Morcoveata - Jules Renard

Ed. SPOT, Bucuresti 1991, trad. Modest Morariu si Marcel Gafton

IDEI PERSONALE

Seara, domnul Lepic, Felix, Ernestina si Morcoveata se strang in jurul caminului in care arde o buturuga cu radacini cu tot, si cele patru scaune ale lor se leagana pe picioarele din fata. Stau la taifas si, in lipsa doamnei Lepic, Morcoveata le impartaseste ideile sale.

- Pentru mine, spune el, faptul ca esti neam cu cineva nu inseamna nimic. Asa, de pilda, tu stii cat te iubesc, taticule! Or, eu nu te iubesc fiindca esti tatal meu; te iubesc fiindca esti prietenul meu. La drept vorbind n-ai niciun merit ca esti tatal meu, dar prietenia ta o privesc ca pe o inalta favoare cu care nu-mi esti indatorat si pe care mi-o acorzi cu darnicie.

- Haida-de! face domnul Lepic.

- Dar pe mine, dar pe mine? il intreaba Felix si Ernestina.

- E tot aia, raspunde Morcoveata. Numai intamplarea v-a facut fratii mei. De ce v-as fi recunoscator pentru asta? Cine-i vinovat ca tustrei suntem de-alde Lepic? Nu va puteti impotrivi in niciun fel lucrului asta. Asadar, nu are niciun rost sa va raman indatorat pentru o inrudire involuntara. Eu va multumesc doar, tie, frate, pentru ocrotirea ta, si tie, surioara, pentru grija plina de folos pe care mi-o porti.

- Incantat! spune Felix.

- De unde-o mai fi scotand cugetarile astea nazdravane? se minuneaza Ernestina.

- Toate astea, urmeaza Morcoveata, le spun in general, fara sa dau nume; iar daca mamica ar fi aici, le-as repeta si de fata cu ea.

- Nu spui tu povestile astea de doua ori, zice Felix.

- Ce vezi tu rau in cuvintele mele? i-o intoarce Morcoveata. Nu-mi rastalmaciti gandurile! Departe de a fi fara inima, eu va iubesc mai mult decat vi se pare voua. Dar aceasta afectiune, in loc sa fie banala, pornita din instinct si deprindere, este constienta, rationala, logica. Logica, iata termenul pe care il cautam.

- Oare cand o sa te dezbari tu de naravul de a folosi cuvinte al caror inteles nu-l cunosti, mormaie domnul Lepic, ridicandu-se sa mearga la culcare, si sa tot cauti, la varsta ta, sa fii mai cu mot decat ceilalti? Daca bunicul vostru, raposatul, m-ar fi auzit indrugand doar un sfert din palavrele tale, mi-ar fi aratat pe loc, cu un picior in fund si una dupa ceafa, ca nu-s decat fecioru-su.

- Vorbim si noi ca sa mai treaca vremea, glasuieste Morcoveata, cuprins deodata de neliniste.

- E si mai bine sa taci din gura, i-o reteaza domnul lepic, care tine o lumanare in mana.

Si pleaca. Felix il urmeaza.

- Sa ne vedem cu bine, batrane! i-arunca el lui Morcoveata.

Dupa Felix se ridica si Ernestina si murmura cu un aer grav:

- Buna seara, dragul meu prieten!

Morcoveata ramane singur, descumpanit.

Ieri, domnul Lepic il sfatuia sa se deprinda sa gandeasca:

"Ce-i aia: zice lumea? Cine-i lumea? Lumea inseamna nimeni. Prea repeti ca un papagal tot ce auzi de la altii. Incerca sa gandesti tu, cu capul tau. Foloseste idei personale in vorbire, chiar daca la inceput nu ai decat una singura."

Vazand ca la prima incercare de acest fel toti il privesc piezis, Morcoveata inabusa focul, insira scaunele la perete, face o plecaciune catre pendula si se duce sa se culce in odaia in care da scara pivnitei, numita din cauza aceasta odaia pivnitei. Odaia-i racoroasa si placuta vara. Vanatul se pastreaza lesne acolo o saptamana incheiata. Ultimul iepure doborat sangereaza cu botul intr-o strachina. Mai sunt acolo niste cosuri pline cu graunte pentru gaini, si Morcoveata nu se mai satura sa tot rascoleasca grauntele, infundandu-si mainile pana la cot in ele. 

De obicei, toata hainaria familiei, atarnata in cuier, il inspaimanta. Ai zice ca-s niste sinucigasi, care abia s-au spanzurat, avand mai intai grija sa-si insire ghetele, in ordine, pe polita de deasupra. 

In schimb, asta-seara nu se mai teme. Nu mai scotoceste cu privirea sub pat. Nu-l infricoseaza nici luna, nici umbrele, nici putul din gradina, sapat acolo parca anume pentru cine ar avea chef sa se arunce intr-insul pe fereastra.

I-ar fi frica daca s-ar gandi ca-i este frica, dar nu se mai gandeste la asta. Si-a pus camasa de noapte si uita sa paseasca numai pe calcaie, ca sa nu-l patrunda racoarea lespezilor de pe jos. 

Se vara in asternut si, cu ochii pironiti la ciubucele de ipsos umed, continua sa-si dezvolte ideile personale, numite astfel fiindca trebuie sa le pastreze doar pentru sine.