, ceva din el va muri.
In acea noapte are un vis, o câmpie mare fără iarbă, cu fratele din copilărie de care nu-și mai aminteste, le era frig, drumul era pustiu, fratele lui dispare, el le pune întrebări oamenilor care ii apar in vis dar nu primeste niciun răspuns. "In spatele oricărui zid, poartă, copac, era un om care tăcea; toti oamenii il priveau." Iese din oras, in urma lui sunt o multime de oameni cu capete ciudate, mergeau mai repede decat el, multimea il înconjoară. Un om ii spune: "Nu stii ca esti mort de mult?" Cand Jean Valjean vru sa răspundă nu mai era nimeni in jur. Visul exprimă singurătatea lui si faptul că nu poate să comunice cu ceilalți.
Locul: Arras. Un copil ii face rost de o brișcă pentru a pleca la Arras si cand ii spune că nu i-a dat nimic pentru asta, Jean Valjean ii spune că nu ii dă nimic. Fantine are 25 de ani si de 5 ani nu a mai văzut-o pe Cosette care are 7 ani. Ea întreabă mereu de primar. Jean Valjean ajunge la Arras iar judecata e "cel mai oribil moment din viata sa". In tribunal zărește un crucifix - lipsea pe vremea condamnării sale: "Cand il judecaseră, Dumnezeu era absent." Bamatabois (cel din cauza caruia Fantine ar fi fost condamnata la 6 luni de inchisoare dacă nu vorbea Madeleine cu Javert) făcea parte dintre jurati.
Jean Valjean este căutat de 8 ani pentru că a comis un furt la Gervais. Champmathieu nu a fost văzut de nimeni rupand creanga cu mere, a găsit-o pe jos. Cei care îl recunosteau ca fiind Jean Valjean erau Javert si 3 ocnasi: Brevet, Chenildieu, Cochepaille. Champmathieu ascultă mut de uimire - ceilalți, observându-i expresia fetei, consideră că acesta e deprins să insele justitia. Este condamnat la muncă silnică pe viată. Champmathieu a fost rotar la Paris, la dl Baloup. Fiica lui era o fată liniștită, era spălătoreasă, a murit din cauza bătăilor pe care le primea de la sotul ei. Cand auditoriul rade, rade si el.  Baloup n-a putut fi găsit pentru a spune că nu el este Jean Valjean. Javert nu asistă la proces, l-a văzut pe Jean Valjean când era ajutor de temnicer la ocna din Toulon. Datorită fortei de care dădea dovadă, Jean Valjean era numit de ocnasi "Jean-le-Cric". Madeleine ii strigă pe cei 3 ocnasi pe nume, spune că el e adevăratul Jean Valjean. Povestește cum l-a furat pe episcop, pe Petit-Gervais, a devenit bogat, primar. Indulgenta si bunătatea l-au salvat. Spune că Javert l-ar recunoaște dacă ar fi acolo. Le spune celor 3 ocnasi amănunte pe care doar ei le stiau, semne, tatuaje. Champmathieu este eliberat. Jean Valjean se intoarce la Fantine. Părul lui este alb. Fantine crede că el a fost plecat să-i aducă fetita. Javert pare calm, in realitate este agitat. Vine să-l aresteze pe Jean Valjean. Fantine află că Jean Valjean a fost ocnas. Jean Valjean ii cere lui Javert timp să-i aducă fetita lui Fantine, dar aceasta este prea slăbită si moare. Jean Valjean este cuprins de milă, ii sopteste lui Fantine ceva la ureche, chipul ei pare luminat. Apoi ii sărută mâinile si pleacă spre Paris.