12 august 2012
09 august 2012
17 iunie 2012
The Elephant Man (1980)
In regia lui David Lynch si cu interpretarea admirabila a lui Anthony Hopkins, acest film, a carui actiune se petrece in Londra, este bazat pe un caz real si prezinta situatia unui om pe nume John Merrick, deformat fizic.
In a patra luna de sarcina, mama lui a fost lovita de un elefant salbatic in Africa. Corpul lui este acoperit in proportie de 90 % de excrescente, are bronsita cronica, umbla cu o punga pentru a-si masca figura hidoasa si capul mult prea mare.
Doctorul Treves (Anthony Hopkins) il vede la circ si ramane impresionat de aspectul diform al omului. Toata lumea il considera un "freak" iar Bytes - cel care are grija de el si incaseaza banii de la oamenii care vor sa il vada - il numeste "mica lui comoara".
De aici porneste o intreaga poveste in jurul careia graviteaza ca o unda protectoare credinta si ideea de justitie divina care mai devreme sau mai tarziu tot apare.
Doctorul il ia pe John in ingrijire la spital. Nu se stie daca poate vorbi, doctorul discuta cu un coleg despre cazul lui si ii spune "Man's a complete idiot... Pray to God he's an idiot."
In spital i se ofera o camera a lui, unde acesta din urma primeste vizite mai mult sau mai putin oficiale. O actrita in voga ii daruieste o poza cu autograful ei si o carte: "Romeo si Julieta", ii recita versuri din ea si il pupa pe obraz - acesta e si primul gest de afectiune pe care o femeie il face pentru el. Actrita ii spune ca el nu este "Omul elefant", ci este Romeo - compliment care il face sa-i dea lacrimile. Vin oameni din inalta societate londoneza sa-l vada, se scrie despre el in Times si devine cunoscut.
Doctorul il invita la el acasa la ceai, sotia acestuia nu se arata impresionata de aspectul lui si il trateaza ca pe un om normal pana in momentul in care John le marturiseste ca nu este obisnuit ca oamenii sa-l trateze cu respect, chiar cu prietenie. John ii impresioneaza prin sensibilitatea lui deosebita si e constient de faptul ca oamenilor le este frica de ceea ce nu cunosc sau nu pot sa inteleaga.
De la primele momente cand intra in scena si nu se stiu prea multe despre el si pana la scena finala, "Omul elefant" da dovada de o mare sensibilitate, de bunatate, de absenta oricarei trasaturi negative, acest lucru compensand parca felul dezastruos in care arata.
Scena finala este pusa in valoare de piesa "Adagio for strings" (a lui Samuel Barber), o imbinare perfecta intre momentul final al vietii acestui om chinuit de-a lungul intregii vieti de fizicul lui si de ceilalti, un moment de resemnare, de impacare si de acceptare a propriei conditii umane.
In a patra luna de sarcina, mama lui a fost lovita de un elefant salbatic in Africa. Corpul lui este acoperit in proportie de 90 % de excrescente, are bronsita cronica, umbla cu o punga pentru a-si masca figura hidoasa si capul mult prea mare.
Doctorul Treves (Anthony Hopkins) il vede la circ si ramane impresionat de aspectul diform al omului. Toata lumea il considera un "freak" iar Bytes - cel care are grija de el si incaseaza banii de la oamenii care vor sa il vada - il numeste "mica lui comoara".
De aici porneste o intreaga poveste in jurul careia graviteaza ca o unda protectoare credinta si ideea de justitie divina care mai devreme sau mai tarziu tot apare.
Doctorul il ia pe John in ingrijire la spital. Nu se stie daca poate vorbi, doctorul discuta cu un coleg despre cazul lui si ii spune "Man's a complete idiot... Pray to God he's an idiot."
In spital i se ofera o camera a lui, unde acesta din urma primeste vizite mai mult sau mai putin oficiale. O actrita in voga ii daruieste o poza cu autograful ei si o carte: "Romeo si Julieta", ii recita versuri din ea si il pupa pe obraz - acesta e si primul gest de afectiune pe care o femeie il face pentru el. Actrita ii spune ca el nu este "Omul elefant", ci este Romeo - compliment care il face sa-i dea lacrimile. Vin oameni din inalta societate londoneza sa-l vada, se scrie despre el in Times si devine cunoscut.
Doctorul il invita la el acasa la ceai, sotia acestuia nu se arata impresionata de aspectul lui si il trateaza ca pe un om normal pana in momentul in care John le marturiseste ca nu este obisnuit ca oamenii sa-l trateze cu respect, chiar cu prietenie. John ii impresioneaza prin sensibilitatea lui deosebita si e constient de faptul ca oamenilor le este frica de ceea ce nu cunosc sau nu pot sa inteleaga.
De la primele momente cand intra in scena si nu se stiu prea multe despre el si pana la scena finala, "Omul elefant" da dovada de o mare sensibilitate, de bunatate, de absenta oricarei trasaturi negative, acest lucru compensand parca felul dezastruos in care arata.
Scena finala este pusa in valoare de piesa "Adagio for strings" (a lui Samuel Barber), o imbinare perfecta intre momentul final al vietii acestui om chinuit de-a lungul intregii vieti de fizicul lui si de ceilalti, un moment de resemnare, de impacare si de acceptare a propriei conditii umane.
02 iunie 2012
M (1931) - film psihologic
M - acest film, fara sa fi stiut nimic despre el, mi-a atras atentia in primul rand pentru faptul ca are cel mai scurt titlu :) apoi pentru ca a aparut in anul 1931 si nu cred ca am mai vazut un film atat de vechi.
Imi plac filmele vechi, au ceva aparte si nu e vorba doar de imagine. Din punctul meu de vedere sunt filme care au substanta, care transmit ceva, care se focuseaza pe o idee pe care o dezvolta, o argumenteaza, o explica, o justifica, uneori altfel decat am putea crede de la inceput.
Filmul M - in regia lui Fritz Lang - prezinta cazul unui fost pacient dintr-un sanatoriu din Berlin care omoara copii. Politia incearca sa-i dea de urma dar cum intre victime si acesta nu exista nicio legatura, politistii ii verifica pe cei care au iesit de la sanatoriu in ultimii cinci ani sperand ca astfel vor reusi sa afle cine e asasinul.
Politia investigheaza fiecare colt din Berlin, fapt care deranjeaza o banda de hoti care vor sa prinda ei criminalul inaintea politistilor si chiar reusesc.
Cand criminalul este adus de catre hoti in fata multimii, cel desemnat sa fie avocatul apararii spune ca ii este rusine ca trebuie sa-l apere. Toata lumea il acuza pe criminal, toti vor sa razbune moartea copiilor lor, cer dreptate si nu aproba ideea de a i se face proces, de teama ca ar putea fi gasit nevinovat din cauza nebuniei si ar ucide din nou.
Acesta, speriat, vazand ca nu mai are scapare, ii acuza pe cei de fata si pe hoti ca au pasiuni - ca de exemplu jocul de carti sau fura sau chiar cele 3 crime pe care le-a facut seful hotilor - pe care le fac in mod constient si deliberat desi stiu ca nu sunt permise de lege. Diferenta dintre ei si el este ca impulsul care il impinge pe el sa omoare copii e mai puternic decat el, nu-l poate controla, e si o spaima ca nu poate raspunde de ceea ce face, de actele sale. Il bantuie crimele pe care le-a facut, aude mereu tipetele si plansetele acelor copii si singurul mod de a le pune capat este sa mai faca inca o crima, iar si iar. E un cerc vicios din care nu are scapare si care se strange in jurul lui cu fiecare noua crima.
Acuzatia adusa hotilor nu le este pe plac si vor sa-l omoare dar un politist il salveaza si i se face proces.
Finalul este opera aperta, ideea principala a fost adusa in prim plan iar spectatorul e liber sa-si inchipuie finalul dorit.
Asa cum reiese si din aceasta prezentare, titlul filmului vine de la cuvantul "asasin" care in germana e Mörder.
In opinia mea acesta este un film pe care nu regret ca l-am vazut, un film care m-a surprins placut in ciuda anului aparitiei, in ciuda faptului ca e in germana (domeniu cam necunoscut pentru mine) si fata de filmele americane care se fac azi, majoritatea cu final si chiar si actiune previzibila, filmul M chiar merita vazut.
Imi plac filmele vechi, au ceva aparte si nu e vorba doar de imagine. Din punctul meu de vedere sunt filme care au substanta, care transmit ceva, care se focuseaza pe o idee pe care o dezvolta, o argumenteaza, o explica, o justifica, uneori altfel decat am putea crede de la inceput.
Filmul M - in regia lui Fritz Lang - prezinta cazul unui fost pacient dintr-un sanatoriu din Berlin care omoara copii. Politia incearca sa-i dea de urma dar cum intre victime si acesta nu exista nicio legatura, politistii ii verifica pe cei care au iesit de la sanatoriu in ultimii cinci ani sperand ca astfel vor reusi sa afle cine e asasinul.
Politia investigheaza fiecare colt din Berlin, fapt care deranjeaza o banda de hoti care vor sa prinda ei criminalul inaintea politistilor si chiar reusesc.
Cand criminalul este adus de catre hoti in fata multimii, cel desemnat sa fie avocatul apararii spune ca ii este rusine ca trebuie sa-l apere. Toata lumea il acuza pe criminal, toti vor sa razbune moartea copiilor lor, cer dreptate si nu aproba ideea de a i se face proces, de teama ca ar putea fi gasit nevinovat din cauza nebuniei si ar ucide din nou.
Acesta, speriat, vazand ca nu mai are scapare, ii acuza pe cei de fata si pe hoti ca au pasiuni - ca de exemplu jocul de carti sau fura sau chiar cele 3 crime pe care le-a facut seful hotilor - pe care le fac in mod constient si deliberat desi stiu ca nu sunt permise de lege. Diferenta dintre ei si el este ca impulsul care il impinge pe el sa omoare copii e mai puternic decat el, nu-l poate controla, e si o spaima ca nu poate raspunde de ceea ce face, de actele sale. Il bantuie crimele pe care le-a facut, aude mereu tipetele si plansetele acelor copii si singurul mod de a le pune capat este sa mai faca inca o crima, iar si iar. E un cerc vicios din care nu are scapare si care se strange in jurul lui cu fiecare noua crima.
Acuzatia adusa hotilor nu le este pe plac si vor sa-l omoare dar un politist il salveaza si i se face proces.
Finalul este opera aperta, ideea principala a fost adusa in prim plan iar spectatorul e liber sa-si inchipuie finalul dorit.
Asa cum reiese si din aceasta prezentare, titlul filmului vine de la cuvantul "asasin" care in germana e Mörder.
In opinia mea acesta este un film pe care nu regret ca l-am vazut, un film care m-a surprins placut in ciuda anului aparitiei, in ciuda faptului ca e in germana (domeniu cam necunoscut pentru mine) si fata de filmele americane care se fac azi, majoritatea cu final si chiar si actiune previzibila, filmul M chiar merita vazut.
19 februarie 2012
"Ladri di Biciclette" sau intotdeauna se poate si mai rau
Ladri di Biciclette (1948) sau Hotii de biciclete, in regia lui Vittorio de Sica, este un film alb-negru care, intr-o ora si jumatate cat dureaza, pune in scena emotiile si sentimentele unui copil si ale unor adulti, este o fresca a societatii italiene de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Ce mi-a placut cel mai mult la acest film a fost puterea sugestiilor. Este un story relativ simplu: personajul principal Antonio Ricci, dupa ce a fost in somaj 2 ani, primeste un loc de munca intr-un oras din apropiere, unde este nevoie sa aiba bicicleta, pentru a se putea duce sa lipeasca afise publicitare. Dupa ce a primit postul, cand se duce acasa isi anunta sotia ca are ghinion ca a primit un post dar nu are bicicleta sa ajunga la serviciu. Neavand posibilitatea materiala sa achizitioneze o bicicleta si dorind sa nu piarda postul ce i s-a oferit, hotaraste cu sotia lui, Maria, sa isi vanda toate cearsafurile pe care le aveau de la zestre. Cu banii primiti cumpara bicicleta.
In prima zi de munca, un tanar ii fura bicicleta lui Antonio care era ocupat cu lipirea unui afis ce trebuia sa stea cat mai intins, pentru ca toate urmau sa fie verificate de un inspector care aplica amezi daca nu erau lipite asa cum trebuia. Antonio da declaratie la politie ca i s-a furat bicicleta, iar politistul ii spune, cu amabilitate la inceput, ca pentru a o gasi ar trebui sa o caute toti angajatii politiei, asa ca e mai bine s-o caute singur pentru ca el l-a vazut pe cel care i-a furat-o. Urmeaza indelungi cautari alaturi de Bruno, fiul lui si de niste prieteni, prin piata unde se vindeau biciclete, sperand sa gaseasca acolo bucatile si sa le asambleze.
Maria se duce la Santona, o vrajitoare care poate vedea in viitor. Antonio nu o lasa pe Maria sa-i multumeasca Santonei pentru ajutor ca si-a gasit de munca, spunand ca nu vrajitoarea i-a gasit lui serviciu.
- masa la restaurant. Antonio si Bruno mananca mozarella si beau vin in timp ce la masa alaturata este o familie care are o masa imbelsugata. Antonio spune ca pentru a manca tot ce au ei la masa ar trebui sa castige un milion pe luna, iar Bruno pune mancarea jos, gandindu-se poate la lipsurile indurate de parintii lui care mai au un copil mai mic decat el. La masa Antonio face calcule cu salariul pe care l-ar avea, in eventualitatea ca s-ar rezolva toate problemele si ar putea sa-si indeplineasca serviciul. Asa ajunge la concluzia ca trebuie neaparat sa-si gaseasca bicicleta, ca toate problemele legate de situatia lor materiala sa se termine.
Bruno - comportamentul matur al unui copil - cand pleaca de acasa inchide fereastra pentru ca fratele lui mai mic, un bebelus, sa nu raceasca.
Antonio - il cauta pe malul unei ape pe batranul pe care l-a vorbind cu hotul si la un moment dat lumea striga ca se ineaca cineva. El se sperie gandindu-se ca e Bruno caruia ii daduse o palma putin inainte de suparare ca nu au niciun rezultat cautarile lor. Cand il revede pe Bruno, realizeaza ca nu banii conteaza sau lucrurile, cu oamenii si in primul rand familia.
Antonio se duce la Santona sa stie daca isi va mai gasi bicicleta, iar aceasta ii spune ca ori o va gasi curand ori n-o va mai gasi niciodata. El este dispus sa faca orice pentru a o gasi.
Il gaseste in sfarsit pe hot care sustine ca el este nevinovat si ca nu stie despre ce bicicleta e vorba. La un moment dat are o criza de epilepsie. Vine un politist care il intreaba pe Antonio daca are vreun martor ca acel tanar i-a furat bicicleta. Antonio ii spune ca la acel moment el era prea grabit sa-l prinda pe hot ca sa mai stea sa ia numele martorilor.
Politistul pleaca, dandu-i de inteles ca nu are nicio sansa pentru ca nu are martori iar hotul nu recunoaste.
Intr-un moment de disperare, Antonio se hotaraste sa fure el insusi o bicicleta gandindu-se la cel care a furat-o pe a lui si nu a patit nimic. Il trimite pe Bruno acasa cu tranvaiul dar acesta nu reuseste sa urce si il vede pe tatal lui inconjurat de oamenii care il huiduie si il lovesc, il trateaza ca pe un hot. Bruno se duce la tatal lui plangand in timp ce-i scutura palaria pe care i-o dadusera jos de pe cap oamenii care l-au oprit. Oamenii incearca sa-l faca de ras cu educatia pe care i-o da fiului sau. Proprietarul bicicletei se uita la Bruno care plange si spune ca nu vrea sa-l denunte ca nu vrea sa aiba probleme, fericit ca si-a recuperat bicicleta si aratand ca un om instarit.
In final Antonio se indreapta spre casa, are privirea incremenita si incepe sa planga, tinandu-l de mana pe fiul lui.
Ce mi-a placut cel mai mult la acest film a fost puterea sugestiilor. Este un story relativ simplu: personajul principal Antonio Ricci, dupa ce a fost in somaj 2 ani, primeste un loc de munca intr-un oras din apropiere, unde este nevoie sa aiba bicicleta, pentru a se putea duce sa lipeasca afise publicitare. Dupa ce a primit postul, cand se duce acasa isi anunta sotia ca are ghinion ca a primit un post dar nu are bicicleta sa ajunga la serviciu. Neavand posibilitatea materiala sa achizitioneze o bicicleta si dorind sa nu piarda postul ce i s-a oferit, hotaraste cu sotia lui, Maria, sa isi vanda toate cearsafurile pe care le aveau de la zestre. Cu banii primiti cumpara bicicleta.
In prima zi de munca, un tanar ii fura bicicleta lui Antonio care era ocupat cu lipirea unui afis ce trebuia sa stea cat mai intins, pentru ca toate urmau sa fie verificate de un inspector care aplica amezi daca nu erau lipite asa cum trebuia. Antonio da declaratie la politie ca i s-a furat bicicleta, iar politistul ii spune, cu amabilitate la inceput, ca pentru a o gasi ar trebui sa o caute toti angajatii politiei, asa ca e mai bine s-o caute singur pentru ca el l-a vazut pe cel care i-a furat-o. Urmeaza indelungi cautari alaturi de Bruno, fiul lui si de niste prieteni, prin piata unde se vindeau biciclete, sperand sa gaseasca acolo bucatile si sa le asambleze.
Maria se duce la Santona, o vrajitoare care poate vedea in viitor. Antonio nu o lasa pe Maria sa-i multumeasca Santonei pentru ajutor ca si-a gasit de munca, spunand ca nu vrajitoarea i-a gasit lui serviciu.
- masa la restaurant. Antonio si Bruno mananca mozarella si beau vin in timp ce la masa alaturata este o familie care are o masa imbelsugata. Antonio spune ca pentru a manca tot ce au ei la masa ar trebui sa castige un milion pe luna, iar Bruno pune mancarea jos, gandindu-se poate la lipsurile indurate de parintii lui care mai au un copil mai mic decat el. La masa Antonio face calcule cu salariul pe care l-ar avea, in eventualitatea ca s-ar rezolva toate problemele si ar putea sa-si indeplineasca serviciul. Asa ajunge la concluzia ca trebuie neaparat sa-si gaseasca bicicleta, ca toate problemele legate de situatia lor materiala sa se termine.
Bruno - comportamentul matur al unui copil - cand pleaca de acasa inchide fereastra pentru ca fratele lui mai mic, un bebelus, sa nu raceasca.
Antonio - il cauta pe malul unei ape pe batranul pe care l-a vorbind cu hotul si la un moment dat lumea striga ca se ineaca cineva. El se sperie gandindu-se ca e Bruno caruia ii daduse o palma putin inainte de suparare ca nu au niciun rezultat cautarile lor. Cand il revede pe Bruno, realizeaza ca nu banii conteaza sau lucrurile, cu oamenii si in primul rand familia.
Antonio se duce la Santona sa stie daca isi va mai gasi bicicleta, iar aceasta ii spune ca ori o va gasi curand ori n-o va mai gasi niciodata. El este dispus sa faca orice pentru a o gasi.
Il gaseste in sfarsit pe hot care sustine ca el este nevinovat si ca nu stie despre ce bicicleta e vorba. La un moment dat are o criza de epilepsie. Vine un politist care il intreaba pe Antonio daca are vreun martor ca acel tanar i-a furat bicicleta. Antonio ii spune ca la acel moment el era prea grabit sa-l prinda pe hot ca sa mai stea sa ia numele martorilor.
Politistul pleaca, dandu-i de inteles ca nu are nicio sansa pentru ca nu are martori iar hotul nu recunoaste.
Intr-un moment de disperare, Antonio se hotaraste sa fure el insusi o bicicleta gandindu-se la cel care a furat-o pe a lui si nu a patit nimic. Il trimite pe Bruno acasa cu tranvaiul dar acesta nu reuseste sa urce si il vede pe tatal lui inconjurat de oamenii care il huiduie si il lovesc, il trateaza ca pe un hot. Bruno se duce la tatal lui plangand in timp ce-i scutura palaria pe care i-o dadusera jos de pe cap oamenii care l-au oprit. Oamenii incearca sa-l faca de ras cu educatia pe care i-o da fiului sau. Proprietarul bicicletei se uita la Bruno care plange si spune ca nu vrea sa-l denunte ca nu vrea sa aiba probleme, fericit ca si-a recuperat bicicleta si aratand ca un om instarit.
In final Antonio se indreapta spre casa, are privirea incremenita si incepe sa planga, tinandu-l de mana pe fiul lui.