Liniste, va rog!

Ma descriu ca o persoana care iubeste linistea, calmul interior, pacea, careia ii place sa fie impacata cu cei din jur si care adora sa traiasca in armonie cu toata lumea. Armonie "deplina" cred ca ar fi prea mult spus si uneori, intre noi fie vorba, nici macar in armonie nu poti sa fii chiar cu toata lumea.
Imi place linistea pentru ca ma ajuta sa ma concentrez mai usor iar gandurile nu imi zboara care incotro din cauza zgomotului, imi place pentru ca ma ajuta sa ma relaxez si sa ma simt mai bine.
Am citit mai demult undeva ca "uneori linistea este cel mai bun raspuns" si tind sa cred ca este asa. Ce poate fi mai frumos decat linistea, cand toate lucrurile s-au rezolvat, s-au asezat si simti ca nu mai ai nicio piatra pe inima?
Cand nu e liniste nu pot sa gandesc, nu pot sa ma concentrez, nu pot sa dorm. 
Galagia ma deprima, imi strica buna dispozitie, ma face sa fiu agitata, chiar nervoasa. 
Nu-mi plac motoarele zgomotoase noaptea, muzica fara niciun ritm (din punctul meu de vedere) data la maxim, oamenii care tipa unii la altii in loc sa vorbeasca normal, vecinul meu de la etajul 4 care vad aud ca nu mai termina de dat odata cu bormasina si mi-a facut capul mare, ma enerveaza mesele care scartaie, usile care scartaie, paturile care scartaie etc.
Unii ar putea spune ca sunt cam sensibila, mofturoasa.
Dar am si o replica pentru ei: fiecare om este asa cum l-a lasat Dumnezeu si nu trebuie sa judecam pe nimeni. 
Fiecare avem defecte si calitati si trebuie sa ne intelegem si sa ne acceptam reciproc, asa cum incerc si eu sa-l inteleg pe vecinul de la 4 in momentul asta care inca mai da cu bormasina si bate in pereti, in loc sa ma duc la el cu o falca in cer si cu una in pamant, sa-i bat la usa si sa-i fac scandal, sa-i spun ca eu am nevoie de liniste si sa ma vada cu falca umflata de-a dreptul, ca mi-am scos o masea de minte si inca ma doare.. :)