Se afișează postările cu eticheta marius. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta marius. Afișați toate postările

07 ianuarie 2011

Les Misérables - Victor Hugo partea a V-a "Jean Valjean"

6 iunie 1832 "Când ești sprijinul celor apropiați ție, nu mai ai dreptul să te jertfești'. În cârciuma care a devenit baricadă sunt 37 de insurgenți. Poporul nu le este aproape, sunt singuri. In jurul baricadei este concentrată toată armata Parisului. Insurgentii sunt deznădăjduiți. Cineva povestește despre cazul unui copil care a murit de foame și în stomacul căruia s-a găsit noroi. Marius nu-si mai doreste decât să moară iar cineva ii spune: "Pierind tu, nu-ti este interzis să salvezi pe cineva." Jean Valjean intră in baricadă ca guard national; este enigmatic si impunător.

Revoluțiile luminează toată omenirea; aduc adevăr, libertate, suveranitatea omului asupra sa, egalitate, fraternitate - "protecția tuturor asupra fiecăruia". Baricada e făcută din idei și din dureri, este locul în care mizeria se întâlnește cu idealul. 
Vergilius: Deznădejdea dă uneori victoria.

Gavroche iese afară să adune cartuse sub ploaia de gloanțe. Insurgenții au parte de un "spectacol groaznic si încântător". Baricada tremura, el cânta. Este ucis de doua gloanțe.
Marius il aduce in baricadă pe Gavroche. Este așezat pe masă, lângă Mabeuf. Se ia decizia ca ultimul care va iesi il va impusca pe Javert. Enjolras spune că iubita lui e patria și că baricada are doi salvatori: Marius si Jean Valjean. Acesta din urmă ii cere, în semn de multumire, să fie lăsat să-l ucidă pe Javert. Știind că va fi ucis, Javert are un zambet trufas. Jean Valjean ii spune că e liber. La auzul acestor vorbe, Javert simte o emotie puternică după care îl roagă să-l ucidă însă Jean Valjean trage un glont in aer. Baricada ii avea la un capăt pe Enjolras, la celălalt pe Marius. Asediatorii au avantajul superiorității numerice. Bossuet, Courfeyrac, Feuilly, Jolly, Combeferre sunt uciși. Marius este ranit la cap. Soldatii incep asediul baricadei. Enjolras sărută mana bătrânului Mabeuf; in ajun ii sarutase fruntea - au fost singurele două sărutări pe care le-a dat in viată. Soldatii vor să-l ucidă. El isi păstrează mandria. Grantaire care este beat striga: "Vive la République!" Enjolras si Grantaire sunt ucisi. 

Jean Valjean îl duce în spate pe Marius, care și-a pierdut cunoștința. Acesta îl duce în spate prin canalele Parisului, umblă prin beznă, umezeală, nămol, printre șoareci. Doar instinctul îl călăuzește. Imaginea este asemănătoare cu cea a lui Iisus care își duce în spate crucea. Inima lui Marius nu mai bate. Jean Valjean si-a rupt cămașa pentru a-i pansa rănile lui Marius, să nu-i mai curgă sângele. Însă în sufletul lui simte "o ură de negrăit". 

Găsește in buzunarul lui Marius un bilet in care cerea să fie dus la bunicul lui. Jean Valjean nu mai stie dacă Marius mai trăiește. Nămolul ii ajunge pană la cap. Se împiedică, cade in genunchi, se ridică; are in suflet o lumina ciudată si nu se gândește decat la Cosette. Ajunge la un loc pe unde ar fi putut să iasă dacă nu ar fi fost inchis. Acolo se află Thenardier care are cheia. Nu-l recunoaste pe Jean Valjean si crede că e un asasin care vrea să-si ascundă victima. Vrea jumătate din ce a furat de la Marius. Ii dă un bolovan si o frânghie să-l arunce pe Marius in rau. Jean Valjean tace și rămâne in intuneric. Thenardier ia tot ce ii dă Jean Valjean. Când Jean Valjean iese afara, il vede pe inspectorul Javert. Ii spune acestuia cine este și că nu se va opune arestării și ii cere timp să  il ducă pe Marius la bunicul lui (str Filles du Calvaire, no6). Jean Valjean vrea să se ducă acasă (str l'Homme arme, no7). Se gândește să se sinucidă dar își amintește de episcopul Myriel ii vorbise despre moartea sufletului. Javert ii spune că il va astepta jos si pleacă. Bunicul crede că Marius e mort, se gândește că in loc să se distreze pentru că e tânăr, s-a dus să lupte, să moară pentru republică. Marius deschide ochii. 

Javert merge pentru prima dată cu capul in jos si cu mainile la spate, semn de nesiguranță, de suferință. Când l-a prins pe Jean Valjean pe cheiul Senei, a fost in el ceva de "lup care-si prinde iar prada si de caine care isi regăsește stăpânul". Nu poate să-l aresteze, simte admirație pentru el: "mizerabilul era sublim". 

Asa ceva il tulbura profund. Jean Valjean nu l-a împușcat atunci când a avut ocazia. Idealul lui Javert era să fie fără cusur. Începe să se gandeasca la Dumnezeu, își pierde judecata și se îneacă in Sena. 
Marius rămâne rece la afecțiunea pe care i-o arată bunicul lui, nu ii iartă faptul că nu a fost drept cu tatăl său. Tot ce-si doreste este să o aiba alături pe Cosette pe care o numește "îngerul lui" sau să moară. Ii spune iar bunicului că vrea să se insoare, acesta e de acord
Jean Valjean ii face lui Cosette acte în care o cheamă Euphrasie Fauchelevent și ii dă drept cadou de nuntă 584 mii de franci. Marius și Jean Valjean nu-si vorbesc. Marius nu stie cine l-a salvat și ar da orice să afle. Jean Valjean spune că el nu a fost la baricadă și nu știe.
16-17 februarie 1833 nunta lui Marius și a lui Cosette. "Nu aveau impreuna 40 de ani". Dl Gillenormand (92 de ani) o conduce pe Cosette pentru că Jean Valjean pretinde că e ranit la mană. Cosette este numită "dna baroană". Jean Valjean rade pentru că ii zice Cosette să radă. Apoi se ascunde si pleacă
Jean Valjean avea mereu o "lădiță inseparabilă" pe care o tinea lângă pat. In ea avea vesmintele negre cu care venise Cosette in urma cu 10 ani din Montfermeil. Pe atunci ea nu-l avea decat pe el. Opera lui a fost să-i ajute pe Cosette si pe Marius să se căsătorească și să le dea bani, să le asigure un viitor. Are mustrari de conștiință că a fost ocnaș, ii povestește lui Marius că a stat 19 ani la ocnă pentru furt și că a fost condamnat pe viată, că a evadat și că nu este ruda cu Cosette. Pentru ca el să se respecte, trebuie să fie disprețuit. I-e teamă să nu apară politia la auzul numelui său, se consideră un mizerabil. 

Se plimbă zilnic pană la casa unde locuiesc Cosette și Marius dar nu intră niciodată. Tristețea, apoi deznădejdea își fac pe rând loc în sufletul lui. Plânge, nu mai doarme, nu mai mănâncă. O vede pe Cosette, ii spune să-i zică "dl Jean", el la rândul lui i se adresează cu "dumneata''. Fericirea ei a fost scopul vietii lui. Cosette devine din ce in ce mai putin afectuoasă fată de el, se distanțează, ii spune: "dacă nu te-as sti asa de bun, mi-ar fi frică de dumneata." Se simte uitat, alungat de cei la a căror fericire a contribuit, își ia "adio" de la Cosette"Pe suflet parcă era un cheag de deznădejde."

Jean Valjean află că ei nu au o trăsură, nu au cameristă, nu au o casă a lor. Marius fată de Jean Valjean are sentimente contradictorii de groază, milă, uimire si consideră că e prea slab ca să-l alunge. Nu vrea să se atingă de averea suspectă pe care le-a dat-o Jean Valjean, preferă să rămână săraci.
Jean Valjean are un crucifix deasupra patului. Într-o zi nu mai sfarseste drumul pe care il face pană la casa lui Cosette. Doctorul care il consultă spune că lui ii lipsește o ființă dragă. Se gândește că nu o va mai vedea. Își pierde cunoștința. Marius ii spune lui Thenardier ca Jean Valjean l-a furat pe Madeleine si că l-a ucis pe Javert. Thenradier neagă, ii spune că Madeleine este Jean Valjean si ii arată în ziar un articol despre sinuciderea lui Javert.
Thenardier povesteste despre un ocnas care a umblat prin canalele Parisului ca să scape de un cadavru. Thenardier ii arată si o bucată ruptă din haina victimei. Marius își dă seama că Jean Valjean este cel care l-a salvat pe el. 

"Marius était éperdu. Il commençait à entrevoir dans ce Jean Valjean on ne sait quelle haute et sombre figure. Une vertu inouïe lui apparaissait, suprême et douce, humble dans son immensité. Le forçat se transfigurait en Christ, Marius avait l'éblouissement de ce prodige. Il ne savait pas au juste ce qu'il voyait, mais c'était grand".

Thenardier vrea să plece în America, să se facă negustor de sclavi. Marius și Cosette se duc la Jean Valjean care e pe moarte. Privind spre crucifix, acesta spune "el e adevăratul martir". Nu vrea sa aibă niciun nume pe piatra, este sărac, cei 500 de franci care ii mai rămăseseră i-a dat săracilor. Ii iarta pe Thenardieri, ii spune lui Cosette numele mamei ei - Fantine, și că aceasta a suferit mult si a iubit-o foarte mult. Moare si e ingropat intr-un loc retras. Pe piatra lui nu este trecut numele, doar niste versuri.

04 ianuarie 2011

Les Misérables - Victor Hugo partea a IV-a "L'idylle rue Plumet et l'épopée rue Saint-Denis"

1830, 1831, 1832 - revoluția din iulie. Restaurația contesta națiunii suveranitatea, iar cetățeanului libertatea. Louis-Philippe d'Orléans are o individualitate complexă, intrupand revolutia si stabilitatea, "cunoaste toate limbile Europei", reprezentant al clasei mijlocii, corect, atent, curajos, este propriul său prim-ministru, fusese sărac, trăise din munca sa. Sub domnia lui presa a fost liberă, a avut respect pentru popor. 
1832 - an marcat de sărăcie. Revoluționarii cer sfarsitul asupririlor, instructie, libertéégalité, fraternité, progrès. Thenardier este închis. Marius ii trimite 5 franci pe săptămână. Pentru prima dată împrumută bani, de la Courfeyrac. Dl Mabeuf are 80 de ani, Eponine il ajută, ii stropeste grădina. Acesta ii spune că este ea un inger, ea spune că e diavolul. Eponine ii dă lui Marius adresa lui Cosette, el vrea să o plătească, ea refuză. Jean Valjean (60 de ani) închiriază o casă retrasă, stă cu Cosette si cu servitoarea Toussaint. Ia numele "Ultime Fauchelevent" in amintirea celui care l-a ajutat si care a murit. Mai închiriază două apartamente la Paris. In camera lui nu se face niciodata focul. Cosette (14 ani) este urată, slabă, timidă. Jean Valjean mănâncă paine neagră. Cosette refuză si ea focul si painea albă, fiind obișnuită să se mulțumească cu putin, si atunci Jean Valjean face focul si mănâncă amandoi pâine albă. Cand Cosette il intreba numele mamei ei, prima dată Jean Valjean tăcea, a doua oară zambea, a treia oară ii dădea o lacrimă. Alături de Cosette, Jean Valjean simte o "bucurie îngerească, nu suferise indeajuns ca să merite o fericire atat de mare." El se considera pe sine un mizerabil (nefericit). Nu doreste decât să-l iubească Cosette. Ea este melancolicăsurâzătoare, nu știe ce e iubirea, cântă cantece triste. La mănăstire nu auzise niciodata cuvantul "amour", il iubea pe Marius fără să-si dea seama. Jean Valjean nu-l poate suferi pe Marius, de aceea schimba mereu ora când se ducea in parc cu Cosette, banca, batista, uneori venea singur in grădina Luxemburg. 


Jean Valjean si Cosette suferă unul din cauza altuia fără să-si spunăfără să-si poarte ciudă, zâmbind. 


Când văd pe drum căruțe cu ocnasi, Cosette spune că dacă s-ar intalni cu un ocnas ar muri doar văzându-l.
Ea găsește sub bancă o hartie in formă de inimă pe care scrie "stropi de suflet". Marius vine noaptea la Cosette si își mărturisesc iubirea.
Soții Thenardier au mai avut 2 copii pe care nu i-au dorit. In 1832 Gavroche ii găsește pe cei 2 copii (frații lui). El poartă un fular la gat, pe care i-l dă apoi unei cersetoare. Le cumpară copiilor paine si ii adăpostește. Napoleon a avut ideea să se construiască un elefant, simbol al fortei populare, elefantul Bastiliei. In timpul unei furtuni copiii se adăpostesc in elefant unde sunt sobolani. Thenardier pune la cale evadarea din inchisoare alături de alti banditi. Gavroche il ajută pe tatăl lui să evadeze. 
Marius întoarce ochii când vede gatul lui Cosette. 
3 iunie 1832 - Cosette ii spune lui Marius că va pleca în călătorie în Anglia. 


Bătrânul Gillenormand (91 de ani) după 4 ani in care l-a asteptat pe Marius să se întoarcă, simte deznadejdea care il cuprinde. Marius (21 de ani) vine la el pentru a-i cere permisiunea de a se căsători cu Cosette. Bătrânul nu vrea sa își arate slăbiciunea, îl întâmpină cu o voce aspră, ii spune că nu isi va da niciodată consimțământul. Marius ii spune "tată", încearcă să îl convingă, sa îl emoționeze. Bunicul, binevoitor ii spune să si-o facă metresă. Marius nu-i iartă acestuia că i-a ultragiat pe tatăl lui si pe femeia iubită si se desparte definitiv de el. 


Thenardier dă târcoale casei din strada Plumet unde locuiesc Jean Valjean si Cosette. Eponine ii avertizează printr-un bilet să se mute. 
Primăvara 1832 - 3 luni de holeră. In ultimii 2 ani au avut loc multe răscoale in Paris, 800 de persoane au fost arestate, este o perioadă agitată. Multimea se adună in strada Saint Denis, la carciuma "Corintul". Hugo pune accentul pe "fraternitatea dintre necunoscuti". Omul din strada Billetes observă totul. Gavroche le spune celorlalti ca este un politist - Javert, este prins si legat. Gavroche ia pusca lui Javert, pușca nu e încărcată. Steagul rosu cade, Mabeuf (80 de ani) este impuscat. Enjolras îl sărută pe frunte si haina lui Mabeuf devine steagul lor. Marius ii salveaza pe Gavroche si pe Courfeyrac. 


O mană astupă pușca să nu-l impuste pe Marius. Eponine îmbrăcată bărbătește, are o gaură in palmă. Cade cu capul pe genunchii lui Marius. Ii spune acestuia să o sărute pe frunte după ce va muri. Stătea nemișcată; ii spune că a fost "putin îndrăgostită de el' si zambeste.


Eponine i-a dejucat planurile tatălui ei, Thenardier și ale bandiților cu care acesta era complice. S-a dus în strada Plumet și l-a anunțat pe Jean Valjean să se mute. Marius primeste de la Cosette o scrisoare in care ii spune că il iubeste. Jean Valjean o iubeste pe Cosette ca un parinte.

Les Misérables - Victor Hugo partea a III-a "Marius"

Ștrengarul care stă în Paris nu are nicio răutate în inimă, este liber, merge la teatru când are bani, se amuză tocmai pentru că e nefericit. Lucrurile care ii stârnesc respectul sunt pumnul și uitătura crucișă. O anume stare violentă ii e pe plac. Ștrengăria este o nuanță a spiritului galic, spune Hugo. 

Gavroche nu avea parte de dragoste, de afecțiune, nu avea pâine, dar era voios pentru ca era liber. 

Locuia la hardughia Gorbeau. Dna Burgon era portăreasa. Cel mai nevoiaș era Jondrette, locuia într-o odaie murdară și întunecată. Lângă Jondrette locuia Marius. Dl Luc-Esprit Gillenormand avea mai mult de 90 de ani, mergea drept, vorbea tare, avea 32 de dinți în gură :D , o fiică trecută de 50 de ani, nemăritată. El își boteza toți servitorii Basque și toate servitoarele Nicolette. A avut două soții, fiecare i-a dat câte o fiică. Fiica pe care a avut-o de la a doua soție a fost mama lui Marius. Cealaltă fiică, dra Gillenormand - "o tristețe obscură, nu avea nici ea însăși secretul; o viată sfârșită fără să fi început". Tatal lui Marius - Georges Pontmercy, a fost numit de Napoleon ofițer al legiunii de onoare, colonel și baron. Regele Louis XVIII nu i-a recunoscut titlurile pentru care a luptat la Waterloo. Bunicul i-a spus că dacă i-l va lua pe Marius, îl va dezmoșteni pe copil, iar tatăl alege să își sacrifice fericirea pentru viitorul fiului. De două ori pe an, Marius ii scrie tatălui său scrisori de felicitare: de 1 ianuarie și de Saint Georges. 
1827 - Marius (17 ani) e convins ca tatăl lui nu l-a iubit niciodată, că l-a părăsit. Simte că nici el nu-l iubește. Bunicul ii spune să-l viziteze, dar ajunge prea tarziu, medicul si preotul erau deja acolo. Pe chipul tatălui se zărește o lacrimă. Colonelul ii lasă un bilet fiului in care ii spune ca Thenardier i-a salvat viata. Marius afla de la epitropul Mabeuf-Pontmercy ca tatăl lui il privea de departe, cu lacrimi în ochi, de fiecare dată cand se ducea la biserică. Află și despre dezmostenire. Marius începe să-si adore tatăl, are regrete, remușcări. Devine revolutionar, democrat si isi ia titlul de baron. Începe să simtă aversiune fată de bunicul lui si se departează de el. Il caută pe Thenardier. Locotenentul Theodule Gillenormand ii da cutiuta in care se afla biletul de la tatal lui, prin care ii cedeaza titlul de baron. Marius se gandeste ca greseala tatălui său a fost că a iubit doi nerecunoscători: tara si pe el, fiul lui. Bunicul lui consideră că toti republicanii sunt niste mizerabili. Marius părăsește casa bunicului său. 
Prietenii "ABC"-ului avea în aparentă scopul de a-i educa pe copii, de fapt avea in vedere ridicarea oamenilor, a-i face să fie constienti de situatia in care se afla tara, societatea. Membrii se intalneau la cârciumă, la cafenea si in mare parte erau studenti, lucratori. Printre cei care veneau la intalniri erau: Enjolras (22 de ani) studia Dreptul, era pentru libertate, Combeferre care vroia să aibă loc revoluția si oamenii să fie mai civilizati, era pentru ridicarea nivelului intelectual si moral, Jean Prouvaire care avea calitatea de baza bunătatea, era un erudit care credea in Dumnezeu, Feuilly care cunostea foarte bine istoria altor țări, Courfeyrac reprezenta verva tineretii, Bahorel cugetătorul, Grantaire scepticul, Laigle care era numit "Bossuet" pentru că avea elocinta si claritatea exprimării teologului francez.
Marius (20 de ani) era democrat bonapartist. Este visător, hotărât, energic, demn. Înapoiază mătușii cei 30 de ludovici, nu are nevoie de nimic. Pentru el datoria înseamnă sclavie. Poarta mereu doliu. De 3 ani bunicul său nu mai stie nimic de el si simte ''o pustietate neagră''. Marius are doi prieteni: Courfeyrac si dl Mabeuf cu care împărtășește pasiunea pentru lectură. Marius ii plătește chiria lui Jondrette fără ca acesta să afle că el i-a plătit-o. Courfeyrac ii numește pe Jean Valjean "dl Leblanc" si pe Cosette "dra Lanoire". Marius timp de 6 luni nu se mai duce in grădina Luxemburg. Cosette (15 ani) este frumoasă, șatenă cu ochi albastri, poarta o rochie neagra simplă si elegantă. Marius ii urmărește, este îndrăgostit, voios. Găsește batista lui Leblanc cu initialele "U.F.", crede că pe Cosette o cheamă "Ursula'', sărută batista, o pune la inimă. Cand vantul i-a ridicat un pic fusta Cosettei, a fost "prima lor ceartă". Leblanc stă pe banca de langa Gladiator să vadă dacă Marius ii urmărește, dar acesta nu mai stă dacă Leblanc este singur. Leblanc il priveste țintă pe Marius, apoi se hotărăște să se mute.
4 banditi: Claquesous, Gueulemer, Babet, Montparnasse (20 de ani) formează "Patron-Minette". Marius este singur, trist. Găsește 4 scrisori adresate oamenilor bogați și miloși, același scris, un singur semnatar. Eponine știe să scrie si să citească. Marius ii dă 5 franci. 


"Există un punct unde nefericiții și infamii se amestecă într-un singur cuvânt fatal: mizerabilii".


Dna Thenardier este foarte înaltă, are maini mari. Dl Thenardier are o barbă lungă. Cand vine Jean Valjean cu Cosette, Thenardier stinge focul, sparge geamul. Marius o vede pe Cosette ; "avea impresia că si-a pierdut sufletul si că il regăsise." Dl Leblanc are o figură blândă si tristă. Marius ii spune Eponinei să-i dea adresa lui Cosette. Thenardier il recunoaste pe Jean Valjean chiar dacă au trecut 8 ani de cand nu l-a mai văzut si ii cere 60 de franci. Javert ii da lui Marius 2 pistoale. Marius află că salvatorul tatălui său este un bandit. Vin 4 asasini si Marius are o dilemă: să tragă un foc de pistol care l-ar salva pe Leblanc si l-ar ucide pe Thenardier, in caz contrar Thenardier ar scăpa si Leblanc ar muri. Thenardier ii aminteste lui Leblanc de Montfermeil, in urmă cu 8 ani, in noaptea de Crăciun. Jean Valjean ii spune că nu il cunoaste. Tabloul este firma hanului lui Thenardier. Jean Valjean este legat de 6 banditi, păstrează linistea pentru că nu vrea să afle politia, dar Thenardier își dă seama că acesta ascunde ceva si ii cere 200 de mii de franci. Ii spune să-i scrie o scrisoare lui Cosette să vină cu banii. El semnează "Urbain Fabre" si dă o adresa falsă. Jean Valjean se dezleagă cu ajutorul unei monede. Marius alungă hartia scrisă de Eponine în care îl atenționa: "sticletii'. Toti fug. Javert ii arestează pe cei 6 banditi iar Leblanc dispare.