At first sight (1999)

Am dat intamplator peste acest film si scriu aici despre el pentru ca mi-a placut si pentru ca este realizat dupa o carte scrisa de Nicholas Sparks care s-a inspirat dintr-un caz real.
Val Kilmer, in rolul principal, interpreteaza cu maiestrie rolul unui nevazator, Virgil Adamson. Inca de la varsta de 3 ani a orbit, medicii i-au spus in repetate randuri de-a lungul timpului ca nu au ce sa-i faca, sora lui celibatara, Jenny, are grija de el iar el este resemnat, impacat cu situatia in care se afla, este maseur iar in timpul liber ii place sa joace hokey. Una din frazele lui preferate este "Let's see what we see." :)
Si apare Ea - Mira Sorvino interpreteaza rolul unui artitect din New York, Amy Benic, venita sa se relaxeze in oraselul unde locuieste Virgil. Il cunoaste la hotelul unde este cazata. Initial ea nu-si da seama ca el este orb, vorbeste cu el si doar atunci cand vrea sa dea mana cu el isi da seama.
Ce m-a surprins la filmul asta este ca atunci cand el o invita la cina la el acasa, se pune sa pregateasca cina si taie legumele, orb fiind. Evident, este doar un film, dar ma intreb daca or fi si nevazatori care pot sa prepare o cina, sa pregateasca mancare gatita fara sa se accidenteze cumva...
Amy afla despre un doctor oftalmolog foarte bun si vrea sa il duca pe Virgil la el sa il opereze. Sora acestuia se opune, spunandu-i ca a incercat de multe ori cu alti medici si nu au fost rezultate si ca nu vrea ca el sa-si faca iluzii si sa sufere din nou. Pana la urma Virgil este operat, isi recapata vederea, dar la inceput nu are memorie vizuala, el ajutandu-se in continuare de celelalte simturi pentru a recunoaste persoanele sau obiectele.
Tatal lui, care i-a parasit cand el era inca mic, afla de la televizor despre cazul lui si vrea sa il revada. Virgil se opune la inceput.
Dupa scurt timp de la operatie, vederea lui da semne ca incepe sa-i dispara. Se consulta cu medicul care l-a operat si acesta ii confirma temerile si anume ca va orbi din nou. Prima persoana careia ii spune despre aceasta trista realitate este tatal sau, pe care il cauta si ii reproseaza faptul ca i-a parasit pe el si pe sora lui cand erau mici. Acesta ii raspunde ca nu a mai putut suporta sa-si vada fiul suferind de orbire.
Amy vrea sa il duca in Egipt sa vada piramidele, la Paris sa vada catedrala Notre Dame si in alte locuri, sa recupereze toate imaginile pe care le-a pierdut in timpul cand nu vedea. El ii spune ca vrea sa vada un meci de hokey al echipei lui preferate. La meci cumpara vata pe bat pe care o numeste "puffy thing", amintindu-si de copilarie cand tatal lui era cu el. La sfarsitul meciului ii spune lui Amy ca va orbi din nou.
Pe scurt este un film pe care il recomand cu placere :)

La tête en friche (2010)

Le notti di Cabiria

Senso (1954) despre un vis frumos devenit cel mai real cosmar

The Elephant Man (1980)

In regia lui David Lynch si cu interpretarea admirabila a lui Anthony Hopkins, acest film, a carui actiune se petrece in Londra, este bazat pe un caz real si prezinta situatia unui om pe nume John Merrick, deformat fizic. 
In a patra luna de sarcina, mama lui a fost lovita de un elefant salbatic in Africa. Corpul lui este acoperit in proportie de 90 % de excrescente, are bronsita cronica, umbla cu o punga pentru a-si masca figura hidoasa si capul mult prea mare.
Doctorul Treves (Anthony Hopkins) il vede la circ si ramane impresionat de aspectul diform al omului. Toata lumea il considera un "freak" iar Bytes - cel care are grija de el si incaseaza banii de la oamenii care vor sa il vada - il numeste "mica lui comoara".
De aici porneste o intreaga poveste in jurul careia graviteaza ca o unda protectoare credinta si ideea de justitie divina care mai devreme sau mai tarziu tot apare.
Doctorul il ia pe John in ingrijire la spital. Nu se stie daca poate vorbi, doctorul discuta cu un coleg despre cazul lui si ii spune "Man's a complete idiot... Pray to God he's an idiot."
In spital i se ofera o camera a lui, unde acesta din urma primeste vizite mai mult sau mai putin oficiale. O actrita in voga ii daruieste o poza cu autograful ei si o carte: "Romeo si Julieta", ii recita versuri din ea si il pupa pe obraz - acesta e si primul gest de afectiune pe care o femeie il face pentru el. Actrita ii spune ca el nu este "Omul elefant", ci este Romeo - compliment care il face sa-i dea lacrimile. Vin oameni din inalta societate londoneza sa-l vada, se scrie despre el in Times si devine cunoscut.
Doctorul il invita la el acasa la ceai, sotia acestuia nu se arata impresionata de aspectul lui si il trateaza ca pe un om normal pana in momentul in care John le marturiseste ca nu este obisnuit ca oamenii sa-l trateze cu respect, chiar cu prietenie. John ii impresioneaza prin sensibilitatea lui deosebita si e constient de faptul ca oamenilor le este frica de ceea ce nu cunosc sau nu pot sa inteleaga.
De la primele momente cand intra in scena si nu se stiu prea multe despre el si pana la scena finala, "Omul elefant" da dovada de o mare sensibilitate, de bunatate, de absenta oricarei trasaturi negative, acest lucru compensand parca felul dezastruos in care arata. 

Scena finala este pusa in valoare de piesa "Adagio for strings" (a lui Samuel Barber), o imbinare perfecta intre momentul final al vietii acestui om chinuit de-a lungul intregii vieti de fizicul lui si de ceilalti, un moment de resemnare, de impacare si de acceptare a propriei conditii umane.

M (1931) - film psihologic

M - acest film, fara sa fi stiut nimic despre el, mi-a atras atentia in primul rand pentru faptul ca are cel mai scurt titlu :) apoi pentru ca a aparut in anul 1931 si nu cred ca am mai vazut un film atat de vechi.

Imi plac filmele vechi, au ceva aparte si nu e vorba doar de imagine. Din punctul meu de vedere sunt filme care au substanta, care transmit ceva, care se focuseaza pe o idee pe care o dezvolta, o argumenteaza, o explica, o justifica, uneori altfel decat am putea crede de la inceput.

Filmul M - in regia lui Fritz Lang - prezinta cazul unui fost pacient dintr-un sanatoriu din Berlin care omoara copii. Politia incearca sa-i dea de urma dar cum intre victime si acesta nu exista nicio legatura, politistii ii verifica pe cei care au iesit de la sanatoriu in ultimii cinci ani sperand ca astfel vor reusi sa afle cine e asasinul.

Politia investigheaza fiecare colt din Berlin, fapt care deranjeaza o banda de hoti care vor sa prinda ei criminalul inaintea politistilor si chiar reusesc.
Cand criminalul este adus de catre hoti in fata multimii, cel desemnat sa fie avocatul apararii spune ca ii este rusine ca trebuie sa-l apere. Toata lumea il acuza pe criminal, toti vor sa razbune moartea copiilor lor, cer dreptate si nu aproba ideea de a i se face proces, de teama ca ar putea fi gasit nevinovat din cauza nebuniei si ar ucide din nou.

Acesta, speriat, vazand ca nu mai are scapare, ii acuza pe cei de fata si pe hoti ca au pasiuni - ca de exemplu jocul de carti sau fura sau chiar cele 3 crime pe care le-a facut seful hotilor - pe care le fac in mod constient si deliberat desi stiu ca nu sunt permise de lege. Diferenta dintre ei si el este ca impulsul care il impinge pe el sa omoare copii e mai puternic decat el, nu-l poate controla, e si o spaima ca nu poate raspunde de ceea ce face, de actele sale. Il bantuie crimele pe care le-a facut, aude mereu tipetele si plansetele acelor copii si singurul mod de a le pune capat este sa mai faca inca o crima, iar si iar. E un cerc vicios din care nu are scapare si care se strange in jurul lui cu fiecare noua crima.

Acuzatia adusa hotilor nu le este pe plac si vor sa-l omoare dar un politist il salveaza si i se face proces.
Finalul este opera aperta, ideea principala a fost adusa in prim plan iar spectatorul e liber sa-si inchipuie finalul dorit.

Asa cum reiese si din aceasta prezentare, titlul filmului vine de la cuvantul "asasin" care in germana e Mörder.

In opinia mea acesta este un film pe care nu regret ca l-am vazut, un film care m-a surprins placut in ciuda anului aparitiei, in ciuda faptului ca e in germana (domeniu cam necunoscut pentru mine) si fata de filmele americane care se fac azi, majoritatea cu final si chiar si actiune previzibila, filmul M chiar merita vazut.

"Ladri di Biciclette" sau intotdeauna se poate si mai rau

Ladri di Biciclette (1948) sau Hotii de biciclete, in regia lui Vittorio de Sica, este un film alb-negru care, intr-o ora si jumatate cat dureaza, pune in scena emotiile si sentimentele unui copil si ale unor adulti, este o fresca a societatii italiene de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Ce mi-a placut cel mai mult la acest film a fost puterea sugestiilor. Este un story relativ simplu: personajul principal Antonio Ricci, dupa ce a fost in somaj 2 ani, primeste un loc de munca intr-un oras din apropiere, unde este nevoie sa aiba bicicleta, pentru a se putea duce sa lipeasca afise publicitare. Dupa ce a primit postul, cand se duce acasa isi anunta sotia ca are ghinion ca a primit un post dar nu are bicicleta sa ajunga la serviciu. Neavand posibilitatea materiala sa achizitioneze o bicicleta si dorind sa nu piarda postul ce i s-a oferit, hotaraste cu sotia lui, Maria, sa isi vanda toate cearsafurile pe care le aveau de la zestre. Cu banii primiti cumpara bicicleta.

In prima zi de munca, un tanar ii fura bicicleta lui Antonio care era ocupat cu lipirea unui afis ce trebuia sa stea cat mai intins, pentru ca toate urmau sa fie verificate de un inspector care aplica amezi daca nu erau lipite asa cum trebuia. Antonio da declaratie la politie ca i s-a furat bicicleta, iar politistul ii spune, cu amabilitate la inceput, ca pentru a o gasi ar trebui sa o caute toti angajatii politiei, asa ca e mai bine s-o caute singur pentru ca el l-a vazut pe cel care i-a furat-o. Urmeaza indelungi cautari alaturi de Bruno, fiul lui si de niste prieteni, prin piata unde se vindeau biciclete, sperand sa gaseasca acolo bucatile si sa le asambleze.

Maria se duce la Santona, o vrajitoare care poate vedea in viitor. Antonio nu o lasa pe Maria sa-i multumeasca Santonei pentru ajutor ca si-a gasit de munca, spunand ca nu vrajitoarea i-a gasit lui serviciu.

- masa la restaurant. Antonio si Bruno mananca mozarella si beau vin in timp ce la masa alaturata este o familie care are o masa imbelsugata. Antonio spune ca pentru a manca tot ce au ei la masa ar trebui sa castige un milion pe luna, iar Bruno pune mancarea jos, gandindu-se poate la lipsurile indurate de parintii lui care mai au un copil mai mic decat el. La masa Antonio face calcule cu salariul pe care l-ar avea, in eventualitatea ca s-ar rezolva toate problemele si ar putea sa-si indeplineasca serviciul. Asa ajunge la concluzia ca trebuie neaparat sa-si gaseasca bicicleta, ca toate problemele legate de situatia lor materiala sa se termine.

Bruno - comportamentul matur al unui copil - cand pleaca de acasa inchide fereastra pentru ca fratele lui mai mic, un bebelus, sa nu raceasca.

Antonio - il cauta pe malul unei ape pe batranul pe care l-a vorbind cu hotul si la un moment dat lumea striga ca se ineaca cineva. El se sperie gandindu-se ca e Bruno caruia ii daduse o palma putin inainte de suparare ca nu au niciun rezultat cautarile lor. Cand il revede pe Bruno, realizeaza ca nu banii conteaza sau lucrurile, cu oamenii si in primul rand familia.

Antonio se duce la Santona sa stie daca isi va mai gasi bicicleta, iar aceasta ii spune ca ori o va gasi curand ori n-o va mai gasi niciodata. El este dispus sa faca orice pentru a o gasi.

Il gaseste in sfarsit pe hot care sustine ca el este nevinovat si ca nu stie despre ce bicicleta e vorba. La un moment dat are o criza de epilepsie. Vine un politist care il intreaba pe Antonio daca are vreun martor ca acel tanar i-a furat bicicleta. Antonio ii spune ca la acel moment el era prea grabit sa-l prinda pe hot ca sa mai stea sa ia numele martorilor.
Politistul pleaca, dandu-i de inteles ca nu are nicio sansa pentru ca nu are martori iar hotul nu recunoaste.

Intr-un moment de disperare, Antonio se hotaraste sa fure el insusi o bicicleta gandindu-se la cel care a furat-o pe a lui si nu a patit nimic. Il trimite pe Bruno acasa cu tranvaiul dar acesta nu reuseste sa urce si il vede pe tatal lui inconjurat de oamenii care il huiduie si il lovesc, il trateaza ca pe un hot. Bruno se duce la tatal lui plangand in timp ce-i scutura palaria pe care i-o dadusera jos de pe cap oamenii care l-au oprit.  Oamenii incearca sa-l faca de ras cu educatia pe care i-o da fiului sau. Proprietarul bicicletei se uita la Bruno care plange si spune ca nu vrea sa-l denunte ca nu vrea sa aiba probleme, fericit ca si-a recuperat bicicleta si aratand ca un om instarit.

In final Antonio se indreapta spre casa, are privirea incremenita si incepe sa planga, tinandu-l de mana pe fiul lui.

If Only sau Taxiul destinului

De mult n-am mai plans asa la un film.

Aparut in 2004, este un film despre dragostea adevarata, o drama cu momente comice si care are ca idee centrala "de ce ti-e scris in frunte de aia nu scapi", un film despre timpul (putin) pe care il avem la dispozitie.

Cu Jennifer Love Hewitt (Samantha) si frumuselul Paul Nicholls (Ian) in rolurile principale, filmul este povestea iubirii care uneori nu este exprimata chiar in cel mai bun mod, poate pentru ca esti constient de ea si consideri ca si cealalta persoana la fel si cu timpul nu mai acorzi atentia pe care o acordai la inceput tuturor lucrurilor, mai mult sau mai putin importante. Ranesti persoana care te iubeste fara sa-ti dai seama, fara sa vrei.

Actiunea se desfasoara in Londra, Samantha se pregateste pentru concertul de absolvire, este o americanca pasionata de muzica, iar Ian este un tanar om de afaceri englez.

Practic toata actiunea filmului se desfasoara intr-o singura zi.. si noapte. Ian are o premonitie despre ce se va intampla a doua zi, tot felul de incidente mici care in final culmineaza cu accidentul de masina in care moare iubita lui. Cand se trezeste isi da seama printr-o sperietura zdravana ca totul a fost doar un vis si isi da seama ca nu ar putea trai fara a avea alaturi persoana pe care o iubeste.


Semnele din vis incep sa se arate, el incearca sa evite toate evenimentele care au avut loc in vis. Unele pot fi evitate prin atentia lui (ex. mingea de la biliard care urma sa-i sparga paharul si pe care o prinde) si crede ca poate pacali sau poate schimba destinul; la un moment dat in film, cand el o cauta si este in lift se aude o melodie pe fundal care are doar un cuvant care se repeta: karma.

Insa in ciuda faptului ca o duce pe Samantha in afara orasului, in locul unde a copilarit el si unde nu o mai dusese pana atunci si incearca sa o tina cat mai departe de Londra, totusi sunt unele evenimente care nu pot fi evitate (ex. ceasul care i se sparge). Face tot posibilul sa-i ofere clipe de neuitat, sa-i indeplineasca toate dorintele si sa o duca in locurile pe care ea si-a dorit mereu sa le vada.

Filmul arata ca traim intr-o lume plina de semne si oricat am vrea sa schimbam ceva, desi partial putem, pana la urma lucrurile care conteaza cu adevarat nu pot fi schimbate. In cazul lor, despartirea.

Parerea mea este ca e un film care merita vazut si care chiar iti da de gandit la cat de bine exprimam ceea ce simtim pentru oamenii dragi, la timpul pe care trebuie sa-l folosim pentru lucrurile cu adevarat importante, pentru cele in care ne regasim si nu in ultimul rand este un film despre puterea dragostei si a sacrificiului.

In orice relatie e unul care iubeste mai mult. Samantha a scris in jurnalul pe care il citeste Ian dupa ce moare ea: "Sper sa nu fiu eu cea care iubeste mai mult". Se pare ca Ian a fost cel care a iubit mai mult, prin declaratiile pe care i le face, prin insasi ceea ce face pentru ea si nu in ultimul rand prin sacrificiul lui in finalul filmului. Stia ca nu va putea merge mai departe fara ea, avea si experienta suferintei cauzate de moartea tatalui si despre care ii povesteste ei.

nota: acest articol a fost scris la repezeala, imi cer scuze ptr eventualele greseli de scriere si de aranjare a ideilor.