17 iunie 2012
The Elephant Man (1980)
In regia lui David Lynch si cu interpretarea admirabila a lui Anthony Hopkins, acest film, a carui actiune se petrece in Londra, este bazat pe un caz real si prezinta situatia unui om pe nume John Merrick, deformat fizic.
In a patra luna de sarcina, mama lui a fost lovita de un elefant salbatic in Africa. Corpul lui este acoperit in proportie de 90 % de excrescente, are bronsita cronica, umbla cu o punga pentru a-si masca figura hidoasa si capul mult prea mare.
Doctorul Treves (Anthony Hopkins) il vede la circ si ramane impresionat de aspectul diform al omului. Toata lumea il considera un "freak" iar Bytes - cel care are grija de el si incaseaza banii de la oamenii care vor sa il vada - il numeste "mica lui comoara".
De aici porneste o intreaga poveste in jurul careia graviteaza ca o unda protectoare credinta si ideea de justitie divina care mai devreme sau mai tarziu tot apare.
Doctorul il ia pe John in ingrijire la spital. Nu se stie daca poate vorbi, doctorul discuta cu un coleg despre cazul lui si ii spune "Man's a complete idiot... Pray to God he's an idiot."
In spital i se ofera o camera a lui, unde acesta din urma primeste vizite mai mult sau mai putin oficiale. O actrita in voga ii daruieste o poza cu autograful ei si o carte: "Romeo si Julieta", ii recita versuri din ea si il pupa pe obraz - acesta e si primul gest de afectiune pe care o femeie il face pentru el. Actrita ii spune ca el nu este "Omul elefant", ci este Romeo - compliment care il face sa-i dea lacrimile. Vin oameni din inalta societate londoneza sa-l vada, se scrie despre el in Times si devine cunoscut.
Doctorul il invita la el acasa la ceai, sotia acestuia nu se arata impresionata de aspectul lui si il trateaza ca pe un om normal pana in momentul in care John le marturiseste ca nu este obisnuit ca oamenii sa-l trateze cu respect, chiar cu prietenie. John ii impresioneaza prin sensibilitatea lui deosebita si e constient de faptul ca oamenilor le este frica de ceea ce nu cunosc sau nu pot sa inteleaga.
De la primele momente cand intra in scena si nu se stiu prea multe despre el si pana la scena finala, "Omul elefant" da dovada de o mare sensibilitate, de bunatate, de absenta oricarei trasaturi negative, acest lucru compensand parca felul dezastruos in care arata.
Scena finala este pusa in valoare de piesa "Adagio for strings" (a lui Samuel Barber), o imbinare perfecta intre momentul final al vietii acestui om chinuit de-a lungul intregii vieti de fizicul lui si de ceilalti, un moment de resemnare, de impacare si de acceptare a propriei conditii umane.
In a patra luna de sarcina, mama lui a fost lovita de un elefant salbatic in Africa. Corpul lui este acoperit in proportie de 90 % de excrescente, are bronsita cronica, umbla cu o punga pentru a-si masca figura hidoasa si capul mult prea mare.
Doctorul Treves (Anthony Hopkins) il vede la circ si ramane impresionat de aspectul diform al omului. Toata lumea il considera un "freak" iar Bytes - cel care are grija de el si incaseaza banii de la oamenii care vor sa il vada - il numeste "mica lui comoara".
De aici porneste o intreaga poveste in jurul careia graviteaza ca o unda protectoare credinta si ideea de justitie divina care mai devreme sau mai tarziu tot apare.
Doctorul il ia pe John in ingrijire la spital. Nu se stie daca poate vorbi, doctorul discuta cu un coleg despre cazul lui si ii spune "Man's a complete idiot... Pray to God he's an idiot."
In spital i se ofera o camera a lui, unde acesta din urma primeste vizite mai mult sau mai putin oficiale. O actrita in voga ii daruieste o poza cu autograful ei si o carte: "Romeo si Julieta", ii recita versuri din ea si il pupa pe obraz - acesta e si primul gest de afectiune pe care o femeie il face pentru el. Actrita ii spune ca el nu este "Omul elefant", ci este Romeo - compliment care il face sa-i dea lacrimile. Vin oameni din inalta societate londoneza sa-l vada, se scrie despre el in Times si devine cunoscut.
Doctorul il invita la el acasa la ceai, sotia acestuia nu se arata impresionata de aspectul lui si il trateaza ca pe un om normal pana in momentul in care John le marturiseste ca nu este obisnuit ca oamenii sa-l trateze cu respect, chiar cu prietenie. John ii impresioneaza prin sensibilitatea lui deosebita si e constient de faptul ca oamenilor le este frica de ceea ce nu cunosc sau nu pot sa inteleaga.
De la primele momente cand intra in scena si nu se stiu prea multe despre el si pana la scena finala, "Omul elefant" da dovada de o mare sensibilitate, de bunatate, de absenta oricarei trasaturi negative, acest lucru compensand parca felul dezastruos in care arata.
Scena finala este pusa in valoare de piesa "Adagio for strings" (a lui Samuel Barber), o imbinare perfecta intre momentul final al vietii acestui om chinuit de-a lungul intregii vieti de fizicul lui si de ceilalti, un moment de resemnare, de impacare si de acceptare a propriei conditii umane.
02 iunie 2012
M (1931) - film psihologic
M - acest film, fara sa fi stiut nimic despre el, mi-a atras atentia in primul rand pentru faptul ca are cel mai scurt titlu :) apoi pentru ca a aparut in anul 1931 si nu cred ca am mai vazut un film atat de vechi.
Imi plac filmele vechi, au ceva aparte si nu e vorba doar de imagine. Din punctul meu de vedere sunt filme care au substanta, care transmit ceva, care se focuseaza pe o idee pe care o dezvolta, o argumenteaza, o explica, o justifica, uneori altfel decat am putea crede de la inceput.
Filmul M - in regia lui Fritz Lang - prezinta cazul unui fost pacient dintr-un sanatoriu din Berlin care omoara copii. Politia incearca sa-i dea de urma dar cum intre victime si acesta nu exista nicio legatura, politistii ii verifica pe cei care au iesit de la sanatoriu in ultimii cinci ani sperand ca astfel vor reusi sa afle cine e asasinul.
Politia investigheaza fiecare colt din Berlin, fapt care deranjeaza o banda de hoti care vor sa prinda ei criminalul inaintea politistilor si chiar reusesc.
Cand criminalul este adus de catre hoti in fata multimii, cel desemnat sa fie avocatul apararii spune ca ii este rusine ca trebuie sa-l apere. Toata lumea il acuza pe criminal, toti vor sa razbune moartea copiilor lor, cer dreptate si nu aproba ideea de a i se face proces, de teama ca ar putea fi gasit nevinovat din cauza nebuniei si ar ucide din nou.
Acesta, speriat, vazand ca nu mai are scapare, ii acuza pe cei de fata si pe hoti ca au pasiuni - ca de exemplu jocul de carti sau fura sau chiar cele 3 crime pe care le-a facut seful hotilor - pe care le fac in mod constient si deliberat desi stiu ca nu sunt permise de lege. Diferenta dintre ei si el este ca impulsul care il impinge pe el sa omoare copii e mai puternic decat el, nu-l poate controla, e si o spaima ca nu poate raspunde de ceea ce face, de actele sale. Il bantuie crimele pe care le-a facut, aude mereu tipetele si plansetele acelor copii si singurul mod de a le pune capat este sa mai faca inca o crima, iar si iar. E un cerc vicios din care nu are scapare si care se strange in jurul lui cu fiecare noua crima.
Acuzatia adusa hotilor nu le este pe plac si vor sa-l omoare dar un politist il salveaza si i se face proces.
Finalul este opera aperta, ideea principala a fost adusa in prim plan iar spectatorul e liber sa-si inchipuie finalul dorit.
Asa cum reiese si din aceasta prezentare, titlul filmului vine de la cuvantul "asasin" care in germana e Mörder.
In opinia mea acesta este un film pe care nu regret ca l-am vazut, un film care m-a surprins placut in ciuda anului aparitiei, in ciuda faptului ca e in germana (domeniu cam necunoscut pentru mine) si fata de filmele americane care se fac azi, majoritatea cu final si chiar si actiune previzibila, filmul M chiar merita vazut.
Imi plac filmele vechi, au ceva aparte si nu e vorba doar de imagine. Din punctul meu de vedere sunt filme care au substanta, care transmit ceva, care se focuseaza pe o idee pe care o dezvolta, o argumenteaza, o explica, o justifica, uneori altfel decat am putea crede de la inceput.
Filmul M - in regia lui Fritz Lang - prezinta cazul unui fost pacient dintr-un sanatoriu din Berlin care omoara copii. Politia incearca sa-i dea de urma dar cum intre victime si acesta nu exista nicio legatura, politistii ii verifica pe cei care au iesit de la sanatoriu in ultimii cinci ani sperand ca astfel vor reusi sa afle cine e asasinul.
Politia investigheaza fiecare colt din Berlin, fapt care deranjeaza o banda de hoti care vor sa prinda ei criminalul inaintea politistilor si chiar reusesc.
Cand criminalul este adus de catre hoti in fata multimii, cel desemnat sa fie avocatul apararii spune ca ii este rusine ca trebuie sa-l apere. Toata lumea il acuza pe criminal, toti vor sa razbune moartea copiilor lor, cer dreptate si nu aproba ideea de a i se face proces, de teama ca ar putea fi gasit nevinovat din cauza nebuniei si ar ucide din nou.
Acesta, speriat, vazand ca nu mai are scapare, ii acuza pe cei de fata si pe hoti ca au pasiuni - ca de exemplu jocul de carti sau fura sau chiar cele 3 crime pe care le-a facut seful hotilor - pe care le fac in mod constient si deliberat desi stiu ca nu sunt permise de lege. Diferenta dintre ei si el este ca impulsul care il impinge pe el sa omoare copii e mai puternic decat el, nu-l poate controla, e si o spaima ca nu poate raspunde de ceea ce face, de actele sale. Il bantuie crimele pe care le-a facut, aude mereu tipetele si plansetele acelor copii si singurul mod de a le pune capat este sa mai faca inca o crima, iar si iar. E un cerc vicios din care nu are scapare si care se strange in jurul lui cu fiecare noua crima.
Acuzatia adusa hotilor nu le este pe plac si vor sa-l omoare dar un politist il salveaza si i se face proces.
Finalul este opera aperta, ideea principala a fost adusa in prim plan iar spectatorul e liber sa-si inchipuie finalul dorit.
Asa cum reiese si din aceasta prezentare, titlul filmului vine de la cuvantul "asasin" care in germana e Mörder.
In opinia mea acesta este un film pe care nu regret ca l-am vazut, un film care m-a surprins placut in ciuda anului aparitiei, in ciuda faptului ca e in germana (domeniu cam necunoscut pentru mine) si fata de filmele americane care se fac azi, majoritatea cu final si chiar si actiune previzibila, filmul M chiar merita vazut.
19 februarie 2012
"Ladri di Biciclette" sau intotdeauna se poate si mai rau
Ladri di Biciclette (1948) sau Hotii de biciclete, in regia lui Vittorio de Sica, este un film alb-negru care, intr-o ora si jumatate cat dureaza, pune in scena emotiile si sentimentele unui copil si ale unor adulti, este o fresca a societatii italiene de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Ce mi-a placut cel mai mult la acest film a fost puterea sugestiilor. Este un story relativ simplu: personajul principal Antonio Ricci, dupa ce a fost in somaj 2 ani, primeste un loc de munca intr-un oras din apropiere, unde este nevoie sa aiba bicicleta, pentru a se putea duce sa lipeasca afise publicitare. Dupa ce a primit postul, cand se duce acasa isi anunta sotia ca are ghinion ca a primit un post dar nu are bicicleta sa ajunga la serviciu. Neavand posibilitatea materiala sa achizitioneze o bicicleta si dorind sa nu piarda postul ce i s-a oferit, hotaraste cu sotia lui, Maria, sa isi vanda toate cearsafurile pe care le aveau de la zestre. Cu banii primiti cumpara bicicleta.
In prima zi de munca, un tanar ii fura bicicleta lui Antonio care era ocupat cu lipirea unui afis ce trebuia sa stea cat mai intins, pentru ca toate urmau sa fie verificate de un inspector care aplica amezi daca nu erau lipite asa cum trebuia. Antonio da declaratie la politie ca i s-a furat bicicleta, iar politistul ii spune, cu amabilitate la inceput, ca pentru a o gasi ar trebui sa o caute toti angajatii politiei, asa ca e mai bine s-o caute singur pentru ca el l-a vazut pe cel care i-a furat-o. Urmeaza indelungi cautari alaturi de Bruno, fiul lui si de niste prieteni, prin piata unde se vindeau biciclete, sperand sa gaseasca acolo bucatile si sa le asambleze.
Maria se duce la Santona, o vrajitoare care poate vedea in viitor. Antonio nu o lasa pe Maria sa-i multumeasca Santonei pentru ajutor ca si-a gasit de munca, spunand ca nu vrajitoarea i-a gasit lui serviciu.
- masa la restaurant. Antonio si Bruno mananca mozarella si beau vin in timp ce la masa alaturata este o familie care are o masa imbelsugata. Antonio spune ca pentru a manca tot ce au ei la masa ar trebui sa castige un milion pe luna, iar Bruno pune mancarea jos, gandindu-se poate la lipsurile indurate de parintii lui care mai au un copil mai mic decat el. La masa Antonio face calcule cu salariul pe care l-ar avea, in eventualitatea ca s-ar rezolva toate problemele si ar putea sa-si indeplineasca serviciul. Asa ajunge la concluzia ca trebuie neaparat sa-si gaseasca bicicleta, ca toate problemele legate de situatia lor materiala sa se termine.
Bruno - comportamentul matur al unui copil - cand pleaca de acasa inchide fereastra pentru ca fratele lui mai mic, un bebelus, sa nu raceasca.
Antonio - il cauta pe malul unei ape pe batranul pe care l-a vorbind cu hotul si la un moment dat lumea striga ca se ineaca cineva. El se sperie gandindu-se ca e Bruno caruia ii daduse o palma putin inainte de suparare ca nu au niciun rezultat cautarile lor. Cand il revede pe Bruno, realizeaza ca nu banii conteaza sau lucrurile, cu oamenii si in primul rand familia.
Antonio se duce la Santona sa stie daca isi va mai gasi bicicleta, iar aceasta ii spune ca ori o va gasi curand ori n-o va mai gasi niciodata. El este dispus sa faca orice pentru a o gasi.
Il gaseste in sfarsit pe hot care sustine ca el este nevinovat si ca nu stie despre ce bicicleta e vorba. La un moment dat are o criza de epilepsie. Vine un politist care il intreaba pe Antonio daca are vreun martor ca acel tanar i-a furat bicicleta. Antonio ii spune ca la acel moment el era prea grabit sa-l prinda pe hot ca sa mai stea sa ia numele martorilor.
Politistul pleaca, dandu-i de inteles ca nu are nicio sansa pentru ca nu are martori iar hotul nu recunoaste.
Intr-un moment de disperare, Antonio se hotaraste sa fure el insusi o bicicleta gandindu-se la cel care a furat-o pe a lui si nu a patit nimic. Il trimite pe Bruno acasa cu tranvaiul dar acesta nu reuseste sa urce si il vede pe tatal lui inconjurat de oamenii care il huiduie si il lovesc, il trateaza ca pe un hot. Bruno se duce la tatal lui plangand in timp ce-i scutura palaria pe care i-o dadusera jos de pe cap oamenii care l-au oprit. Oamenii incearca sa-l faca de ras cu educatia pe care i-o da fiului sau. Proprietarul bicicletei se uita la Bruno care plange si spune ca nu vrea sa-l denunte ca nu vrea sa aiba probleme, fericit ca si-a recuperat bicicleta si aratand ca un om instarit.
In final Antonio se indreapta spre casa, are privirea incremenita si incepe sa planga, tinandu-l de mana pe fiul lui.
Ce mi-a placut cel mai mult la acest film a fost puterea sugestiilor. Este un story relativ simplu: personajul principal Antonio Ricci, dupa ce a fost in somaj 2 ani, primeste un loc de munca intr-un oras din apropiere, unde este nevoie sa aiba bicicleta, pentru a se putea duce sa lipeasca afise publicitare. Dupa ce a primit postul, cand se duce acasa isi anunta sotia ca are ghinion ca a primit un post dar nu are bicicleta sa ajunga la serviciu. Neavand posibilitatea materiala sa achizitioneze o bicicleta si dorind sa nu piarda postul ce i s-a oferit, hotaraste cu sotia lui, Maria, sa isi vanda toate cearsafurile pe care le aveau de la zestre. Cu banii primiti cumpara bicicleta.
In prima zi de munca, un tanar ii fura bicicleta lui Antonio care era ocupat cu lipirea unui afis ce trebuia sa stea cat mai intins, pentru ca toate urmau sa fie verificate de un inspector care aplica amezi daca nu erau lipite asa cum trebuia. Antonio da declaratie la politie ca i s-a furat bicicleta, iar politistul ii spune, cu amabilitate la inceput, ca pentru a o gasi ar trebui sa o caute toti angajatii politiei, asa ca e mai bine s-o caute singur pentru ca el l-a vazut pe cel care i-a furat-o. Urmeaza indelungi cautari alaturi de Bruno, fiul lui si de niste prieteni, prin piata unde se vindeau biciclete, sperand sa gaseasca acolo bucatile si sa le asambleze.
Maria se duce la Santona, o vrajitoare care poate vedea in viitor. Antonio nu o lasa pe Maria sa-i multumeasca Santonei pentru ajutor ca si-a gasit de munca, spunand ca nu vrajitoarea i-a gasit lui serviciu.
- masa la restaurant. Antonio si Bruno mananca mozarella si beau vin in timp ce la masa alaturata este o familie care are o masa imbelsugata. Antonio spune ca pentru a manca tot ce au ei la masa ar trebui sa castige un milion pe luna, iar Bruno pune mancarea jos, gandindu-se poate la lipsurile indurate de parintii lui care mai au un copil mai mic decat el. La masa Antonio face calcule cu salariul pe care l-ar avea, in eventualitatea ca s-ar rezolva toate problemele si ar putea sa-si indeplineasca serviciul. Asa ajunge la concluzia ca trebuie neaparat sa-si gaseasca bicicleta, ca toate problemele legate de situatia lor materiala sa se termine.
Bruno - comportamentul matur al unui copil - cand pleaca de acasa inchide fereastra pentru ca fratele lui mai mic, un bebelus, sa nu raceasca.
Antonio - il cauta pe malul unei ape pe batranul pe care l-a vorbind cu hotul si la un moment dat lumea striga ca se ineaca cineva. El se sperie gandindu-se ca e Bruno caruia ii daduse o palma putin inainte de suparare ca nu au niciun rezultat cautarile lor. Cand il revede pe Bruno, realizeaza ca nu banii conteaza sau lucrurile, cu oamenii si in primul rand familia.
Antonio se duce la Santona sa stie daca isi va mai gasi bicicleta, iar aceasta ii spune ca ori o va gasi curand ori n-o va mai gasi niciodata. El este dispus sa faca orice pentru a o gasi.
Il gaseste in sfarsit pe hot care sustine ca el este nevinovat si ca nu stie despre ce bicicleta e vorba. La un moment dat are o criza de epilepsie. Vine un politist care il intreaba pe Antonio daca are vreun martor ca acel tanar i-a furat bicicleta. Antonio ii spune ca la acel moment el era prea grabit sa-l prinda pe hot ca sa mai stea sa ia numele martorilor.
Politistul pleaca, dandu-i de inteles ca nu are nicio sansa pentru ca nu are martori iar hotul nu recunoaste.
Intr-un moment de disperare, Antonio se hotaraste sa fure el insusi o bicicleta gandindu-se la cel care a furat-o pe a lui si nu a patit nimic. Il trimite pe Bruno acasa cu tranvaiul dar acesta nu reuseste sa urce si il vede pe tatal lui inconjurat de oamenii care il huiduie si il lovesc, il trateaza ca pe un hot. Bruno se duce la tatal lui plangand in timp ce-i scutura palaria pe care i-o dadusera jos de pe cap oamenii care l-au oprit. Oamenii incearca sa-l faca de ras cu educatia pe care i-o da fiului sau. Proprietarul bicicletei se uita la Bruno care plange si spune ca nu vrea sa-l denunte ca nu vrea sa aiba probleme, fericit ca si-a recuperat bicicleta si aratand ca un om instarit.
In final Antonio se indreapta spre casa, are privirea incremenita si incepe sa planga, tinandu-l de mana pe fiul lui.
26 iunie 2011
If Only sau Taxiul destinului
De mult n-am mai plans asa la un film.
Aparut in 2004, este un film despre dragostea adevarata, o drama cu momente comice si care are ca idee centrala "de ce ti-e scris in frunte de aia nu scapi", un film despre timpul (putin) pe care il avem la dispozitie.
Cu Jennifer Love Hewitt (Samantha) si frumuselul Paul Nicholls (Ian) in rolurile principale, filmul este povestea iubirii care uneori nu este exprimata chiar in cel mai bun mod, poate pentru ca esti constient de ea si consideri ca si cealalta persoana la fel si cu timpul nu mai acorzi atentia pe care o acordai la inceput tuturor lucrurilor, mai mult sau mai putin importante. Ranesti persoana care te iubeste fara sa-ti dai seama, fara sa vrei.
Actiunea se desfasoara in Londra, Samantha se pregateste pentru concertul de absolvire, este o americanca pasionata de muzica, iar Ian este un tanar om de afaceri englez.
Practic toata actiunea filmului se desfasoara intr-o singura zi.. si noapte. Ian are o premonitie despre ce se va intampla a doua zi, tot felul de incidente mici care in final culmineaza cu accidentul de masina in care moare iubita lui. Cand se trezeste isi da seama printr-o sperietura zdravana ca totul a fost doar un vis si isi da seama ca nu ar putea trai fara a avea alaturi persoana pe care o iubeste.
Semnele din vis incep sa se arate, el incearca sa evite toate evenimentele care au avut loc in vis. Unele pot fi evitate prin atentia lui (ex. mingea de la biliard care urma sa-i sparga paharul si pe care o prinde) si crede ca poate pacali sau poate schimba destinul; la un moment dat in film, cand el o cauta si este in lift se aude o melodie pe fundal care are doar un cuvant care se repeta: karma.
Semnele din vis incep sa se arate, el incearca sa evite toate evenimentele care au avut loc in vis. Unele pot fi evitate prin atentia lui (ex. mingea de la biliard care urma sa-i sparga paharul si pe care o prinde) si crede ca poate pacali sau poate schimba destinul; la un moment dat in film, cand el o cauta si este in lift se aude o melodie pe fundal care are doar un cuvant care se repeta: karma.
Insa in ciuda faptului ca o duce pe Samantha in afara orasului, in locul unde a copilarit el si unde nu o mai dusese pana atunci si incearca sa o tina cat mai departe de Londra, totusi sunt unele evenimente care nu pot fi evitate (ex. ceasul care i se sparge). Face tot posibilul sa-i ofere clipe de neuitat, sa-i indeplineasca toate dorintele si sa o duca in locurile pe care ea si-a dorit mereu sa le vada.
Filmul arata ca traim intr-o lume plina de semne si oricat am vrea sa schimbam ceva, desi partial putem, pana la urma lucrurile care conteaza cu adevarat nu pot fi schimbate. In cazul lor, despartirea.
Parerea mea este ca e un film care merita vazut si care chiar iti da de gandit la cat de bine exprimam ceea ce simtim pentru oamenii dragi, la timpul pe care trebuie sa-l folosim pentru lucrurile cu adevarat importante, pentru cele in care ne regasim si nu in ultimul rand este un film despre puterea dragostei si a sacrificiului.
In orice relatie e unul care iubeste mai mult. Samantha a scris in jurnalul pe care il citeste Ian dupa ce moare ea: "Sper sa nu fiu eu cea care iubeste mai mult". Se pare ca Ian a fost cel care a iubit mai mult, prin declaratiile pe care i le face, prin insasi ceea ce face pentru ea si nu in ultimul rand prin sacrificiul lui in finalul filmului. Stia ca nu va putea merge mai departe fara ea, avea si experienta suferintei cauzate de moartea tatalui si despre care ii povesteste ei.
nota: acest articol a fost scris la repezeala, imi cer scuze ptr eventualele greseli de scriere si de aranjare a ideilor.
20 aprilie 2011
inca una, va rog!
recunosc, nu am talent la scris, scriu cu picioarele, nu-mi gasesc ideile, cuvintele..
nu am amintiri prea multe pe care sa le povestesc, nu am trait multe momente frumoase, totul a fost parca prea repede si prea trist. putea fi mai bine.
din toate momentele cand am pierdut am incercat sa nu uit lectia, sa invat ceva, sa nu fie chiar totul pierdut. cred ca oamenii cu adevarat mari, intelepti, sunt cei care au trecut prin multe in viata asta si mai ales cei care nu au uitat ce au invatat.
de fiecare data cand esti lovit trebuie sa mergi mai departe, trebuie sa continui lupta, sa nu te dai batut. asa se nasc adevaratii invingatori.
sa fii ca Rocky, oricate lovituri ti-ar da viata, sa continui sa te ridici chiar daca simti ca nu mai poti, trebuie sa continui lupta!
nu am amintiri prea multe pe care sa le povestesc, nu am trait multe momente frumoase, totul a fost parca prea repede si prea trist. putea fi mai bine.
din toate momentele cand am pierdut am incercat sa nu uit lectia, sa invat ceva, sa nu fie chiar totul pierdut. cred ca oamenii cu adevarat mari, intelepti, sunt cei care au trecut prin multe in viata asta si mai ales cei care nu au uitat ce au invatat.
de fiecare data cand esti lovit trebuie sa mergi mai departe, trebuie sa continui lupta, sa nu te dai batut. asa se nasc adevaratii invingatori.
sa fii ca Rocky, oricate lovituri ti-ar da viata, sa continui sa te ridici chiar daca simti ca nu mai poti, trebuie sa continui lupta!
11 martie 2011
caut viata
caut viata. in mine, in ceilalti, in carti, in aerul proaspat, in razele soarelui dimineata, in parfumul preferat, in zambetul copiilor, in muzica ce-mi aduce linistea si optimismul, in faptele bune.
caut viata. in aminirile frumoase ce vor fi, in serile pline de veselie, in locurile noi pe care le voi vizita.
caut viata si nimic nu ma va opri sa o caut si sa o intalnesc la fiecare pas.
06 februarie 2011
dacă as fi fost...
Dacă as fi fost o lună, as fi fost Aprilie.
Dacă as fi fost o zi a săptămânii, as fi fost Luni.
Dacă as fi fost o parte a zilei, as fi fost dimineața.
Dacă as fi fost un animal marin, as fi fost pinguin.
Dacă as fi fost o direcţie, as fi fost înainte.
Dacă as fi fost o virtute, as fi fost blândețea.
Dacă as fi fost o planetă, as fi fost Jupiter.
Dacă as fi fost un lichid, as fi fost apa.
Dacă as fi fost o piatră, as fi fost cuarț alb.
Dacă as fi fost o pasăre, as fi fost pescăruș.
Dacă as fi fost o plantă, as fi fost lalea alba.
Dacă as fi fost un tip de vreme, as fi fost însorit.
Dacă as fi fost un instrument muzical, as fi fost pian.
Dacă as fi fost o emoţie, as fi fost premoniția.
Dacă as fi fost un sunet, as fi fost bătaia inimii.
Dacă as fi fost un element, as fi fost focul.
Dacă as fi fost un cântec, as fi fost Eye of a Tiger - Survivor
Dacă as fi fost un film, as fi fost “Love story”
Dacă as fi fost o carte, as fi fost “Vous revoir”- Marc Levy
Dacă as fi fost un fel de mâncare, as fi fost cartofi prăjiți.
Dacă as fi fost un loc, as fi fost Paris.
Dacă as fi fost un gust, as fi fost vanilie.
Dacă as fi fost o aromă, as fi fost cafea.
Dacă as fi fost o culoare, as fi fost turcoaz.
Dacă as fi fost un material, as fi fost dantelă.
Dacă as fi fost un verb, as fi fost "a crea".
Dacă as fi fost un mijloc de transport, as fi fost o mașină sport decapotabilă.
Dacă as fi fost o haină, as fi fost rochie.
Dacă as fi fost un accesoriu, as fi eșarfă.
Dacă as fi fost o parte a corpului, as fi fost ochi.
Dacă as fi fost o expresie a feţei, as fi fost zâmbet.
Dacă as fi fost o materie de şcoală, as fi fost pictura.
Dacă as fi fost un personaj de desene animate, as fi fost Sandy Belle.
Dacă as fi fost o formă, as fi fost sfera.
Dacă as fi fost un număr, as fi fost 21.
Dacă as fi fost o zi a săptămânii, as fi fost Luni.
Dacă as fi fost o parte a zilei, as fi fost dimineața.
Dacă as fi fost un animal marin, as fi fost pinguin.
Dacă as fi fost o direcţie, as fi fost înainte.
Dacă as fi fost o virtute, as fi fost blândețea.
Dacă as fi fost o planetă, as fi fost Jupiter.
Dacă as fi fost un lichid, as fi fost apa.
Dacă as fi fost o piatră, as fi fost cuarț alb.
Dacă as fi fost o pasăre, as fi fost pescăruș.
Dacă as fi fost o plantă, as fi fost lalea alba.
Dacă as fi fost un tip de vreme, as fi fost însorit.
Dacă as fi fost un instrument muzical, as fi fost pian.
Dacă as fi fost o emoţie, as fi fost premoniția.
Dacă as fi fost un sunet, as fi fost bătaia inimii.
Dacă as fi fost un element, as fi fost focul.
Dacă as fi fost un cântec, as fi fost Eye of a Tiger - Survivor
Dacă as fi fost un film, as fi fost “Love story”
Dacă as fi fost o carte, as fi fost “Vous revoir”- Marc Levy
Dacă as fi fost un fel de mâncare, as fi fost cartofi prăjiți.
Dacă as fi fost un loc, as fi fost Paris.
Dacă as fi fost un gust, as fi fost vanilie.
Dacă as fi fost o aromă, as fi fost cafea.
Dacă as fi fost o culoare, as fi fost turcoaz.
Dacă as fi fost un material, as fi fost dantelă.
Dacă as fi fost un verb, as fi fost "a crea".
Dacă as fi fost un mijloc de transport, as fi fost o mașină sport decapotabilă.
Dacă as fi fost o haină, as fi fost rochie.
Dacă as fi fost un accesoriu, as fi eșarfă.
Dacă as fi fost o parte a corpului, as fi fost ochi.
Dacă as fi fost o expresie a feţei, as fi fost zâmbet.
Dacă as fi fost o materie de şcoală, as fi fost pictura.
Dacă as fi fost un personaj de desene animate, as fi fost Sandy Belle.
Dacă as fi fost o formă, as fi fost sfera.
Dacă as fi fost un număr, as fi fost 21.
07 ianuarie 2011
Les Misérables - Victor Hugo partea a V-a "Jean Valjean"
6 iunie 1832 "Când ești sprijinul celor apropiați ție, nu mai ai dreptul să te jertfești'. În cârciuma care a devenit baricadă sunt 37 de insurgenți. Poporul nu le este aproape, sunt singuri. In jurul baricadei este concentrată toată armata Parisului. Insurgentii sunt deznădăjduiți. Cineva povestește despre cazul unui copil care a murit de foame și în stomacul căruia s-a găsit noroi. Marius nu-si mai doreste decât să moară iar cineva ii spune: "Pierind tu, nu-ti este interzis să salvezi pe cineva." Jean Valjean intră in baricadă ca guard national; este enigmatic si impunător.
Revoluțiile luminează toată omenirea; aduc adevăr, libertate, suveranitatea omului asupra sa, egalitate, fraternitate - "protecția tuturor asupra fiecăruia". Baricada e făcută din idei și din dureri, este locul în care mizeria se întâlnește cu idealul.
Vergilius: Deznădejdea dă uneori victoria.
Gavroche iese afară să adune cartuse sub ploaia de gloanțe. Insurgenții au parte de un "spectacol groaznic si încântător". Baricada tremura, el cânta. Este ucis de doua gloanțe.
Marius il aduce in baricadă pe Gavroche. Este așezat pe masă, lângă Mabeuf. Se ia decizia ca ultimul care va iesi il va impusca pe Javert. Enjolras spune că iubita lui e patria și că baricada are doi salvatori: Marius si Jean Valjean. Acesta din urmă ii cere, în semn de multumire, să fie lăsat să-l ucidă pe Javert. Știind că va fi ucis, Javert are un zambet trufas. Jean Valjean ii spune că e liber. La auzul acestor vorbe, Javert simte o emotie puternică după care îl roagă să-l ucidă însă Jean Valjean trage un glont in aer. Baricada ii avea la un capăt pe Enjolras, la celălalt pe Marius. Asediatorii au avantajul superiorității numerice. Bossuet, Courfeyrac, Feuilly, Jolly, Combeferre sunt uciși. Marius este ranit la cap. Soldatii incep asediul baricadei. Enjolras sărută mana bătrânului Mabeuf; in ajun ii sarutase fruntea - au fost singurele două sărutări pe care le-a dat in viată. Soldatii vor să-l ucidă. El isi păstrează mandria. Grantaire care este beat striga: "Vive la République!" Enjolras si Grantaire sunt ucisi.
Jean Valjean îl duce în spate pe Marius, care și-a pierdut cunoștința. Acesta îl duce în spate prin canalele Parisului, umblă prin beznă, umezeală, nămol, printre șoareci. Doar instinctul îl călăuzește. Imaginea este asemănătoare cu cea a lui Iisus care își duce în spate crucea. Inima lui Marius nu mai bate. Jean Valjean si-a rupt cămașa pentru a-i pansa rănile lui Marius, să nu-i mai curgă sângele. Însă în sufletul lui simte "o ură de negrăit".
Găsește in buzunarul lui Marius un bilet in care cerea să fie dus la bunicul lui. Jean Valjean nu mai stie dacă Marius mai trăiește. Nămolul ii ajunge pană la cap. Se împiedică, cade in genunchi, se ridică; are in suflet o lumina ciudată si nu se gândește decat la Cosette. Ajunge la un loc pe unde ar fi putut să iasă dacă nu ar fi fost inchis. Acolo se află Thenardier care are cheia. Nu-l recunoaste pe Jean Valjean si crede că e un asasin care vrea să-si ascundă victima. Vrea jumătate din ce a furat de la Marius. Ii dă un bolovan si o frânghie să-l arunce pe Marius in rau. Jean Valjean tace și rămâne in intuneric. Thenardier ia tot ce ii dă Jean Valjean. Când Jean Valjean iese afara, il vede pe inspectorul Javert. Ii spune acestuia cine este și că nu se va opune arestării și ii cere timp să il ducă pe Marius la bunicul lui (str Filles du Calvaire, no6). Jean Valjean vrea să se ducă acasă (str l'Homme arme, no7). Se gândește să se sinucidă dar își amintește de episcopul Myriel ii vorbise despre moartea sufletului. Javert ii spune că il va astepta jos si pleacă. Bunicul crede că Marius e mort, se gândește că in loc să se distreze pentru că e tânăr, s-a dus să lupte, să moară pentru republică. Marius deschide ochii.
Javert merge pentru prima dată cu capul in jos si cu mainile la spate, semn de nesiguranță, de suferință. Când l-a prins pe Jean Valjean pe cheiul Senei, a fost in el ceva de "lup care-si prinde iar prada si de caine care isi regăsește stăpânul". Nu poate să-l aresteze, simte admirație pentru el: "mizerabilul era sublim".
Asa ceva il tulbura profund. Jean Valjean nu l-a împușcat atunci când a avut ocazia. Idealul lui Javert era să fie fără cusur. Începe să se gandeasca la Dumnezeu, își pierde judecata și se îneacă in Sena.
Marius rămâne rece la afecțiunea pe care i-o arată bunicul lui, nu ii iartă faptul că nu a fost drept cu tatăl său. Tot ce-si doreste este să o aiba alături pe Cosette pe care o numește "îngerul lui" sau să moară. Ii spune iar bunicului că vrea să se insoare, acesta e de acord.
Jean Valjean ii face lui Cosette acte în care o cheamă Euphrasie Fauchelevent și ii dă drept cadou de nuntă 584 mii de franci. Marius și Jean Valjean nu-si vorbesc. Marius nu stie cine l-a salvat și ar da orice să afle. Jean Valjean spune că el nu a fost la baricadă și nu știe.
16-17 februarie 1833 nunta lui Marius și a lui Cosette. "Nu aveau impreuna 40 de ani". Dl Gillenormand (92 de ani) o conduce pe Cosette pentru că Jean Valjean pretinde că e ranit la mană. Cosette este numită "dna baroană". Jean Valjean rade pentru că ii zice Cosette să radă. Apoi se ascunde si pleacă.
Jean Valjean avea mereu o "lădiță inseparabilă" pe care o tinea lângă pat. In ea avea vesmintele negre cu care venise Cosette in urma cu 10 ani din Montfermeil. Pe atunci ea nu-l avea decat pe el. Opera lui a fost să-i ajute pe Cosette si pe Marius să se căsătorească și să le dea bani, să le asigure un viitor. Are mustrari de conștiință că a fost ocnaș, ii povestește lui Marius că a stat 19 ani la ocnă pentru furt și că a fost condamnat pe viată, că a evadat și că nu este ruda cu Cosette. Pentru ca el să se respecte, trebuie să fie disprețuit. I-e teamă să nu apară politia la auzul numelui său, se consideră un mizerabil.
Se plimbă zilnic pană la casa unde locuiesc Cosette și Marius dar nu intră niciodată. Tristețea, apoi deznădejdea își fac pe rând loc în sufletul lui. Plânge, nu mai doarme, nu mai mănâncă. O vede pe Cosette, ii spune să-i zică "dl Jean", el la rândul lui i se adresează cu "dumneata''. Fericirea ei a fost scopul vietii lui. Cosette devine din ce in ce mai putin afectuoasă fată de el, se distanțează, ii spune: "dacă nu te-as sti asa de bun, mi-ar fi frică de dumneata." Se simte uitat, alungat de cei la a căror fericire a contribuit, își ia "adio" de la Cosette. "Pe suflet parcă era un cheag de deznădejde."
Jean Valjean află că ei nu au o trăsură, nu au cameristă, nu au o casă a lor. Marius fată de Jean Valjean are sentimente contradictorii de groază, milă, uimire si consideră că e prea slab ca să-l alunge. Nu vrea să se atingă de averea suspectă pe care le-a dat-o Jean Valjean, preferă să rămână săraci.
Jean Valjean are un crucifix deasupra patului. Într-o zi nu mai sfarseste drumul pe care il face pană la casa lui Cosette. Doctorul care il consultă spune că lui ii lipsește o ființă dragă. Se gândește că nu o va mai vedea. Își pierde cunoștința. Marius ii spune lui Thenardier ca Jean Valjean l-a furat pe Madeleine si că l-a ucis pe Javert. Thenradier neagă, ii spune că Madeleine este Jean Valjean si ii arată în ziar un articol despre sinuciderea lui Javert.
Thenardier povesteste despre un ocnas care a umblat prin canalele Parisului ca să scape de un cadavru. Thenardier ii arată si o bucată ruptă din haina victimei. Marius își dă seama că Jean Valjean este cel care l-a salvat pe el.
"Marius était éperdu. Il commençait à entrevoir dans ce Jean Valjean on ne sait quelle haute et sombre figure. Une vertu inouïe lui apparaissait, suprême et douce, humble dans son immensité. Le forçat se transfigurait en Christ, Marius avait l'éblouissement de ce prodige. Il ne savait pas au juste ce qu'il voyait, mais c'était grand".
Thenardier vrea să plece în America, să se facă negustor de sclavi. Marius și Cosette se duc la Jean Valjean care e pe moarte. Privind spre crucifix, acesta spune "el e adevăratul martir". Nu vrea sa aibă niciun nume pe piatra, este sărac, cei 500 de franci care ii mai rămăseseră i-a dat săracilor. Ii iarta pe Thenardieri, ii spune lui Cosette numele mamei ei - Fantine, și că aceasta a suferit mult si a iubit-o foarte mult. Moare si e ingropat intr-un loc retras. Pe piatra lui nu este trecut numele, doar niste versuri.
04 ianuarie 2011
Les Misérables - Victor Hugo partea a IV-a "L'idylle rue Plumet et l'épopée rue Saint-Denis"
1830, 1831, 1832 - revoluția din iulie. Restaurația contesta națiunii suveranitatea, iar cetățeanului libertatea. Louis-Philippe d'Orléans are o individualitate complexă, intrupand revolutia si stabilitatea, "cunoaste toate limbile Europei", reprezentant al clasei mijlocii, corect, atent, curajos, este propriul său prim-ministru, fusese sărac, trăise din munca sa. Sub domnia lui presa a fost liberă, a avut respect pentru popor.
1832 - an marcat de sărăcie. Revoluționarii cer sfarsitul asupririlor, instructie, liberté, égalité, fraternité, progrès. Thenardier este închis. Marius ii trimite 5 franci pe săptămână. Pentru prima dată împrumută bani, de la Courfeyrac. Dl Mabeuf are 80 de ani, Eponine il ajută, ii stropeste grădina. Acesta ii spune că este ea un inger, ea spune că e diavolul. Eponine ii dă lui Marius adresa lui Cosette, el vrea să o plătească, ea refuză. Jean Valjean (60 de ani) închiriază o casă retrasă, stă cu Cosette si cu servitoarea Toussaint. Ia numele "Ultime Fauchelevent" in amintirea celui care l-a ajutat si care a murit. Mai închiriază două apartamente la Paris. In camera lui nu se face niciodata focul. Cosette (14 ani) este urată, slabă, timidă. Jean Valjean mănâncă paine neagră. Cosette refuză si ea focul si painea albă, fiind obișnuită să se mulțumească cu putin, si atunci Jean Valjean face focul si mănâncă amandoi pâine albă. Cand Cosette il intreba numele mamei ei, prima dată Jean Valjean tăcea, a doua oară zambea, a treia oară ii dădea o lacrimă. Alături de Cosette, Jean Valjean simte o "bucurie îngerească, nu suferise indeajuns ca să merite o fericire atat de mare." El se considera pe sine un mizerabil (nefericit). Nu doreste decât să-l iubească Cosette. Ea este melancolică, surâzătoare, nu știe ce e iubirea, cântă cantece triste. La mănăstire nu auzise niciodata cuvantul "amour", il iubea pe Marius fără să-si dea seama. Jean Valjean nu-l poate suferi pe Marius, de aceea schimba mereu ora când se ducea in parc cu Cosette, banca, batista, uneori venea singur in grădina Luxemburg.
Jean Valjean si Cosette suferă unul din cauza altuia fără să-si spună, fără să-si poarte ciudă, zâmbind.
Când văd pe drum căruțe cu ocnasi, Cosette spune că dacă s-ar intalni cu un ocnas ar muri doar văzându-l.
Ea găsește sub bancă o hartie in formă de inimă pe care scrie "stropi de suflet". Marius vine noaptea la Cosette si își mărturisesc iubirea.
Soții Thenardier au mai avut 2 copii pe care nu i-au dorit. In 1832 Gavroche ii găsește pe cei 2 copii (frații lui). El poartă un fular la gat, pe care i-l dă apoi unei cersetoare. Le cumpară copiilor paine si ii adăpostește. Napoleon a avut ideea să se construiască un elefant, simbol al fortei populare, elefantul Bastiliei. In timpul unei furtuni copiii se adăpostesc in elefant unde sunt sobolani. Thenardier pune la cale evadarea din inchisoare alături de alti banditi. Gavroche il ajută pe tatăl lui să evadeze.
Marius întoarce ochii când vede gatul lui Cosette.
3 iunie 1832 - Cosette ii spune lui Marius că va pleca în călătorie în Anglia.
Bătrânul Gillenormand (91 de ani) după 4 ani in care l-a asteptat pe Marius să se întoarcă, simte deznadejdea care il cuprinde. Marius (21 de ani) vine la el pentru a-i cere permisiunea de a se căsători cu Cosette. Bătrânul nu vrea sa își arate slăbiciunea, îl întâmpină cu o voce aspră, ii spune că nu isi va da niciodată consimțământul. Marius ii spune "tată", încearcă să îl convingă, sa îl emoționeze. Bunicul, binevoitor ii spune să si-o facă metresă. Marius nu-i iartă acestuia că i-a ultragiat pe tatăl lui si pe femeia iubită si se desparte definitiv de el.
Thenardier dă târcoale casei din strada Plumet unde locuiesc Jean Valjean si Cosette. Eponine ii avertizează printr-un bilet să se mute.
Primăvara 1832 - 3 luni de holeră. In ultimii 2 ani au avut loc multe răscoale in Paris, 800 de persoane au fost arestate, este o perioadă agitată. Multimea se adună in strada Saint Denis, la carciuma "Corintul". Hugo pune accentul pe "fraternitatea dintre necunoscuti". Omul din strada Billetes observă totul. Gavroche le spune celorlalti ca este un politist - Javert, este prins si legat. Gavroche ia pusca lui Javert, pușca nu e încărcată. Steagul rosu cade, Mabeuf (80 de ani) este impuscat. Enjolras îl sărută pe frunte si haina lui Mabeuf devine steagul lor. Marius ii salveaza pe Gavroche si pe Courfeyrac.
O mană astupă pușca să nu-l impuste pe Marius. Eponine îmbrăcată bărbătește, are o gaură in palmă. Cade cu capul pe genunchii lui Marius. Ii spune acestuia să o sărute pe frunte după ce va muri. Stătea nemișcată; ii spune că a fost "putin îndrăgostită de el' si zambeste.
Eponine i-a dejucat planurile tatălui ei, Thenardier și ale bandiților cu care acesta era complice. S-a dus în strada Plumet și l-a anunțat pe Jean Valjean să se mute. Marius primeste de la Cosette o scrisoare in care ii spune că il iubeste. Jean Valjean o iubeste pe Cosette ca un parinte.
1832 - an marcat de sărăcie. Revoluționarii cer sfarsitul asupririlor, instructie, liberté, égalité, fraternité, progrès. Thenardier este închis. Marius ii trimite 5 franci pe săptămână. Pentru prima dată împrumută bani, de la Courfeyrac. Dl Mabeuf are 80 de ani, Eponine il ajută, ii stropeste grădina. Acesta ii spune că este ea un inger, ea spune că e diavolul. Eponine ii dă lui Marius adresa lui Cosette, el vrea să o plătească, ea refuză. Jean Valjean (60 de ani) închiriază o casă retrasă, stă cu Cosette si cu servitoarea Toussaint. Ia numele "Ultime Fauchelevent" in amintirea celui care l-a ajutat si care a murit. Mai închiriază două apartamente la Paris. In camera lui nu se face niciodata focul. Cosette (14 ani) este urată, slabă, timidă. Jean Valjean mănâncă paine neagră. Cosette refuză si ea focul si painea albă, fiind obișnuită să se mulțumească cu putin, si atunci Jean Valjean face focul si mănâncă amandoi pâine albă. Cand Cosette il intreba numele mamei ei, prima dată Jean Valjean tăcea, a doua oară zambea, a treia oară ii dădea o lacrimă. Alături de Cosette, Jean Valjean simte o "bucurie îngerească, nu suferise indeajuns ca să merite o fericire atat de mare." El se considera pe sine un mizerabil (nefericit). Nu doreste decât să-l iubească Cosette. Ea este melancolică, surâzătoare, nu știe ce e iubirea, cântă cantece triste. La mănăstire nu auzise niciodata cuvantul "amour", il iubea pe Marius fără să-si dea seama. Jean Valjean nu-l poate suferi pe Marius, de aceea schimba mereu ora când se ducea in parc cu Cosette, banca, batista, uneori venea singur in grădina Luxemburg.
Jean Valjean si Cosette suferă unul din cauza altuia fără să-si spună, fără să-si poarte ciudă, zâmbind.
Când văd pe drum căruțe cu ocnasi, Cosette spune că dacă s-ar intalni cu un ocnas ar muri doar văzându-l.
Ea găsește sub bancă o hartie in formă de inimă pe care scrie "stropi de suflet". Marius vine noaptea la Cosette si își mărturisesc iubirea.
Soții Thenardier au mai avut 2 copii pe care nu i-au dorit. In 1832 Gavroche ii găsește pe cei 2 copii (frații lui). El poartă un fular la gat, pe care i-l dă apoi unei cersetoare. Le cumpară copiilor paine si ii adăpostește. Napoleon a avut ideea să se construiască un elefant, simbol al fortei populare, elefantul Bastiliei. In timpul unei furtuni copiii se adăpostesc in elefant unde sunt sobolani. Thenardier pune la cale evadarea din inchisoare alături de alti banditi. Gavroche il ajută pe tatăl lui să evadeze.
Marius întoarce ochii când vede gatul lui Cosette.
3 iunie 1832 - Cosette ii spune lui Marius că va pleca în călătorie în Anglia.
Bătrânul Gillenormand (91 de ani) după 4 ani in care l-a asteptat pe Marius să se întoarcă, simte deznadejdea care il cuprinde. Marius (21 de ani) vine la el pentru a-i cere permisiunea de a se căsători cu Cosette. Bătrânul nu vrea sa își arate slăbiciunea, îl întâmpină cu o voce aspră, ii spune că nu isi va da niciodată consimțământul. Marius ii spune "tată", încearcă să îl convingă, sa îl emoționeze. Bunicul, binevoitor ii spune să si-o facă metresă. Marius nu-i iartă acestuia că i-a ultragiat pe tatăl lui si pe femeia iubită si se desparte definitiv de el.
Thenardier dă târcoale casei din strada Plumet unde locuiesc Jean Valjean si Cosette. Eponine ii avertizează printr-un bilet să se mute.
Primăvara 1832 - 3 luni de holeră. In ultimii 2 ani au avut loc multe răscoale in Paris, 800 de persoane au fost arestate, este o perioadă agitată. Multimea se adună in strada Saint Denis, la carciuma "Corintul". Hugo pune accentul pe "fraternitatea dintre necunoscuti". Omul din strada Billetes observă totul. Gavroche le spune celorlalti ca este un politist - Javert, este prins si legat. Gavroche ia pusca lui Javert, pușca nu e încărcată. Steagul rosu cade, Mabeuf (80 de ani) este impuscat. Enjolras îl sărută pe frunte si haina lui Mabeuf devine steagul lor. Marius ii salveaza pe Gavroche si pe Courfeyrac.
O mană astupă pușca să nu-l impuste pe Marius. Eponine îmbrăcată bărbătește, are o gaură in palmă. Cade cu capul pe genunchii lui Marius. Ii spune acestuia să o sărute pe frunte după ce va muri. Stătea nemișcată; ii spune că a fost "putin îndrăgostită de el' si zambeste.
Eponine i-a dejucat planurile tatălui ei, Thenardier și ale bandiților cu care acesta era complice. S-a dus în strada Plumet și l-a anunțat pe Jean Valjean să se mute. Marius primeste de la Cosette o scrisoare in care ii spune că il iubeste. Jean Valjean o iubeste pe Cosette ca un parinte.
Les Misérables - Victor Hugo partea a III-a "Marius"
Ștrengarul care stă în Paris nu are nicio răutate în inimă, este liber, merge la teatru când are bani, se amuză tocmai pentru că e nefericit. Lucrurile care ii stârnesc respectul sunt pumnul și uitătura crucișă. O anume stare violentă ii e pe plac. Ștrengăria este o nuanță a spiritului galic, spune Hugo.
Dna Thenardier este foarte înaltă, are maini mari. Dl Thenardier are o barbă lungă. Cand vine Jean Valjean cu Cosette, Thenardier stinge focul, sparge geamul. Marius o vede pe Cosette ; "avea impresia că si-a pierdut sufletul si că il regăsise." Dl Leblanc are o figură blândă si tristă. Marius ii spune Eponinei să-i dea adresa lui Cosette. Thenardier il recunoaste pe Jean Valjean chiar dacă au trecut 8 ani de cand nu l-a mai văzut si ii cere 60 de franci. Javert ii da lui Marius 2 pistoale. Marius află că salvatorul tatălui său este un bandit. Vin 4 asasini si Marius are o dilemă: să tragă un foc de pistol care l-ar salva pe Leblanc si l-ar ucide pe Thenardier, in caz contrar Thenardier ar scăpa si Leblanc ar muri. Thenardier ii aminteste lui Leblanc de Montfermeil, in urmă cu 8 ani, in noaptea de Crăciun. Jean Valjean ii spune că nu il cunoaste. Tabloul este firma hanului lui Thenardier. Jean Valjean este legat de 6 banditi, păstrează linistea pentru că nu vrea să afle politia, dar Thenardier își dă seama că acesta ascunde ceva si ii cere 200 de mii de franci. Ii spune să-i scrie o scrisoare lui Cosette să vină cu banii. El semnează "Urbain Fabre" si dă o adresa falsă. Jean Valjean se dezleagă cu ajutorul unei monede. Marius alungă hartia scrisă de Eponine în care îl atenționa: "sticletii'. Toti fug. Javert ii arestează pe cei 6 banditi iar Leblanc dispare.
Gavroche nu avea parte de dragoste, de afecțiune, nu avea pâine, dar era voios pentru ca era liber.
Locuia la hardughia Gorbeau. Dna Burgon era portăreasa. Cel mai nevoiaș era Jondrette, locuia într-o odaie murdară și întunecată. Lângă Jondrette locuia Marius. Dl Luc-Esprit Gillenormand avea mai mult de 90 de ani, mergea drept, vorbea tare, avea 32 de dinți în gură :D , o fiică trecută de 50 de ani, nemăritată. El își boteza toți servitorii Basque și toate servitoarele Nicolette. A avut două soții, fiecare i-a dat câte o fiică. Fiica pe care a avut-o de la a doua soție a fost mama lui Marius. Cealaltă fiică, dra Gillenormand - "o tristețe obscură, nu avea nici ea însăși secretul; o viată sfârșită fără să fi început". Tatal lui Marius - Georges Pontmercy, a fost numit de Napoleon ofițer al legiunii de onoare, colonel și baron. Regele Louis XVIII nu i-a recunoscut titlurile pentru care a luptat la Waterloo. Bunicul i-a spus că dacă i-l va lua pe Marius, îl va dezmoșteni pe copil, iar tatăl alege să își sacrifice fericirea pentru viitorul fiului. De două ori pe an, Marius ii scrie tatălui său scrisori de felicitare: de 1 ianuarie și de Saint Georges.
1827 - Marius (17 ani) e convins ca tatăl lui nu l-a iubit niciodată, că l-a părăsit. Simte că nici el nu-l iubește. Bunicul ii spune să-l viziteze, dar ajunge prea tarziu, medicul si preotul erau deja acolo. Pe chipul tatălui se zărește o lacrimă. Colonelul ii lasă un bilet fiului in care ii spune ca Thenardier i-a salvat viata. Marius afla de la epitropul Mabeuf-Pontmercy ca tatăl lui il privea de departe, cu lacrimi în ochi, de fiecare dată cand se ducea la biserică. Află și despre dezmostenire. Marius începe să-si adore tatăl, are regrete, remușcări. Devine revolutionar, democrat si isi ia titlul de baron. Începe să simtă aversiune fată de bunicul lui si se departează de el. Il caută pe Thenardier. Locotenentul Theodule Gillenormand ii da cutiuta in care se afla biletul de la tatal lui, prin care ii cedeaza titlul de baron. Marius se gandeste ca greseala tatălui său a fost că a iubit doi nerecunoscători: tara si pe el, fiul lui. Bunicul lui consideră că toti republicanii sunt niste mizerabili. Marius părăsește casa bunicului său.
Prietenii "ABC"-ului avea în aparentă scopul de a-i educa pe copii, de fapt avea in vedere ridicarea oamenilor, a-i face să fie constienti de situatia in care se afla tara, societatea. Membrii se intalneau la cârciumă, la cafenea si in mare parte erau studenti, lucratori. Printre cei care veneau la intalniri erau: Enjolras (22 de ani) studia Dreptul, era pentru libertate, Combeferre care vroia să aibă loc revoluția si oamenii să fie mai civilizati, era pentru ridicarea nivelului intelectual si moral, Jean Prouvaire care avea calitatea de baza bunătatea, era un erudit care credea in Dumnezeu, Feuilly care cunostea foarte bine istoria altor țări, Courfeyrac reprezenta verva tineretii, Bahorel cugetătorul, Grantaire scepticul, Laigle care era numit "Bossuet" pentru că avea elocinta si claritatea exprimării teologului francez.
Marius (20 de ani) era democrat bonapartist. Este visător, hotărât, energic, demn. Înapoiază mătușii cei 30 de ludovici, nu are nevoie de nimic. Pentru el datoria înseamnă sclavie. Poarta mereu doliu. De 3 ani bunicul său nu mai stie nimic de el si simte ''o pustietate neagră''. Marius are doi prieteni: Courfeyrac si dl Mabeuf cu care împărtășește pasiunea pentru lectură. Marius ii plătește chiria lui Jondrette fără ca acesta să afle că el i-a plătit-o. Courfeyrac ii numește pe Jean Valjean "dl Leblanc" si pe Cosette "dra Lanoire". Marius timp de 6 luni nu se mai duce in grădina Luxemburg. Cosette (15 ani) este frumoasă, șatenă cu ochi albastri, poarta o rochie neagra simplă si elegantă. Marius ii urmărește, este îndrăgostit, voios. Găsește batista lui Leblanc cu initialele "U.F.", crede că pe Cosette o cheamă "Ursula'', sărută batista, o pune la inimă. Cand vantul i-a ridicat un pic fusta Cosettei, a fost "prima lor ceartă". Leblanc stă pe banca de langa Gladiator să vadă dacă Marius ii urmărește, dar acesta nu mai stă dacă Leblanc este singur. Leblanc il priveste țintă pe Marius, apoi se hotărăște să se mute.
4 banditi: Claquesous, Gueulemer, Babet, Montparnasse (20 de ani) formează "Patron-Minette". Marius este singur, trist. Găsește 4 scrisori adresate oamenilor bogați și miloși, același scris, un singur semnatar. Eponine știe să scrie si să citească. Marius ii dă 5 franci.
"Există un punct unde nefericiții și infamii se amestecă într-un singur cuvânt fatal: mizerabilii".
1827 - Marius (17 ani) e convins ca tatăl lui nu l-a iubit niciodată, că l-a părăsit. Simte că nici el nu-l iubește. Bunicul ii spune să-l viziteze, dar ajunge prea tarziu, medicul si preotul erau deja acolo. Pe chipul tatălui se zărește o lacrimă. Colonelul ii lasă un bilet fiului in care ii spune ca Thenardier i-a salvat viata. Marius afla de la epitropul Mabeuf-Pontmercy ca tatăl lui il privea de departe, cu lacrimi în ochi, de fiecare dată cand se ducea la biserică. Află și despre dezmostenire. Marius începe să-si adore tatăl, are regrete, remușcări. Devine revolutionar, democrat si isi ia titlul de baron. Începe să simtă aversiune fată de bunicul lui si se departează de el. Il caută pe Thenardier. Locotenentul Theodule Gillenormand ii da cutiuta in care se afla biletul de la tatal lui, prin care ii cedeaza titlul de baron. Marius se gandeste ca greseala tatălui său a fost că a iubit doi nerecunoscători: tara si pe el, fiul lui. Bunicul lui consideră că toti republicanii sunt niste mizerabili. Marius părăsește casa bunicului său.
Prietenii "ABC"-ului avea în aparentă scopul de a-i educa pe copii, de fapt avea in vedere ridicarea oamenilor, a-i face să fie constienti de situatia in care se afla tara, societatea. Membrii se intalneau la cârciumă, la cafenea si in mare parte erau studenti, lucratori. Printre cei care veneau la intalniri erau: Enjolras (22 de ani) studia Dreptul, era pentru libertate, Combeferre care vroia să aibă loc revoluția si oamenii să fie mai civilizati, era pentru ridicarea nivelului intelectual si moral, Jean Prouvaire care avea calitatea de baza bunătatea, era un erudit care credea in Dumnezeu, Feuilly care cunostea foarte bine istoria altor țări, Courfeyrac reprezenta verva tineretii, Bahorel cugetătorul, Grantaire scepticul, Laigle care era numit "Bossuet" pentru că avea elocinta si claritatea exprimării teologului francez.
Marius (20 de ani) era democrat bonapartist. Este visător, hotărât, energic, demn. Înapoiază mătușii cei 30 de ludovici, nu are nevoie de nimic. Pentru el datoria înseamnă sclavie. Poarta mereu doliu. De 3 ani bunicul său nu mai stie nimic de el si simte ''o pustietate neagră''. Marius are doi prieteni: Courfeyrac si dl Mabeuf cu care împărtășește pasiunea pentru lectură. Marius ii plătește chiria lui Jondrette fără ca acesta să afle că el i-a plătit-o. Courfeyrac ii numește pe Jean Valjean "dl Leblanc" si pe Cosette "dra Lanoire". Marius timp de 6 luni nu se mai duce in grădina Luxemburg. Cosette (15 ani) este frumoasă, șatenă cu ochi albastri, poarta o rochie neagra simplă si elegantă. Marius ii urmărește, este îndrăgostit, voios. Găsește batista lui Leblanc cu initialele "U.F.", crede că pe Cosette o cheamă "Ursula'', sărută batista, o pune la inimă. Cand vantul i-a ridicat un pic fusta Cosettei, a fost "prima lor ceartă". Leblanc stă pe banca de langa Gladiator să vadă dacă Marius ii urmărește, dar acesta nu mai stă dacă Leblanc este singur. Leblanc il priveste țintă pe Marius, apoi se hotărăște să se mute.
4 banditi: Claquesous, Gueulemer, Babet, Montparnasse (20 de ani) formează "Patron-Minette". Marius este singur, trist. Găsește 4 scrisori adresate oamenilor bogați și miloși, același scris, un singur semnatar. Eponine știe să scrie si să citească. Marius ii dă 5 franci.
"Există un punct unde nefericiții și infamii se amestecă într-un singur cuvânt fatal: mizerabilii".
Dna Thenardier este foarte înaltă, are maini mari. Dl Thenardier are o barbă lungă. Cand vine Jean Valjean cu Cosette, Thenardier stinge focul, sparge geamul. Marius o vede pe Cosette ; "avea impresia că si-a pierdut sufletul si că il regăsise." Dl Leblanc are o figură blândă si tristă. Marius ii spune Eponinei să-i dea adresa lui Cosette. Thenardier il recunoaste pe Jean Valjean chiar dacă au trecut 8 ani de cand nu l-a mai văzut si ii cere 60 de franci. Javert ii da lui Marius 2 pistoale. Marius află că salvatorul tatălui său este un bandit. Vin 4 asasini si Marius are o dilemă: să tragă un foc de pistol care l-ar salva pe Leblanc si l-ar ucide pe Thenardier, in caz contrar Thenardier ar scăpa si Leblanc ar muri. Thenardier ii aminteste lui Leblanc de Montfermeil, in urmă cu 8 ani, in noaptea de Crăciun. Jean Valjean ii spune că nu il cunoaste. Tabloul este firma hanului lui Thenardier. Jean Valjean este legat de 6 banditi, păstrează linistea pentru că nu vrea să afle politia, dar Thenardier își dă seama că acesta ascunde ceva si ii cere 200 de mii de franci. Ii spune să-i scrie o scrisoare lui Cosette să vină cu banii. El semnează "Urbain Fabre" si dă o adresa falsă. Jean Valjean se dezleagă cu ajutorul unei monede. Marius alungă hartia scrisă de Eponine în care îl atenționa: "sticletii'. Toti fug. Javert ii arestează pe cei 6 banditi iar Leblanc dispare.
Les Misérables - Victor Hugo partea a II-a "Cosette"
Locul: Waterloo. 18 iunie 1815. Thenardier jefuiește soldații căzuți la datorie. Un ofițer purta crucea de argint a Legiunii de Onoare. In timp ce Thenardier ii smulge cu brutalitate ceasul și punga, ofițerul se trezește și ii mulțumește că i-a salvat viata, ii spune că i-ar fi dat oricum punga și ceasul din recunoștință.
Jean Valjean e prins din nou. Ziarele spun că dl Madeleine care îmbogățise arondismentul Montreuil-sur-Mer este un fost ocnaș si nu se știe unde a ascuns averea pe care o depusese la Laffitte. Alt ziar spune că a fost condamnat la moarte dar regele i-a dat pedeapsa de muncă silnică pe viată la ocna din Toulon. După plecarea lui din Montreuil-sur-Mer, increderea a fost ucisă, șomajul și falimentul și-au făcut loc. Boulatruelle este pădurea unde este ascunsă comoara.
Octombrie 1823 - pe vasul Orion un marinar își pierde echilibrul și Jean Valjean își riscă viata pentru a-l salva. Cade in mare și nu i se mai găsește trupul. Cosette este servitoare la hanul Thenardierilor. Aceștia mai au și un băiat pe care nu-l iubesc. Dl Thenardier - viclean, ipocrit, atent, vroia să se îmbogățească. Dna Thenardier nu-și iubea decat fetele.
Cosette (8 ani) este bătută mereu, umblă iarna pe drumuri cu picioarele goale. Dna Thenardier ii spune "micul monstru". Nu are jucării. Ea crede că ar trebui să fie regină sau prințesă ca sa aibă o păpușă. Este trimisă iarna pe drum după apă, este îngrozită din cauza întunericului și a frigului. In fata ei are spectrul dnei Thenardier, in spatele ei fantomele noptii si ale pădurii. Alege pădurea.
Moneda de 75 de centime pe care i-a dat-o dna Thenardier ii cade in apă și acest lucru o îngrozește încă și mai tare. Jean Valjean o ajută să care galeata cu apă. Cosette este urată, slabă, trăise groaza. Il privește pe Jean Valjean cu uimire și cu încredere. Cele doua fete ale Thenardier-ilor erau voioase, gălăgioase. Se apropie Craciunul. Jean Valjean pune un ludovic de aur in sabotul lui Cosette. Vrea să o ia de la Thenardier, aceștia ii spun că ei tin la ea. El nu le spune cum il cheamă. Thenardier nu vrea să amestece politia, spune că pe Cosette a luat-o bunicul ei. Păpușa și moneda de aur o înspăimântă pe Cosette. Jean Valjean ii aduce haine negre. Lui Cosette "i sa pare că se află langa Dumnezeu." Jean Valjean este îmbrăcat in galben (evadat de la ocnă). Lumea il crede mort pentru că nu i s-a mai gasit trupul. Dupa ce pleacă de la Thenardier, după mai multe ore de mers pe jos, Cosette este obosită dar nu se plânge. Se adăpostesc in hardughia Gorbeau. Jean Valjean ii sărută mâna lui Cosette care doarme.
Jean Valjean (55 de ani) nu iubise niciodată pe nimeni. Episcopul l-a învățat virtutea, Cosette iubirea care ii dă putere. El spune că ea e nepotica lui. Cosette ii spune "tată". Jean Valjean dă de pomană unui cerșetor. Javert care încă mai e pe urmele lui, ia locul cerșetorului. Portareasa de la hardughia Gorbeau îl anunță că Jean Valjean va pleca, dar nu-l arestează pentru că nu e sigur. Dacă ar fi comis o eroare ar fi fost destituit. Cosette nu pune niciodată intrebari, suferinta a imprimat caracterului ei pasivitatea. Jean Valjean pleacă din hardughia Gorbeau urmarit de 3 bărbați si de Javert. Ii spune lui Cosette că dacă o să plângă sau o să tipe o să o ducă inapoi la dna Thenardier.
Ajung la mănăstirea din Petit-Picpus unde lucrează grădinarul Fauchelevent care ii este recunoscător lui Madeleine pentru că i-a salvat viata. Jean Valjean ii spune că e bunicul lui Cosette. Jean Valjean oficial este mort. Javert il recunoaște in timp ce il urmărește.
Locul: mănăstirea bernardinelor Adorației Perpetue. In mănăstire locuiesc 2 bărbați: arhiepiscopul și grădinarul care are un clopot la genunchi, astfel încât călugărițele să îl evite. Spovedania se face numai cu glas tare. Nici mamele nu au voie să le îmbrățișeze pe călugărițe. Stareța este maica Innocente, o fire veselă de obicei. Fauchelevent spune că are un frate care este grădinar si care are o nepoată. Maica Crucifixion este înmormântată sub altar. Stareța ii multumeste lui Fauchelevent că nu a spus nimănui ca îl va aduce pe fratele și pe nepoata lui acolo pentru ca nimeni nu trebuie să știe. Fauchelevent il va aduce in sicriu pe Jean Valjean. Groparul de la mănăstire este Gribier, Fauchelevent nu-l poate îmbăta pentru că acesta nu bea, are 7 copii, este un om responsabil. Ii cere legitimația. Stareta o primește din milă pe Cosette si uitandu-se la fetită spune ''va fi urâtă". Cosette începe să râdă.
Jean Valjean "se ruga în genunchi în fata sorei, nu cuteza să îngenuncheze direct in fata Domnului".
2 lăcașuri ale Domnului îl primiseră în 2 momente critice ale vieții lui: primul (la episcopul Myriel) atunci când toate porțile i se închideau, al doilea ca să scape de ocnă. Fără primul lăcaș ar fi săvârșit o crimă, fără al doilea ar fi sfârșit in chinuri.
Jean Valjean e prins din nou. Ziarele spun că dl Madeleine care îmbogățise arondismentul Montreuil-sur-Mer este un fost ocnaș si nu se știe unde a ascuns averea pe care o depusese la Laffitte. Alt ziar spune că a fost condamnat la moarte dar regele i-a dat pedeapsa de muncă silnică pe viată la ocna din Toulon. După plecarea lui din Montreuil-sur-Mer, increderea a fost ucisă, șomajul și falimentul și-au făcut loc. Boulatruelle este pădurea unde este ascunsă comoara.
Octombrie 1823 - pe vasul Orion un marinar își pierde echilibrul și Jean Valjean își riscă viata pentru a-l salva. Cade in mare și nu i se mai găsește trupul. Cosette este servitoare la hanul Thenardierilor. Aceștia mai au și un băiat pe care nu-l iubesc. Dl Thenardier - viclean, ipocrit, atent, vroia să se îmbogățească. Dna Thenardier nu-și iubea decat fetele.
Cosette (8 ani) este bătută mereu, umblă iarna pe drumuri cu picioarele goale. Dna Thenardier ii spune "micul monstru". Nu are jucării. Ea crede că ar trebui să fie regină sau prințesă ca sa aibă o păpușă. Este trimisă iarna pe drum după apă, este îngrozită din cauza întunericului și a frigului. In fata ei are spectrul dnei Thenardier, in spatele ei fantomele noptii si ale pădurii. Alege pădurea.
Moneda de 75 de centime pe care i-a dat-o dna Thenardier ii cade in apă și acest lucru o îngrozește încă și mai tare. Jean Valjean o ajută să care galeata cu apă. Cosette este urată, slabă, trăise groaza. Il privește pe Jean Valjean cu uimire și cu încredere. Cele doua fete ale Thenardier-ilor erau voioase, gălăgioase. Se apropie Craciunul. Jean Valjean pune un ludovic de aur in sabotul lui Cosette. Vrea să o ia de la Thenardier, aceștia ii spun că ei tin la ea. El nu le spune cum il cheamă. Thenardier nu vrea să amestece politia, spune că pe Cosette a luat-o bunicul ei. Păpușa și moneda de aur o înspăimântă pe Cosette. Jean Valjean ii aduce haine negre. Lui Cosette "i sa pare că se află langa Dumnezeu." Jean Valjean este îmbrăcat in galben (evadat de la ocnă). Lumea il crede mort pentru că nu i s-a mai gasit trupul. Dupa ce pleacă de la Thenardier, după mai multe ore de mers pe jos, Cosette este obosită dar nu se plânge. Se adăpostesc in hardughia Gorbeau. Jean Valjean ii sărută mâna lui Cosette care doarme.
Jean Valjean (55 de ani) nu iubise niciodată pe nimeni. Episcopul l-a învățat virtutea, Cosette iubirea care ii dă putere. El spune că ea e nepotica lui. Cosette ii spune "tată". Jean Valjean dă de pomană unui cerșetor. Javert care încă mai e pe urmele lui, ia locul cerșetorului. Portareasa de la hardughia Gorbeau îl anunță că Jean Valjean va pleca, dar nu-l arestează pentru că nu e sigur. Dacă ar fi comis o eroare ar fi fost destituit. Cosette nu pune niciodată intrebari, suferinta a imprimat caracterului ei pasivitatea. Jean Valjean pleacă din hardughia Gorbeau urmarit de 3 bărbați si de Javert. Ii spune lui Cosette că dacă o să plângă sau o să tipe o să o ducă inapoi la dna Thenardier.
Ajung la mănăstirea din Petit-Picpus unde lucrează grădinarul Fauchelevent care ii este recunoscător lui Madeleine pentru că i-a salvat viata. Jean Valjean ii spune că e bunicul lui Cosette. Jean Valjean oficial este mort. Javert il recunoaște in timp ce il urmărește.
Locul: mănăstirea bernardinelor Adorației Perpetue. In mănăstire locuiesc 2 bărbați: arhiepiscopul și grădinarul care are un clopot la genunchi, astfel încât călugărițele să îl evite. Spovedania se face numai cu glas tare. Nici mamele nu au voie să le îmbrățișeze pe călugărițe. Stareța este maica Innocente, o fire veselă de obicei. Fauchelevent spune că are un frate care este grădinar si care are o nepoată. Maica Crucifixion este înmormântată sub altar. Stareța ii multumeste lui Fauchelevent că nu a spus nimănui ca îl va aduce pe fratele și pe nepoata lui acolo pentru ca nimeni nu trebuie să știe. Fauchelevent il va aduce in sicriu pe Jean Valjean. Groparul de la mănăstire este Gribier, Fauchelevent nu-l poate îmbăta pentru că acesta nu bea, are 7 copii, este un om responsabil. Ii cere legitimația. Stareta o primește din milă pe Cosette si uitandu-se la fetită spune ''va fi urâtă". Cosette începe să râdă.
Jean Valjean "se ruga în genunchi în fata sorei, nu cuteza să îngenuncheze direct in fata Domnului".
2 lăcașuri ale Domnului îl primiseră în 2 momente critice ale vieții lui: primul (la episcopul Myriel) atunci când toate porțile i se închideau, al doilea ca să scape de ocnă. Fără primul lăcaș ar fi săvârșit o crimă, fără al doilea ar fi sfârșit in chinuri.