Roman social și istoric, "Mizerabilii" de Victor Hugo a apărut în anul 1862 și este cartea mea preferată din mai multe motive dintre care cel mai important este faptul că mă regăsesc în ea și descopăr lucruri noi de fiecare data când o recitesc, în situațiile cu care se confruntă personajul principal, precum și în calitatea morală de care dă dovadă. Este o carte mereu actuala. Este o carte pentru copii și pentru adulți în egala măsură. Vorbește despre valori ca integritate, moralitate, sinceritate, altruism, onestitate, tenacitate, respect, care în societatea din zilele noastre se întâlnesc din ce în ce mai rar.
Este o carte pe care o recomand tuturor indiferent de vârstă, de ocupație și de situația materială: tineri, maturi, oameni politici etc. O sa încerc sa o prezint schematic (mai mult pentru cei care au citit deja cartea și care pot sa-și amintească fragmente fără sa dau prea multe detalii despre contextul respectiv) și o sa dau și niște citate, deși nu prea o sa reușesc, nu va fi prezentare prea scurtă având în vedere ca sunt foarte multe lucruri care mie mi-au plăcut foarte mult.
Partea I - "Fantine"
Locul: Digne (aka Digne-les-Bains). Myriel - episcop de Digne (75 de ani). Avea un fel propriu de a judeca lucrurile: "Să fii un sfânt este un lucru rar; să fii drept este o datorie. Fiți drepți!"
"Ușa medicului și a preotului nu trebuie să fie niciodată închise."
Consideră că preotul trebuie să fie alături de săraci, îl caracterizează bunăvoința, nu cunoaște disprețul, "era indulgent cu creațiunea lui Dumnezeu". "Dădea impresia că din întreaga sa făptură țâșnește bucuria, voioșia." Durerea este pentru el ocazie de bunătate. Doctrina lui: "Iubiți-vă unii pe alții".
Jean Valjean (~47 de ani) intră în orășelul Digne. Este alungat de la hanul unde vrea să mănânce și să stea peste noapte. Se duce la închisoare dar și de acolo este alungat pentru că trebuie să fie arestat, altfel nu poate intra acolo. Ajunge la o casă unde stăpânul îl amenință cu pușca. Este noapte și frig. Nimerește în cușca unui câine. O femeie îl îndrumă către episcopul Myriel.
Jean Valjean - fost ocnaș, a stat 19 ani în ocnă, a mers 12 leghe pe jos, a fost gonit din cauza pașaportului galben arătat la primărie. "La libération n'est pas délivrance. On sort du bagne, mais non de la condamnation". A fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru furt prin efracție și a mai primit încă 14 ani de închisoare pentru că a încercat să evadeze de 4 ori. Are la el 109 franci și 75 centime.
Când ajunge la episcopul Myriel spune că preferă să stea în grajd. Se miră că episcopul ii spune "domnule".
Myriel: "Aici nu e casa mea, e casa lui Iisus".
Jean Valjean - povestea lui: mama lui - Jeanne Mathieu - fire gânditoare. El și-a pierdut părinții la o vârstă fragedă. Are o soră mai mare care are 7 copii și e văduvă. Copiii ei cereau de la o fermă vecină lapte iar Jean Valjean îl plătea. Într-o iarnă grea nu mai aveau pâine. Jean Valjean a spart geamul unui brutar și a furat o pâine. Când a văzut că brutarul era pe urmele lui, a aruncat pâinea, a fugit dar a fost prins. Deoarece era braconier și avea și o armă, a fost condamnat la 5 ani de munca silnică. In ocnă devine numărul 24601 și pierde legătura cu sora lui. Era anul 1796 iar Jean Valjean avea 25 de ani. A fost închis pentru că a spart un geam și a furat o pâine. Furtul unei pâini devine punctul de plecare în dezastrul unui destin.
Jean Valjean a intrat la ocnă tremurând, a ieșit calm. Urăște și condamnă societatea. Niciodată nu a întâlnit o vorbă sau o privire prietenoasă, nici măcar din partea mamei sau a surorii lui. Consideră ca viata este un război în care el este cel învins. Arma lui este ura.
La ocnă învață să scrie, să citească, să socotească. Condamnă Providenta care a facut societatea, devine rău, necredincios. ''Părea că priveste incontinuu ceva groaznic". I se părea absurd tot ce i se întâmplase. Simțea o amărăciune profundă pentru toate nedreptățile suferite. Era animat doar de ura contra legii umane și de dorința de a face rău oricui. 19 ani cât a stat în ocnă nu a vărsat nicio lacrimă. După eliberare, pentru ce lucra i se dădea mai putin decat oricarui alt muncitor și era numit mereu ''pușcăriaș".
La episcopul Myriel se trezește la 2 noaptea, patul e prea bun, nu poate dormi. Ajunge în camera episcopului care doarme si are pe fată o expresie de mulțumire. Jean Valjean este nehotărât pentru prima dată în viata lui: să-i zdrobească episcopului capul sau să-i sărute mana. Fură 6 tacâmuri de argint dar este prins de jandarmi care îl aduc înapoi la episcop. Acesta îl întreabă de ce nu a luat și sfeșnicele și i le dă si pe acelea spunandu-i: "Nu uita niciodată că mi-ai promis să intrebuintezi banii pentru a deveni un om cumsecade." Sfeșnicele sunt un simbol pentru lumina. Jean Valjean pleacă din Digne.
Pe drum ii fură unui copil savoiard de 10 ani o moneda de 2 franci și i-o dă unui preot pentru săraci spunându-i să pună să fie arestat pentru ca el a furat. Preotul fuge speriat. Jean Valjean are mustrări de conștiință și plânge pentru prima dată după 19 ani. In sufletul lui se dă o luptă intre bunătate și răutate. Bunătatea înseamnă să fie mai bun decât episcopul iar răutatea înseamnă să devină un monstru. "Nu el furase, nu omul, ci fiara care din obișnuintă, din instinct pusese în mod prostesc piciorul pe ban, în timp ce inteligenta se zbătea în mijlocul atâtor obsesii noi. Cand se trezi inteligenta și văzu fapta brutei, Jean Valjean se trase inapoi si scoase un strigăt de groază." Fapta lui i se părea cu atât mai gravă cu cat venea după iertarea episcopului. Figura episcopului cucerește sufletul ocnașului.
1817 - al 22-lea an al domniei lui Louis XVIII.
Locul: Paris. 4 studenți - unul dintre ei este Felix Tholomyes (~30 de ani) - tânăr foarte bogat, știrb, zbârcit. Iubita lui este
Fantine, zisa și Blonda-par-frumos. Despre ea autorul spune că s-a născut la Montreuil-Sur-Mer, nu și-a cunoscut părinții, cu toate astea este întruchiparea veseliei, are dinți frumoși, mâini fine și este modestă. I se spune ca nu cunoaște viata.
Tholomyes este prima dragoste a lui Fantine. Studenții le spun fetelor că le-au pregătit o surpriză. Este vorba de o scrisoare în care li se spune că ei se întorc la familiile lor și li se dă un sfat, să-i înlocuiască repede. Fantine naște o fetită - Euphrasia aka Cosette. Se menționează în operă că Felix Tholomyes dupa 20 de ani, sub regele Louis Philippe ajunge un mare avocat.
Locul: Montfermeil (~ 25 Km la est de Paris). Soții Thenardier au un han "La sergentul de la Waterloo". Si au și 2 fetite. Fantine (22 de ani) nu mai știe nimic de Tholomyes. Deși ea e îmbrăcată sărăcăcios, are grijă de fetita ei, Cosette, să fie îmbrăcată foarte frumos. Doamna Thenardier este tipul femeii soldat. Fantine spune că e muncitoare iar soțul ei a murit. Cosette are 3 ani și este de-o seamă cu fata mai mare a Thenardier-ilor. Fantine nu poate găsi de lucru pentru că are un copil. Doamna Thenardier spune că poate să o tină la ea pe Cosette dacă ii dă 7 franci/lună + plata pe 6 luni inainte. Fantine plange si pleacă. Doamna Thenardier e cu 10-12 ani mai tânără decât soțul ei. Pe fiica ei mai mare o cheamă Eponine, pe cea mică Anzelma. In casa lor, Cosette este ținută din milă, mănâncă sub masă resturile rămase de la clienții care veneau la han, poartă zdrențe, era bătută, certată, pedepsită mereu. Thenardier-ii răspândesc zvonul că ei cresc un copil abandonat, deși Fantine le trimite mereu banii pentru Cosette iar ei ii cer mereu mai mult, 12 - 15 franci/lună. Cosette are aproape 5 ani și este ținută ca slugă, mătură, spală. Deși e slabă și palidă are ochi frumosi, era precum ciocarlia care nu canta niciodată.
Locul: Montreuil-Sur-Mer. Jean Valjean (~50 de ani) a salvat 2 copii ai căpitanului de jandarmerie din incendiu. I se spune "Papa Madeleine" deoarece toți îl percep ca fiind un om bun, generos. Construiește o fabrică unde oricine își poate găsi de lucru. Bărbaților le cerea bunăvoință, femeilor moravuri curate, tuturor corectitudine.
1820 - la 5 ani după sosirea în Montreuil-Sur-Mer - Jean Valjean are 630.000 franci plasați la Laffitte (bancă). Ajută săracii și se gândește foarte putin la el. Înființează o farmacie gratuită. In fiecare duminică se duce la biserică. In 1819 a fost propus primar și a refuzat. A fost numit de rege cavaler al legiunii de onoare pentru produsele fabricii inventate de el - a refuzat crucea. Faptul că era numit ''papa Madeleine" îl făcea cel mai ușor sa zâmbească. De cate ori trecea prin oraș un savoiard, ii dădea bani, ii părea rău că ii furase mai demult acelui copil savoiard moneda de 2 franci. Regele il propune iar primar si refuză. O bătrână ii spune sa se gândească dacă nu la el, atunci la binele pe care poate sa-l facă celorlalți din poziția de primar. Jean Valjean acceptă să fie primar.
Trăia singuratic, vorbea cu putină lume. Ii plăcea să se plimbe pe camp. Citește mult și are o vorbire aleasă, blândă. Jean Valjean - "un om bogat care nu e semeț; un om fericit care nu pare mulțumit.''
1821 - moartea episcopului Myriel, monseniorul Bienvenu (82 de ani). Jean Valjean poartă doliu.
Inspectorul Javert (40 de ani) - este autoritar, are o privire rece, pătrunzătoare, nu are niciun viciu și nu are încredere în papa Madeleine. S-a născut în închisoare dintr-o ghicitoare în cărți al cărei soț era la ocnă. El consideră că societatea cuprinde 2 clase de oameni: cei care o atacă și cei care o păzesc. Ce il caracterizează este respectul autorității, ura contra rebeliunii, credința oarbă în tot ce ocupă o funcție în stat, dispreț pentru tot ce depășise o data pragul răului. ''L-ar fi arestat și pe tatăl sau dacă ar fi evadat din ocnă și ar fi denunțat-o și pe mamă-sa.''
Fauchelevent - unul dintre putinii vrăjmași pe care ii avea Madeleine. A căzut sub căruță și Madeleine l-a ajutat să iasă de acolo. Javert spune că a cunoscut un singur om care a avut asemenea putere să ridice o căruță - un ocnas la ocna din Toulon. Madeleine îl plasează pe Fauchelevent ca grădinar într-o mănăstire de femei din Paris. Montreuil-Sur-Mer al cărui primar este Madeleine, este citat ca exemplu de ministrul finanțelor.
Fantine se angajează la fabrica lui Madeleine, este neîndemânatică, are salariu mic. Se află la fabrică despre Fantine că are un copil. O femeie cheltuiește 35 de franci să se ducă să o vadă pe Cosette. In urma acestui fapt, Fantine primeste 50 de franci și este data afară din fabrică. Ii plătește din ce în ce mai rar lui Thenardier.
Neavând bani, Fantine își tunde parul și îl vinde pe 10 franci. Începe sa dușmănească totul în jurul ei. Își da jos dinții din fata și primește pe ei 40 de franci. Doamna Thenardier ii scrie (o minte) că fiica ei este bolnavă iar ei nu au bani de medicamente. Fantine îmbătrânește cu 10 ani.
Are un zambet insângerat. Fantine umblă cu haine murdare, necârpite. Il urăște pe Madeleine. Thenardier ii scrie că ii trebuie 100 de franci, altfel o alungă pe Cosette de la ei. Fantine devine femeie de stradă. Suferința cumplită o face să se resemneze.
1823 - Bamatabois o insultă, Fantine nu răspunde. El ii bagă un bulgare de zăpadă pe spate. Ea il lovește. Javert o arestează pentru că a atacat un burghez, primește 6 luni. Ii reproșează că e beată, ea ii spune că a băut rachiu din cauza mizeriei, ii spune să o ierte. Javert: "Nici Dumnezeu in persoană n-are putea să mai facă ceva." Primarul ii spune lui Javert să o pună in libertate. Fantine îl scuipă în obraz pe primar iar el ii repetă lui Javert să o elibereze. Fantine crede că Javert a zis să fie eliberată. Primarul il dă afară pe Javert, ii spune lui Fantine că ii va plăti datoriile și i-o va aduce pe Cosette. Ii spune că el crede că ea nu a încetat să fie virtuoasă, este un foarte bun cunoscător al firii oamenilor. Fantine îngenunchează in fata lui Madeleine si ii sărută mana. Apoi este dusă la infirmerie. Primarul le scrie Thenardier-ilor sa i-o aducă pe Cosette, le trimite bani. Fantine scrie că o încredințează pe Cosette primarului.
Javert ii cere lui Jean Valjean destituirea lui pentru că l-a denunțat că a fost ocnaș. Din cauza mușchilor, iscusinței la tragere și a piciorului care se târâie putin, pentru toate astea il bănuiește ca el e Jean Valjean, cautat de 8 ani pentru că a furat de la episcop și a jefuit un savoiard. Apoi ii spune că adevăratul Jean Valjean a fost prins, este Champmathieu, un bătrân arestat pentru furt de mere. Doi ocnași spun că Champmathieu e Jean Valjean. Javert spune că si el l-a recunoscut pe Champmathieu și că e într-adevăr Jean Valjean. 4 persoane spun acelasi lucru, deci Champmathieu va fi condamnat. Javert ii spune că se va duce a 2-a zi la proces, a fost citat. Primarul nu-l destituie pe Javert pentru acuzația adusă anterior. Javert spune că ar fi un mizerabil dacă i-ar pedepsi pe alții, nu si pe el însuși.
Jean Valjean a păstrat de la episcop ca amintire sfeșnicele. Are 2 gânduri: să-si ascundă adevărata identitate și să-si sfințească viata. "Prima datorie nu e fată de sine."
In timp ce-l asculta pe Javert se gândise să se denunțe singur, să-l scape pe Champmathieu. Teama cea mai mare era să nu-si audă vreodata numele, pentru că acest lucru ii va nărui viata nouă si sufletul nou pe care il avea. "Nu va deveni sfânt in ochii lui Dumnezeu decat dacă va deveni un infam in ochii oamenilor." Episcopul Myriel a fost prima etapă a noii sale vieți, Champmathieu - a doua. "Accept, pentru binele altora, mustrările care nu mă încarcă decat pe mine, fapta rea care nu compromite decat sufletul meu. Aceasta e virtutea.'' Zdrentele, ciomagul, traista pe care le păstrase de cand iesise cu ele de la ocnă, le arde acum. Vrea să ajute, să fie cinstit, intre timp cineva va purta bluza rosie (Champmathieu). Dilema cu care se confruntă: să rămână in paradis si sa devină demon sau să intre in infern si să ajungă un inger. Indiferent de calea pe care o va alege, ceva din el va muri.
In acea noapte are un vis, o câmpie mare fără iarbă, cu fratele din copilărie de care nu-și mai aminteste, le era frig, drumul era pustiu, fratele lui dispare, el le pune întrebări oamenilor care ii apar in vis dar nu primeste niciun răspuns. "In spatele oricărui zid, poartă, copac, era un om care tăcea; toti oamenii il priveau." Iese din oras, in urma lui sunt o multime de oameni cu capete ciudate, mergeau mai repede decat el, multimea il înconjoară. Un om ii spune: "Nu stii ca esti mort de mult?" Cand Jean Valjean vru sa răspundă nu mai era nimeni in jur. Visul exprimă singurătatea lui si faptul că nu poate să comunice cu ceilalți.
Locul: Arras. Un copil ii face rost de o brișcă pentru a pleca la Arras si cand ii spune că nu i-a dat nimic pentru asta, Jean Valjean ii spune că nu ii dă nimic. Fantine are 25 de ani si de 5 ani nu a mai văzut-o pe Cosette care are 7 ani. Ea întreabă mereu de primar. Jean Valjean ajunge la Arras iar judecata e "cel mai oribil moment din viata sa". In tribunal zărește un crucifix - lipsea pe vremea condamnării sale: "Cand il judecaseră, Dumnezeu era absent." Bamatabois (cel din cauza caruia Fantine ar fi fost condamnata la 6 luni de inchisoare dacă nu vorbea Madeleine cu Javert) făcea parte dintre jurati.
Jean Valjean este căutat de 8 ani pentru că a comis un furt la Gervais. Champmathieu nu a fost văzut de nimeni rupand creanga cu mere, a găsit-o pe jos. Cei care îl recunosteau ca fiind Jean Valjean erau Javert si 3 ocnasi: Brevet, Chenildieu, Cochepaille. Champmathieu ascultă mut de uimire - ceilalți, observându-i expresia fetei, consideră că acesta e deprins să insele justitia. Este condamnat la muncă silnică pe viată. Champmathieu a fost rotar la Paris, la dl Baloup. Fiica lui era o fată liniștită, era spălătoreasă, a murit din cauza bătăilor pe care le primea de la sotul ei. Cand auditoriul rade, rade si el. Baloup n-a putut fi găsit pentru a spune că nu el este Jean Valjean. Javert nu asistă la proces, l-a văzut pe Jean Valjean când era ajutor de temnicer la ocna din Toulon. Datorită fortei de care dădea dovadă, Jean Valjean era numit de ocnasi "Jean-le-Cric". Madeleine ii strigă pe cei 3 ocnasi pe nume, spune că el e adevăratul Jean Valjean. Povestește cum l-a furat pe episcop, pe Petit-Gervais, a devenit bogat, primar. Indulgenta si bunătatea l-au salvat. Spune că Javert l-ar recunoaște dacă ar fi acolo. Le spune celor 3 ocnasi amănunte pe care doar ei le stiau, semne, tatuaje. Champmathieu este eliberat. Jean Valjean se intoarce la Fantine. Părul lui este alb. Fantine crede că el a fost plecat să-i aducă fetita. Javert pare calm, in realitate este agitat. Vine să-l aresteze pe Jean Valjean. Fantine află că Jean Valjean a fost ocnas. Jean Valjean ii cere lui Javert timp să-i aducă fetita lui Fantine, dar aceasta este prea slăbită si moare. Jean Valjean este cuprins de milă, ii sopteste lui Fantine ceva la ureche, chipul ei pare luminat. Apoi ii sărută mâinile si pleacă spre Paris.