6 iunie 1832 "Când ești sprijinul celor apropiați ție, nu mai ai dreptul să te jertfești'. În cârciuma care a devenit baricadă sunt 37 de insurgenți. Poporul nu le este aproape, sunt singuri. In jurul baricadei este concentrată toată armata Parisului. Insurgentii sunt deznădăjduiți. Cineva povestește despre cazul unui copil care a murit de foame și în stomacul căruia s-a găsit noroi. Marius nu-si mai doreste decât să moară iar cineva ii spune: "Pierind tu, nu-ti este interzis să salvezi pe cineva." Jean Valjean intră in baricadă ca guard national; este enigmatic si impunător.
Revoluțiile luminează toată omenirea; aduc adevăr, libertate, suveranitatea omului asupra sa, egalitate, fraternitate - "protecția tuturor asupra fiecăruia". Baricada e făcută din idei și din dureri, este locul în care mizeria se întâlnește cu idealul.
Vergilius: Deznădejdea dă uneori victoria.
Gavroche iese afară să adune cartuse sub ploaia de gloanțe. Insurgenții au parte de un "spectacol groaznic si încântător". Baricada tremura, el cânta. Este ucis de doua gloanțe.
Marius il aduce in baricadă pe Gavroche. Este așezat pe masă, lângă Mabeuf. Se ia decizia ca ultimul care va iesi il va impusca pe Javert. Enjolras spune că iubita lui e patria și că baricada are doi salvatori: Marius si Jean Valjean. Acesta din urmă ii cere, în semn de multumire, să fie lăsat să-l ucidă pe Javert. Știind că va fi ucis, Javert are un zambet trufas. Jean Valjean ii spune că e liber. La auzul acestor vorbe, Javert simte o emotie puternică după care îl roagă să-l ucidă însă Jean Valjean trage un glont in aer. Baricada ii avea la un capăt pe Enjolras, la celălalt pe Marius. Asediatorii au avantajul superiorității numerice. Bossuet, Courfeyrac, Feuilly, Jolly, Combeferre sunt uciși. Marius este ranit la cap. Soldatii incep asediul baricadei. Enjolras sărută mana bătrânului Mabeuf; in ajun ii sarutase fruntea - au fost singurele două sărutări pe care le-a dat in viată. Soldatii vor să-l ucidă. El isi păstrează mandria. Grantaire care este beat striga: "Vive la République!" Enjolras si Grantaire sunt ucisi.
Jean Valjean îl duce în spate pe Marius, care și-a pierdut cunoștința. Acesta îl duce în spate prin canalele Parisului, umblă prin beznă, umezeală, nămol, printre șoareci. Doar instinctul îl călăuzește. Imaginea este asemănătoare cu cea a lui Iisus care își duce în spate crucea. Inima lui Marius nu mai bate. Jean Valjean si-a rupt cămașa pentru a-i pansa rănile lui Marius, să nu-i mai curgă sângele. Însă în sufletul lui simte "o ură de negrăit".
Găsește in buzunarul lui Marius un bilet in care cerea să fie dus la bunicul lui. Jean Valjean nu mai stie dacă Marius mai trăiește. Nămolul ii ajunge pană la cap. Se împiedică, cade in genunchi, se ridică; are in suflet o lumina ciudată si nu se gândește decat la Cosette. Ajunge la un loc pe unde ar fi putut să iasă dacă nu ar fi fost inchis. Acolo se află Thenardier care are cheia. Nu-l recunoaste pe Jean Valjean si crede că e un asasin care vrea să-si ascundă victima. Vrea jumătate din ce a furat de la Marius. Ii dă un bolovan si o frânghie să-l arunce pe Marius in rau. Jean Valjean tace și rămâne in intuneric. Thenardier ia tot ce ii dă Jean Valjean. Când Jean Valjean iese afara, il vede pe inspectorul Javert. Ii spune acestuia cine este și că nu se va opune arestării și ii cere timp să il ducă pe Marius la bunicul lui (str Filles du Calvaire, no6). Jean Valjean vrea să se ducă acasă (str l'Homme arme, no7). Se gândește să se sinucidă dar își amintește de episcopul Myriel ii vorbise despre moartea sufletului. Javert ii spune că il va astepta jos si pleacă. Bunicul crede că Marius e mort, se gândește că in loc să se distreze pentru că e tânăr, s-a dus să lupte, să moară pentru republică. Marius deschide ochii.
Javert merge pentru prima dată cu capul in jos si cu mainile la spate, semn de nesiguranță, de suferință. Când l-a prins pe Jean Valjean pe cheiul Senei, a fost in el ceva de "lup care-si prinde iar prada si de caine care isi regăsește stăpânul". Nu poate să-l aresteze, simte admirație pentru el: "mizerabilul era sublim".
Asa ceva il tulbura profund. Jean Valjean nu l-a împușcat atunci când a avut ocazia. Idealul lui Javert era să fie fără cusur. Începe să se gandeasca la Dumnezeu, își pierde judecata și se îneacă in Sena.
Marius rămâne rece la afecțiunea pe care i-o arată bunicul lui, nu ii iartă faptul că nu a fost drept cu tatăl său. Tot ce-si doreste este să o aiba alături pe Cosette pe care o numește "îngerul lui" sau să moară. Ii spune iar bunicului că vrea să se insoare, acesta e de acord.
Jean Valjean ii face lui Cosette acte în care o cheamă Euphrasie Fauchelevent și ii dă drept cadou de nuntă 584 mii de franci. Marius și Jean Valjean nu-si vorbesc. Marius nu stie cine l-a salvat și ar da orice să afle. Jean Valjean spune că el nu a fost la baricadă și nu știe.
16-17 februarie 1833 nunta lui Marius și a lui Cosette. "Nu aveau impreuna 40 de ani". Dl Gillenormand (92 de ani) o conduce pe Cosette pentru că Jean Valjean pretinde că e ranit la mană. Cosette este numită "dna baroană". Jean Valjean rade pentru că ii zice Cosette să radă. Apoi se ascunde si pleacă.
Jean Valjean avea mereu o "lădiță inseparabilă" pe care o tinea lângă pat. In ea avea vesmintele negre cu care venise Cosette in urma cu 10 ani din Montfermeil. Pe atunci ea nu-l avea decat pe el. Opera lui a fost să-i ajute pe Cosette si pe Marius să se căsătorească și să le dea bani, să le asigure un viitor. Are mustrari de conștiință că a fost ocnaș, ii povestește lui Marius că a stat 19 ani la ocnă pentru furt și că a fost condamnat pe viată, că a evadat și că nu este ruda cu Cosette. Pentru ca el să se respecte, trebuie să fie disprețuit. I-e teamă să nu apară politia la auzul numelui său, se consideră un mizerabil.
Se plimbă zilnic pană la casa unde locuiesc Cosette și Marius dar nu intră niciodată. Tristețea, apoi deznădejdea își fac pe rând loc în sufletul lui. Plânge, nu mai doarme, nu mai mănâncă. O vede pe Cosette, ii spune să-i zică "dl Jean", el la rândul lui i se adresează cu "dumneata''. Fericirea ei a fost scopul vietii lui. Cosette devine din ce in ce mai putin afectuoasă fată de el, se distanțează, ii spune: "dacă nu te-as sti asa de bun, mi-ar fi frică de dumneata." Se simte uitat, alungat de cei la a căror fericire a contribuit, își ia "adio" de la Cosette. "Pe suflet parcă era un cheag de deznădejde."
Jean Valjean află că ei nu au o trăsură, nu au cameristă, nu au o casă a lor. Marius fată de Jean Valjean are sentimente contradictorii de groază, milă, uimire si consideră că e prea slab ca să-l alunge. Nu vrea să se atingă de averea suspectă pe care le-a dat-o Jean Valjean, preferă să rămână săraci.
Jean Valjean are un crucifix deasupra patului. Într-o zi nu mai sfarseste drumul pe care il face pană la casa lui Cosette. Doctorul care il consultă spune că lui ii lipsește o ființă dragă. Se gândește că nu o va mai vedea. Își pierde cunoștința. Marius ii spune lui Thenardier ca Jean Valjean l-a furat pe Madeleine si că l-a ucis pe Javert. Thenradier neagă, ii spune că Madeleine este Jean Valjean si ii arată în ziar un articol despre sinuciderea lui Javert.
Thenardier povesteste despre un ocnas care a umblat prin canalele Parisului ca să scape de un cadavru. Thenardier ii arată si o bucată ruptă din haina victimei. Marius își dă seama că Jean Valjean este cel care l-a salvat pe el.
"Marius était éperdu. Il commençait à entrevoir dans ce Jean Valjean on ne sait quelle haute et sombre figure. Une vertu inouïe lui apparaissait, suprême et douce, humble dans son immensité. Le forçat se transfigurait en Christ, Marius avait l'éblouissement de ce prodige. Il ne savait pas au juste ce qu'il voyait, mais c'était grand".
Thenardier vrea să plece în America, să se facă negustor de sclavi. Marius și Cosette se duc la Jean Valjean care e pe moarte. Privind spre crucifix, acesta spune "el e adevăratul martir". Nu vrea sa aibă niciun nume pe piatra, este sărac, cei 500 de franci care ii mai rămăseseră i-a dat săracilor. Ii iarta pe Thenardieri, ii spune lui Cosette numele mamei ei - Fantine, și că aceasta a suferit mult si a iubit-o foarte mult. Moare si e ingropat intr-un loc retras. Pe piatra lui nu este trecut numele, doar niste versuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu